În jurul lumii, fără a zbura

Dintotdeauna, mitul ocolului Pământului a reprezentat visul suprem al călătorilor şi aventurierilor de pretutindeni. Exista o categorie aparte de oameni, care tresar la auzul unor nume precum Caraibe, Polinezia, Noua Zeelanda, Indochina, Panama, Grand Canyon, New York, ş.a. Aceşti oameni sunt o minoritate a speciei umane, care îşi petrec cea mai mare parte a vieţii într-o moleşeală aparentă, însă care sunt mereu cu privirea dincolo de orizont. Ei sunt cei care au întocmit harta lumii aşa cum o cunoaştem acum şi ne-au adus primele informaţii uimitoare despre locuri şi fiinţe maivăzute până atunci. Chiar dacă petele albe de pe hărţi au fost înlocuite cu semne convenţionale corespunzătoare munţilor, deşerturilor, apelor şi aşezărilor altor semeni, mirajul unei călătorii care te poate aduce în locul din care ai plecat, sosind din cealaltă direcţie, atrage încă globe-trotterii zilelor noastre.

Din păcate, în prezent, acest miraj a fost demistificat de modernizarea accelerată a lumii, de globalizare şi de extinderea şi dezvoltarea transporturilor aeriene. În urmă secole o călătorie în jurul lumii nu era ceva la îndemâna oricui, fiind chiar o întreprindere imposibilă, până în 1522, anul în care Victoria, caraca lui Magellan, s-a întors în Portugalia, putredă şi fără căpitan, cei câţiva marinari de la bord fiind primii pământeni care au făcut o călătorie atestată în jurul lumii.

După cel de-al doilea război mondial, liniile maritime de pasageri au început să fie înlocuite cu unele aeriene, în timp ce pe uscat obstacole naturale precum munţi şi deşerturi au pierdut bătălia cu autostrăzile şi căile ferate moderne. Asta înseamnă că, deşi este cu mult mai uşor să te deplasezi dintr-un colţ oarecare al unui continent (excepţie făcând, desigur Antarctida) într-altul, decât să ajungi de la un continent la altul, traversând oceane, fără a apela la serviciile companiilor aeriene.

Cu avionul, este simplu să ajungi aproape oriunde, prin urmare şi să faci ocolul lumii. Există companii, mai ales americane, ce oferă chiar bilete în jurul lumii, cu stop-over în oraşe la alegere. În opinia mea, nu este nimic extraordinar la acest lucru; departe de o aventură, un astfel de bilet este un altfel de necrolog la o perioadă în care oamenii se grăbeau mai puţin şi trăiau (nu neaparat fizic) mult mai mult. Dacă sunteţi interesaţi de o astfel de călătorie, căutaţi cercetaţi Internetul, pregătiţi minim 3 000 - 4 000 USD, şi aşteptaţi-vă să fiţi jet-lagged!

Subiectul acestui articol este cum să faci ocolul Pământului, fără a folosi avionul, exact ca în vremurile de demult, în care corăbiile cu pânze şi vapoarele cu aburi, împreună cu trenurile, făceau dintr-o astfel de călătorie, aventura care putea da sens vieţii multora.

Dacă în trecutul nu foarte îndepărtat călătoria cu vaporul era cea mai ieftină, în prezent este exact pe dos. Nu există curse transoceanice regulate pentru pasageri, alternativele nefiind prea variate: bateau-stop (îmbarcarea pe un iaht) sau achiziţionarea unui loc la bordul unui cargou.

1. Bateau-stop este un termen generic inventat de iahtmenii francezi. Pentru cine nu ştie, posesia şi utilizarea unui iaht poate presupune cheltuirea unor sume foarte mari, astfel că nu oricine îşi poate permite unul. Alternativa este căutarea unui loc la bordul unuia care pleacă într-o călătorie transoceanică. Acest lucru se poate face fie direct, colindând porturile de plecare şi barurile aferente acestora, fie urmărind diverse forumuri de sailing şi cruising (atenţie la ofertele camuflate de charter).

Această opţiune este cea mai ieftină, întrucât skipperul solicită de regulă doar participarea la rutina bordului (navigaţie, bucatarie) şi împărţirea costurilor ce acoperă staţionarea în marine şi aprovizionarea cu apă potabilă şi alimente. Desigur, va trebui să aveţi ceva cunoștințe de manevra velelor şi navigaţie (iahturile obişnuite cu motor nu pot traversa oceane) şi să vă asumaţi riscul de a nimeri la bord cu mici tirani, lipsiţi de simţul umorului sau igienă minimă. Trebuie de asemenea să reţineţi că traversarea cu vele a Atlanticului poate dura 2-3 săptămâni şi nu se fac escale, iar a Pacificului 2-3 luni, cu tot cu escale. O astfel de aventură vă poate costa nimic sau echivalentul biletului de avion.

Nu vă faceţi iluzii, viaţa la bordul iahturilor cu vele care traversează oceanele lumii este grea, însă are şi multe avantaje
sursa: http://www.travelpod.com/travel-blog-entries/sjmigdol/2/1295892647/tpod.html

Unde să căutaţi oferte de îmbarcare la bordul unui iaht?

• Pe Internet, pe saituri de crewing sau pe multitudinea de forumuri de cruising:
• http://www.crewseekers.net/
• http://www.cruiser.co.za/crewfinder.asp
• Direct, în marinele (porturi pentru iahturi) de unde în general se pleacă în traversade: în Europa (Portugalia sau mai degrabă I. Madeira, I-le Canare şi I-le Capului Verde), Caraibe (Barbados sau Antilele Olandeze), America Centrală (Balboa sau Colon, în Panama), Tahiti (Papeete), Noua Zeelandă (Auckland), Australia (Darwin), Africa de Sud (Cape Town). De reţinut că unele regiuni precum Asia, Africa şi oarecum America de Sud, sunt în afara cruisingului de masă, deci e mai dificil de gasit un loc disponibil la bordul unui iaht. Am exclus din listă SUA, din motive legate de viză (ştim cu toţii ce dificil se obţine). Dacă aveţi aşa ceva, San Diego este un loc unde să căutaţi o cuşetă liberă pentru marele salt peste Pacific.

2. La bordul unui cargou. Două lucruri, pe scurt:

• locurile disponibile sunt foarte puţine, adeseori 1-3 per navă şi sunt rezervate uneori cu un an înainte de cursă!
• un bilet transoceanic este cu mult mai scump decât unul de avion (reţineţi o medie de 100 USD pentru fiecare zi la bord, însă aveţi inclusă şi masa la cantina navei). Ca să vă faceţi o idee, 30-40 zile durează traversarea Pacificului. Există posibilitatea de a rezerva o călătorie în jurul lumii la bordul aceleaşi nave, durata sa fiind de circa 130 de zile, inclusiv escale, costul cam 10 000 EU, însă astfel de oferte sunt mai puţine.
• resurse pentru a începe căutarea:
• http://www.freighterworld.com/#destmap
• http://cruisepeople.co.uk/col.htm

Navă cargo portcontainer
sursa: http://soundgovernance.us/tag/board/

Cabină la bordul unei nave cargo
sursa: http://blog.picturesfromearth.com/my-journey-on-a-cargo-ship/

Rute.

1. Ocolul Pământului de la Est către Vest: Europa - America de Nord - Tahiti - Australia (sau Noua Zeelandă) - Asia - Europa;

Etape:

• Europa, către Vest. Indiferent de punctul de pornire al călătoriei, destinaţia trebuie să fie portul din care vă îmbarcaţi pentru traversarea Atlanticului. Pentru călătorii cu trenul în Europa, consultaţi saiturile bahn.de (mersul trenurilor) şi seat61.com (informaţii detaliate pentru fiecare ţară în parte).

Gara London St. Pancras, de unde pleacă trenurile Eurostar către Europa Continentală, prin Eurotunel
sursa: http://sinfin.net/railways/hsrail.html

• Oceanul Atlantic. Aici poate fi simplu (dacă dispuneţi de bani) sau relativ complicat (dacă intenţionaţi un bateau-stop). Compania britanică Cunard (da, cei care aveau şi Titanicul) încă menţine linia de croazieră către SUA, utilizând faimoasa Queen Mary II. Costul unui bilet la bordul luxoasei nave nu este însă chiar uşor de digerat (2 000 - 3 000 EU sau chiar mai mult, în funcţie de tipul cabinei).

De asemenea, nava poştală britanică RMS St. Helena, îmbarcă din Portland (SV-ul Angliei) pasageri pentru Tenerife, Sf. Elena, Ascension şi Cape Town. Preţurile pentru întregul traseu variază între 2 000 - 4 000 BGP.

RMS St. Helena
sursa: http://www.vesseltracker.com/en/ShipPhotos/495137-.html

Dacă optaţi pentru un loc la bordul unui iaht, atunci trebuie să vă îndreptaţi către Caraibe de unde căutaţi altceva către Canalul Panama. S-ar putea să dureze, astfel că înarmaţi-vă cu un sac de dormit, răbdare şi asiguraţi-vă că sezonul uraganelor e încă departe!

• America. Geografii delimitează clar America de Nord de America de Sud, însă problemele cu care vă veţi confrunta pe cele două continente vor fi diferite ca de la ... Nord la Sud.

Dacă sosiţi cu un cargou sau cu Queen Mary II, în SUA veţi avea la dispoziţie impecabila (şi ieftina) reţea feroviară a Amtrak. Problema este viza. Chiar dacă aveţi şi alt paşaport, nu uitaţi că programul Visa Waiver nu se aplică la sosiri pe apă. Mai multe despre cum să străbateţi SUA de la Atlantic la Pacific pe saitul seat61.com.

Trenurile operate de Amtrak sunt o bună opţiune pentru a explora SUA
sursa: http://mayhem-chaos.net/photoblog/archives/000545.html

Dacă aţi sosit cu o navă în Canada (cel mai probabil Hallifax), consultaţi acelaşi sait pentru a vedea cum puteţi ajunge la celălalt ocean, respectiv la Vancouver.

Dacă ajungeţi în America de Sud cu un cargou, într-un port cel mai degrabă, brazilian, aventura începe! Consultaţi ghidurile Lonely Planet pentru respectivele ţări, pentru a vedea cum puteţi călători de-a lungul acestui magnific continent, în amontele Amazonului către Peru, către Patagonia, Deşertul Atacama, Altiplano, sau cum puteţi naviga la cea mai mare altitudine din lume, pe Lacul Titicaca, ori cum puteţi ajunge la Nazca, Cuzco, Macchu Picchu, etc.

Altiplano, America de Sud
sursa: http://www.thebulletin.ws/pages/archive/2004/Bulletin130.html

Reţineţi că trebuie să fiţi foarte precauţi atunci când pregătiţi călătoria, pentru a nu rămâne blocaţi în America de Sud şi a trebui să compromiteţi călătoria cumpărând un bilet de avion. Asta întrucât e mai dificil să găseşti o navă spre America de Sud, dar şi mai dificil din America de Sud către Australia şi Asia. De asemenea, iahturile sunt mai puţine în această direcţie. Daca se întâmplă să fiţi într-o astfel de situaţie, trebuie să călătoriţi spre Nord, către Columbia, unde cel mai probabil din Cartagena aveţi şanse să găsiţi un iaht către Panama. Atenţie însă la siguranţă! Pe coasta pacifică a Americii de Sud nu sunt prea numeroase iahturile.

Culebra Cut, Canalul Panama
sursa: http://www.indybay.org/newsitems/2009/07/01/18605005.php

• Oceanul Pacific. Cel mai întins dintre oceane, prin urmare aceasta este etapa cea mai lungă. Aici sunt două variante: a) America - Asia (Japonia, Coreea sau China), este opţiunea cea mai simplă, scurtă şi ieftină, accesibilă doar cu navă cargo şi în majoritatea cazurilor, doar din SUA; b) America - Tahiti - Noua Zeelandă sau Australia, varianta cargo porneşte de asemenea în majoritatea cazurilor din SUA, însă există nave cu locuri pentru pasageri şi dinspre America de Sud (Valparaiso sau Callao), precum şi posibilitatea de îmbarcare în Tahiti. Urmăriţi linkurile de mai sus pentru oferte de îmbarcare.

De asemenea, este posibil şi chiar relativ uşor să găsiţi un loc la bordul unui iaht care se îndreaptă către Polinezia Franceză. Marinele din porturile de la capetele Canalului Panama (în special la Yacht Club Balboa) şi Antilele Olandeze, sunt locurile în care trebuie căutat. Puteţi ajunge pe uscat la Canalul Panama venind dinspre America de Nord sau oricare dintre ţările Americii Centrale, însă nu şi dinspre America de Sud, respectiv Columbia, decât dacă spiritul de aventură al dumneavoastră frizează sinuciderea. Cât despre Polinezia Franceză... Tahiti, Bora Bora, Marchize, Tuamotu... Compania de Transport Polinezian face regulat curse către insulele cele mai importante, luând şi pasageri la bordul navei Aranui 3.
Informaţii: http://www.aranui.com/.

Nava Aranui 3 şi o cabina tipică la bordul acesteia
sursa: http://cruises.about.com/library/pictures/aranui/blaranui003.htm
sursa: http://www.flickr.com/photos/elgalopino/2296971433/in/photostream/

Insula Morea, Polinezia Franceză
sursa: http://www.orangesmile.com/ru/foto/300-French-Polynesia.htm

Între Noua Zeelandă şi Australia nu există nave de pasageri, însă sunt mai multe oferte la bordul unor nave comerciale, la preţuri oarecum ... normale.

Noua Zeelandă, probabil cea mai frumoasă ţară din lume
sursa: http://notjustanotherblondeinbeijing.blogspot.com/2011/02/busy-planning-our-summer-trip.html

• Australia. Dacă aţi sosit pe cel mai mic dintre continente (în Melbourne, Sidney, sau Fremantle) aveţi posibilitatea de a-l străbate către nord (Darwin) pentru a continua către Asia. Există posibilitatea de a sosi direct din Europa cu un cargou sau la bordul luxoasei Queen Mary II care navighează de regulă o dată pe an spre Australia, sau puteţi căuta alte nave de croazieră care navighează regulat către Polinezia şi Australia. De asemenea, puteţi continua spre Africa de Sud (cape Town) cu condiţia să găsiţi o navă care navighează în acea direcţie, mai puţin ''umblată''.

Din Darwin, unde se poate ajunge cu autocarul sau cu faimosul tren Ghan, mai este doar o aruncătură de băţ până în Papua-Noua Guinee (Port Moresby) sau Indonezia (Bali), fiind relativ uşor de găsit o navă sau chiar un iaht către aceste destinaţii. Reţineţi că frontiera Papua-Noua Guinee - Indonezia (Irianul de Vest) este frecvent închisă datorită tensiunilor dintre cele două ţări.

Trenul The Ghan străbate deşerturile centrale australiene, unind sudul cu nordul continentului

• Asia. Din Indonezia şi teoretic şi din Port Moresby (PNG) este relativ simplu de ajuns în Europa. În Indonezia se sare practic din insulă în insulă folosind numeroasele ferry-boaturi care le leagă, iar din Singapore către Malaezia şi Thailanda şi mai departe către graniţa cu Cambodgia există trenuri zilnice, Cambodgia (sau Laos) poate fi străbătută lesne cu autobuzele locale, Vietnam cu trenul, la fel şi China (există tren direct Hanoi - Beijing), iar din Beijing la Moscova circulă faimosul Transsiberian. Mai multe despre această rută pe saitul seat61.com.

Bromo Tengger Semeru National Park, Insula Java, Indonezia
sursa: http://travel.nationalgeographic.com/travel/countries/your-indonesia-photos/

De asemenea există ferryboaturi dinspre Japonia şi Coreea către Rusia şi China şi dinspre Taiwan către China. Se pare că ruta Filipine - Indonezia nu mai este viabilă.

2. Ocolul Pământului de la Vest către Est. În mare, este vorba de Traseul 1, luat în sens invers, cu o observaţie: majoritatea iahturilor urmează direcţia E - V atunci din urmează circumnavigaţii, urmând vânturile dominante şi curenţii. Prin urmare, şansele să găsiţi de exemplu o cuşetă la bordul unui iaht care navighează de la Auckland (NZ) către Tahiti sunt foarte mici, întrucât doar puţine iahturi se încumetă în fiecare an la acest traseu, fiind vorba în general de profesionişti sau navigatori care ştiu ce fac. Excepţia este ruta Caraibe (Insulele Bermude) - Europa, unde aveţi toţi sorţii să găsiţi un iaht care se întoarce din Caraibe către continent.

Ce să ocoliţi (în afară de Pământ).

• trasee care duc către Golful Persic (terminale colosale, căldură, praf, total în afara zonelor turistice);
• trasee care trec prin Marea Roşie (piraţi);
• trasee care se termină în regiuni afectate de uragane, în timpul sezonului uraganelor (veţi rămâne blocat acolo);
• trasee cul-de-sac, de unde nu puteţi pleca mai departe altfel decât cu avionul;
• legături strânse, pe care le puteţi pierde;
• rezervări la mijloace de transport terestre, dacă nu aţi rezervat în prealabil problema unui loc la bordul unei nave. Ignoraţi orice rezervare dacă sunteţi în căutarea unei cuşete la bordul unui iaht. Puteţi ajunge de partea cealaltă a unui ocean cu o întârziere de o zi, de o săptămână sau chiar de o lună!
• convingerea că totul merge ''ca pe roate'' şi nimic deosebit nu se poate întâmpla. Expect the unexpectable!

Buget. Puneţi deoparte pentru această călătorie de la 10 000 EU în sus şi multe luni de hoinăreală pe paralelele şi meridianele Terrei.

Drum bun şi ... vânt bun din pupa!

Trekking în Turcia

Turcia este abordată preponderent ca o destinaţie estivală de vacanţă, beneficiind de o infrastructură relativ recentă, modernă şi eficientă, inteligent dispusă de-a lungul celor peste 8 000 km de coastă, la mările Neagră, Marmara, Egee şi Mediterană. Centre turistice precum Antalya, Bodrum, Ceşme, Marmaris, Side, ş.a. nu mai au nevoie de nicio prezentare, ele atrăgând în fiecare vară, în mod justificat, mii de turişti români. În ziua de azi, practic nu mai există agenţie de turism care să nu vândă sejururi într-una dintre aceste staţiuni. Condiţiile bune, ospitalitatea şi mai ales preţurile abordabile, au făcut redirecţionat o bună parte din fluxurile turistice europene, care odinioară ţinteau invariabil Coasta de Azur, Liguria sau Costa Blanca şi Costa Dorada, către însorita Turcie.

Cea mai mare parte a Turciei ocupă Peninsula Asia Mică, a cărei geografie este dominată de platourile aride ale Anatoliei, străjuite de lanţurile impunătoare ale Munţilor Taurus şi Antitaurus şi de cele ale Munţilor Pontici. Nici geologia nu a fost zgârcită cu Anatolia, linii puternice de falii o brăzdează, fiind premise pentru cutremure puternice (7.4 Richter, în 1999, cel mai recent) şi vulcanism, unii dintre vulcani, cu erupţii în secolele trecute, fiind consideraţi adormiţi. Toate acestea pun în evidenţă peisaje spectaculoase, relativ puţin antropizate, mult căutate de amatorii de aventură şi eco-turism.

La geografia frământată se adaugă o cultură unică, născută la frontiera dintre lumea islamică şi cea occidentală, în decursul unei istorii marcate de nelinişti şi încleştări hidoase între cei care au populat de milenii această răscruce de civilizaţii. Citiţi mai multe despre Turcia, pe wikipedia.org.

Aceste lucruri, fac din Turcia Anatoliană, un teren ideal pentru ascensiuni montane pe măsura fiecăruia. Alpiniştii, drumeţii începători, cei care doresc să evadeze din lumea modernă, căutătorii de minerale, iubitorii vulcanilor, pasionaţii de arheologie şi mistere străvechi, vor îndrăgi acest colţ de lume, atât de aproape de România.Trekking, nu alpinism. Această serie de articole se adresează pasionaţilor de drumeţii montane, activitate cunoscută sub numele generic de trekking (eng.), mai puţin celor care abordează sportiv muntele, pentru alpinism. Alpinismul presupune posedarea de echipament şi cunoştinţe speciale care se dobândesc în timp.

Avantajele trekkingului sunt: nevoia doar a unui echipament lejer şi necostisitor, care nu incomodează, nu sunt necesare antrenamente specializate, oricine are o minimă condiţie fizică poate face drumeţii montane, iar în general obiectivele sunt situate relativ aproape de căile de comunicaţii şi aşezările omeneşti.Echipament şi abilităţi necesare. Pentru a face ascensiuni montane şi drumeţii în munţii Turciei, este nevoie de un echipament minim, acelaşi pe care probabil îl folosiţi şi în munţii noştri:

• cort solid, recomandabil pentru 3 anotimpuri, dublu, uşor, cu o bună ancorare la sol, bine aerisit şi cu o plasă anti-insecte eficientă;
• sac de dormit pentru 3 anotimpuri, întrucât clima se poate dovedi capricioasă la înălţimi de peste 3 000 m;
• îmbrăcăminte cu protecţie împotriva vântului, ploii şi frigului, de tip Gore-Tex şi Wind-Stopper;
• încălţăminte solidă, bocanci pentru drumeţii, recomandabili cu Gore-Tex;
• primus şi suficiente mini-butelii cu gaz pentru întreaga excursie;
• pălărie sau şapcă pentru protecţie solară;
• creme sau loţiuni pentru protecţie împotriva Soarelui şi a insectelor;
• recipiente pentru transportul apei (PET-uri de 2 L sunt ok);
• mâncare deshidratată, supe, etc; nu căraţi multe conserve, sunt grele, iar mâncarea turcească este foarte bună;
• busolă, hărţi şi cunoştinţe pentru a le folosi;
• trusă de prim-ajutor;
• Lonely Planet - Turkey

Hărţi şi surse de documentare. Spre deosebire de ţările europene, în Turcia drumeţiile montane nu sunt populare, cu câteva excepţii, astfel că există destul de puţine surse de hărţi. Cel mai probabil însă, veţi pleca de acasă cu câteva schiţe şi hărţi printate după linkurile menţionate.
Cele mai bune resurse sunt cărţile:

• Lonely Planet Trekking in Turkey;
• Karl Smith - The mountains of Turkey;

Pe amândouă le puteţi cumpăra pe pe amazon.com.Pericole şi neplăceri. Există riscuri în tot ceea ce întreprindem, cu atât mai mult în activităţile montane. Dacă vă este teamă, nu ieşiţi din casă (însă astfel probabil veţi muri datorită obezităţii!).

Iată câteva dintre aspectele care trebuie luate în considerare înainte de a întreprinde o ascensiune în munţii Turciei:

• izolarea; în multe regiuni montane veţi fi departe de aşezări, fără semnal telefonic, singuri în mijlocul unui mediu uneori ostil. Chiar dacă asta este ideea unei astfel de escapade, precauţia nu trebuie ignorată niciun moment.
• răul de munte; pentru altitudini mai mari de 4 000 m, este recomandabilă aclimatizarea, însă poate apărea şi la altitudini mai mici dacă ritmul ascensiunii nu este adecvat;
• insolaţia; este un real pericol, mai ales în regiunile din Anatolia Centrală şi Sudică;
• PKK; etichetat drept entitate teroristă, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, este o organizaţie care militează pentru drepturile minorităţii kurde şi independenţa unui stat Kurd în estul Turciei. Atentate şi atacuri au loc sporadic împotriva autorităţilor guvernamentale, însă turiştii nu sunt ţinte predilecte ale acestora;
• subiecte delicate; turcilor le place la nebunie să discute cu străinii, însă aceştia trebuie să evite subiecte delicate legate de politică şi nu numai;

Discreţie. Mustafa Kemal Ataturk, făuritorul Turciei moderne clădite din cenuşa Imperiului Otoman muribund, armata şi însemnele statului turc, sunt sfinte pentru toţi turcii. Turcia nu recunoaşte genocidul împotriva armenilor din 1915, iar situaţia kurzilor este un alt subiect tabu. Nu trebuie uitat nici faptul că Turcia este o ţară musulmană, Islamul şi legile sale fiind strict respectate în zonele montane rurale sărace.În Estul Turciei sunt frecvente punctele de control, iar prezenţa militară este semnificativă. Atitudinea militarilor faţă de străini este însă pozitivă (vezi articolul Şcoală, pâine şi ospitalitate orientală).
Transport. Putem ajunge în Turcia cu autocarul sau cu trenul. Firma Toros are autocare spre Istanbul, de la Bucureşti (Gara de Nord şi Filaret), în fiecare zi, după masa, sosirea făcându-se dimineaţa. Trenul e niţel mai lent, dar mai confortabil şi civilizat. Citiţi aici cum puteţi ajunge de la Bucureşti la Istanbul cu trenul.

Recomandarea mea este să achiziţionaţi de la o agenţie importantă CFR, un bilet Balkan Flexipass, care va scădea drastic costurile de transport. Ca şi comparaţie, un bilet de tren pe ruta Bucureşti-Istanbul costă cam 52 EU, însă cu un EU mai puţin, puteţi călători până în inima Anatoliei şi înapoi, dacă aveţi până în 25 de ani.. Acesta este valabil în România, Serbia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Macedonia şi evident Turcia. El permite călătorii nelimitate de 5 şi 10 zile în decursul unei luni şi costă în funcţie de vârstă:

• 5 zile într-o lună: 51 EU (sub 26 ani), 86 EU ( peste 26 ani);
• 10 zile într-o lună: 86 EU (sub 26 ani), 152 EU (peste 26 ani);

Notă: informație neactualizată.

La tarifele de mai sus se adaugă suplimentele de cuşetă sau vagon de dormit, care în Turcia sunt modice. În România se adaugă suplimentele pentru tipurile de tren cu care se călătoreşte, însă tot rămâne incredibil de ieftin. Recomandarea mea este să luaţi un bilet valabil 10 zile, care vă va permite să călătoriţi intensiv cu trenul către şi în Turcia.Cazare. În principalele oraşe şi centre turistice, căutaţi cazare la numeroasele hosteluri de aici. Site-ul hostelworld.com este indispensabil pentru documentare. Tarife: 5-10 EU.

1. Kaçkar Dağı

Situare. Munţii Pontici, nord-estul Turciei.
Altitudine. 3932 m.Origine. Munţi de încreţire, aparţinând lanţului alpino-carpato-himalayan.Pe scurt. Lanţul Munţilor Pontici se întinde în nordul Turciei, paralel cu Marea Neagră şi aproape de aceasta.
În general, constă în masive alpine bine împădurite datorită vicinităţii Mării Negre ce produce precipitaţii abundente. Regiunea este renumită şi prin mănăstiri creştine străvechi, culturi de ceai şi etnografie.
Regiunea estică este mai înaltă si mai sălbatică, cu altitudini de aproape 4 000 m, în Munţii Kackar. Zona este declarată Parc Naţional (uneori se încasează o taxă modică de intrare). Partea somitală este alpină, cu mici gheţari, grohotişuri şi custuri spectaculoase.

Vf. Kackar

Foto: emin kanbur

Perioada favorabilă şi clima. Vara este sezonul ascensiunilor către Kackar, deşi este posibil ca în august să fie destul de aglomerat. Clima este suprinzător de ploioasă şi capricioasă, prin urmare pregătiţi haine de ploaie serioase. În timpul iernii, cantităţile uriaşe de zăpadă interzic orice ascensiune.
Trekking. Ascensiunile dinspre nord urmăresc văile glaciare largi şi înverzite, străbătute de râuleţe care uşurează alimentarea cu apă. La obârşiile lor, în circurile glaciare, rezidă câteva lacuri glaciare spectaculoase: Deniz Gölü (3412 m altitudine), Karagöl, Davar Gölü, etc.
Ascensiunea finală pe Vf. Kackar este tehnică deşi există câteva rute alternative, însă toate necesită noţiuni elementare de căţărare pe gheaţă (plus colţari şi piolet) sau pe stâncă. Nimic însă nu-l obligă pe turist să abordeze această ultimă etapă, simpla drumeţie până la Deniz Gölü fiind suficientă pentru a admira peisajele sălbatice ale acestor munţi. Camparea este liberă şi facilă. Ghizi disponibili în Ayder şi chiar în satele de mai sus.

Deniz Gölüfoto: Efkan Sinan

Acces. Luaţi trenul (din staşia Haidarpaşa, de pe malul asiatic al Bosforului) până la Erzurum şi de acolo autocarul spre Trabzon, apoi un altul spre Pazar şi apoi un microbuz (dolmuş) spre staţiunea Ayder. Puteţi urca pe jos spre satele Ayder Yayla şi Yukari Kavron (capătul drumului) sau puteţi lua un alt microbuz. Din Pazar, ultimul microbuz pleacă în jurul orei 18.00.
Este posibil să luaţi un autocar direct de la Istanbul la Pazar sau Rize, în apropiere, însă călătoria este foarte lungă şi obositoare.
Evitaţi ''ofertele'' şoferilor de taxi care vă vor spune că nu există autobuze sau microbuze către Ayder.Resurse.
Harta rutieră a regiunii, via turkeyodyssey.com;
Schiţe de acces şi trasee, via hkvysehrad.cz/mapy;
Harta satelitară, via kackar.org;
Trasee, imagini, meteo, trasee alternative in Munţii Kackar, via kackar.org; în limba turcă, utilizaţi un instrument de traducere on-line;
Prezentare generală, via summitpost.org;
Album foto, via deian.eu;

2. Erciyes Dağı

Situare. Munţii Taurus, Anatolia Centrală.
Altitudine. 3916 m.Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: 6880 Î.Hr). În ultimii 2 000 de ani nu s-au manifestat fenomene vulcanice, iar muntele este semnificativ erodat.
Pe scurt. Ercies Dagi este cel mai important munte din Anatolia Centrală. Este posibil să fi erupt în anul 253 Î.Hr., după cum atestă unele monede romane ale vremii. Formarea sa a început în urmă cu 900 000 ani, mai multe fenomene vulcanice violente fiind atestate geologic. Numeroase conuri secundare apar în apropierea conului principal erodat. Un mic gheţar se află pe flancul nordic al său.

Ercyes, văzut din Kayseri
sursa: www.sehirler.net

Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna. O importantă staţiune de ski (Kayak Evi) este situată pe acest munte, al cărui creştet este acoperit cu zăpadă tot timpul anului. În timpul verii, vremea este în general frumoasă, dar nopţile la altitudine mare sunt reci.
Trekking. Ascensiunea vulcanului Ercyes este relativ facilă şi nu necesită un echipament special, cu excepţia încălţărilor solide. Urcuşul este susţinut şi necesită o tabără intermediară în caldera vulcanică. Este necesară aprovizionarea cu apă la staţiunea de ski. Priveliştile sunt senzaţionale.

Acces. Foarte usor. De la Istanbul la Kayseri luaţi trenul sau un autocar. Recomandabil este un tren de noapte din gara asiatică Haydarpaşa. Din Kayseri, luaţi un microbuz (staţia este pe Bulevardul Talas) spre staţiunea Kayak Evi (26 km). Ghizi disponibili aici.
Resurse.
Harta, via skimountaineer.com;
Ruta de acces, via skimountaineer.com;
Jurnal de călătorie, via carpati.org;

3. Hassan Dağı

Situare. Munţii Taurus, Anatolia Centrală, în apropiere de vulcanul Erciyes.
Altitudine. 3253 m.
Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: circa 7500 Î.Hr).
Pe scurt. Hassan este un edificiu vulcanic uriaş, format din două domuri masive şi mai mult de 25 de conuri de cenuşă recente (în termeni geologici). În neolitic a fost o sursă importantă de obsidian. Erupţiile muntelui Hassan au contribuit la depunerile de cenuşă din regiunea Capadoccia. Deşi vechimea ultimelor erupţii este controversată, picturi rupestre atestă cel puţin o ultimă erupţie semnificativă în ultimii 10 000 ani. Se pare că ultima activitate vulcanică semnificativă a avut loc în 620 Î.Hr. Fumarole sunt prezente în zona somitală.
Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna. În timpul verii, vremea este în general frumoasă şi foarte uscată, dar nopţile la altitudine mare sunt reci.
Trekking. Ascensiunea vulcanului Hassan este uşoară şi nu necesită un echipament special, cu excepţia încălţărilor solide. Conul vestic este cel mai înalt. Ascensiunea începe chiar de la ultima staţie din Helvadere şi durează cam 6 ore. Aprovizionarea cu apă recomandată, întrucât zona este foarte aridă.
Acces. Cu trenul până la Kayseri sau Nigde apoi autobuz până la Aksaray, apoi dolmuş până în satul Helvadere (1720 m), de unde începe urcuşul. Hassan se află în regiunea Capadoccia, deci nu este nicio problemă în a ajunge acolo. Autocarele din Istanbul fac 11 ore până în Aksaray. Alte variante sunt posibile.Resurse.
Harta, via skimountaineer.com;
Ruta de acces, via skimountaineer.com

4. Süphan Dağı

Situare. Süphan Dagi este un edificiu vulcanic masiv, situat în estul Turciei, în Podişul Armeniei, la nord de Lacul Van.

Altitudine. 4158 m.Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: circa 8050 Î.Hr).Pe scurt. Süphan Dag este al doilea munte din Turcia, ca înălţime, după Ararat. Constă dintr-un con presărat cu numeroase conuri şi cratere secundare. Lava s-a scurs pe flancurile vulcanului până la zeci de kilometri depărtare în decursul diferitelor etape eruptive. Câţiva gheţari mici se întâlnesc în partea somitală.
Perioada favorabilă şi clima. Vara este sezonul ascensiunilor către Süphan Dagi. Iulie şi august sunt lunile cele mai potrivite trekkingului. În timpul iernii, zăpezile depăşesc 2-4 m înălţime, făcând aproape imposibilă ascensiunea.Trekking. Ascensiunea vulcanului este relativ uşoară, deşi trebuie ţinut cont de altitudinea sa mare. Sursele de apă sunt puţine, cu excepţia părţii somitale, unde există suficientă apă în apropierea micilor gheţari. Priveliştile către Lacul Van sunt magnifice! Este necesară înregistrarea la jandarmeria locală din Adilcevaz înainte de a începe ascensiunea.
Acces. Din Istanbul Haydarpaşa, cu trenul până la Tatvan (2 zile, lunea şi vinerea). De aici, un autobuz local până la Adilcevaz, apoi un dolmuş (microbuz) către Harmantepe.Resurse.Prezentare generală, via summitpost.org;
Harta, via skimountaineer.com;
Harta topografică (în limba rusă), via turcja.suder.cc
Album foto, via deian.eu

5. Nemrut Dağı

Situare. La vest de Lacul Van. A nu se confunda cu Muntele Nemrut, din SE-ul Turciei, Provincia Adyaman, remarcabil pentru statuile uriaşe răspândite pe locul unui fost mormânt antic.Altitudine. 3050 m.Origine. Stratovulcan, activ (ultima erupţie în anul 1692).
Pe scurt. Nemrut Dagi este un vulcan spectaculos, chiar dacă nu foarte înalt. Conuri de cenuşă şi scurgeri de obsidian, împreună cu fumarolele din nord-vest, bazinele termale şi marele lac de crater, oferă peisaje extrem de spectaculoase.Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna.Trekking. Ascensiunile sunt uşoare, căile de acces fiind foarte apropiate.

Acces. Din Istanbul Haydarpaşa, cu trenul până la Tatvan. Din Tatvan, se poate porni pe jos, sau se poate lua un dolmuş către Yumurtatepe sau Sentepe.Resurse.
Prezentare generală, via summitpost.org;
Harta, via skimountaineer.com;

Am omis a include în această selecţie Muntele Ararat dar şi regiunea alpină Cilo Dagi. Consider însă că primul nu este un obiectiv pentru drumeţul de zi cu zi, necesitând echipament specializat şi o condiţie fizică foarte bună, întrucât se urcă la altitudini de peste 5 000 m. De asemenea, pentru ascensiunea pe Ararat, este nevoie de un permis special şi de un ghid. Dacă intenţionaţi să întreprindeţi această ascensiune pe cont propriu, solicitaţi Ambasadei Turciei la Bucureşti, o viză sportivă specială (50 EU). De acelaşi permis aveţi nevoie şi pentru ascensiuni în Munţii Cilo Sat, de la graniţa cu Iran şi Irak. Regiunea are cel mai frământat relief glaciar din Turcia şi abundă în superbe lacuri glaciare, însă poziţia delicată împiedică turiştii să zburde după voie pe păşunile alpine smălţuite cu flori delicate.

Cei 5 munţi prezentaţi în acest articol reprezintă doar o mică parte din adevărata zestre montană a Turciei, ei fiind doar cei mai vizaţi de ascensiuni relativ uşoare ce recompensează turistul prin privelişti splendide. În concluzie, munţii Turciei sunt o alternativă mult mai ieftină şi mai variată, din toate punctele de vedere, la ascensiunile din Munţii Alpi, ''banalizate'' de masele de turişti şi de infrastructura impecabilă.

Hărți și ghiduri recomandate aici. 

De citit pe drum: Ionel Coman, Spre înălţimile înzăpezite ale Orientului, 1975.

Cernobâl - stalkeri şi oraşe fantomă

Luni, 28 aprilie, 1986. Cei şapte elevi ai clasei a doua, printre care şi subsemnatul, îşi ascultă în linişte învăţătoarea, în timp ce stau încolonaţi lângă peretele alb al casei. O asistentă tăcută distribuie tuturor câte o pastilă rotundă. Fiecare elev din România a primit în acea zi sau în următoarele, câte o pastilă fără marcaje. Niciunul nu ştia că acea pastilă de iod era o măsură de protecţie împotriva căderilor radioactive din toată Europa Centrală şi de Est, ca urmare a dezastrului nuclear survenit în urmă cu două zile la centrala nucleară Cernobâl, din URSS.

Părinţii noştri care sfidau regimul comunist ascultând postul de radio Europa Liberă, au aflat şi ei curând de accidentul centralei sovietice, însă scara completă a dezastrului de la Cernobâl s-a întrezărit abia în anii '90, după destrămarea Uniunii Sovietice. Este posibil, în zilele noastre, să arunci o privire asupra acestuia, făcând o excursie în apropierea centralei nucleare, în prezent închisă, şi în oraşul fantomă Pripiat, unde locuiau cei care munceau la Cernobâl.

De ce ar vrea cineva să viziteze Cernobâl? Oraşul părăsit Pripiat şi întreaga Zonă de Excludere este o capsulă a timpului. Totul este încremenit, exact aşa cum arăta în aprilie 1986, când a fost evacuat în grabă. O vizită aici este un salt îndărăt în timpurile Uniunii Sovietice şi poate reprezenta un şoc emoţional pentru mulţi. Chiar dacă paşii turiştilor pot fi nesiguri, toţi cei care ajung aici trebuie să înveţe avertismentul pe care Cernobâl l-a oferit umanităţii. Este un averisment pentru liniştea planetei, întrucât că omul trebuie să renunţe la aroganţa cu care tratează forţe mai mari decât poate stăpâni, forţe care mai devreme sau mai târziu se vor întoarce împotriva sa.

Cât de periculos este? Accesul în Zona de Excludere a Centralei Nucleare Cernobâl este posibil numai în compania unui ghid autorizat, care îi ţine pe vizitatori departe de zonele cu radiaţii puternice. Inutil de menţionat că nivelul radiaţiilor este ridicat, iar în unele zone nu te poţi aventura fără a primi o doză masivă de radiaţii. În interiorul sarcofagului de beton al reactorului 4 există suficient plutoniu pentru a ucide 100 000 000 de oameni, iar ţinând cont de timpul de înjumătăţire al acestuia (245 000 ani), este cert că zona va rămâne nepopulată pe vecie.

Este de asemenea interzis vizitatorilor să scoată din zona moartă ''suveniruri'', întrucât totul este contaminat. Zonele acoperite cu vegetaţie sunt cele mai periculoase, exceptând desigur proximitatea sarcofagului reactorului 4. În esenţă însă, o vizită de o zi sau două la Cernobâl şi Pripiet nu este periculoasă. Ca şi comparaţie, dacă respectaţi indicaţiile ghidului, veţi acumula aceeaşi doză de radiaţii ca la un zbor obişnuit cu avionul. Nu uitaţi şi faptul că centrala nucleară a funcţionat până în anul 2000!

Contor Geiger. Nu este necesar să achiziţionaţi un contor Geiger sau un dozimetru, întrucât toţi ghizii au aşa ceva. Dacă aveţi dubii în privinţa viitorului omenirii, puteţi cumpăra contoare Geiger, dozimetre, pastile antiradiaţii şi multe altele de la ki4u.com.

Centrala Nucleară Cernobâl Vladimir Ilici Lenin (Чернобыльская АЭС им. В.И.Ленина). Este amplasată în nordul Ukrainei, în apropierea oraşului Pripiat (în prezent abandonat), la doar 18 kilometri de frontiera cu Belarus.

Construcţia centralei a început în 1970 şi la data catastrofei (1986), patru reactoare erau funcţionale, producând circa 4 000 Mw. Al cincilea reactor era aproape terminat, iar al şaselea în lucru, macaralele fiind încremenite din jurul acestora. Cernobâl era a treia centrală nucleară din URSS, după cele de la Leningrad (Sankt Petersbursg) şi Kursk.

În anul 1982 a avut loc un accident la Reactorul 1, ce a fost ţinut secret. Pe 26 aprilie 1986, în timpul unui test, Reactorul 4 a fost distrus, în atmosferă fiind expulzată o cantitate uriaşă de materiale radioactive. Căderile radioactive au afectat mai ales Belarus, Ucraina, Rusia, Polonia şi Europa Nordică.

Iniţial, URSS a dezminţit ştirea că la Cernobâl ar fi avut loc un dezastru nuclear, însă a fost nevoită să confirme acest lucru după ce la o centrală nucleară suedeză aflată la aproape 2 000 km s-a dat alarma de radiaţii.

Pentru a opri radiaţiile, reactorul a fost îngropat într-un ''sarcofag'' din beton, un număr masiv de militari în termen şi pompieri fiind trimişi într-o misiune disperată, dar sinucigaşă, de a stopa emisiile ucigătoare. La sfârşitul operaţiunii, toată tehnica militară şi civilă utilizată a fost abandonată, fiind contaminată. Mulţi dintre cei care au participat la operaţiune au murit datorită dozelor letale de radiaţii primite.

Căderile radioactive din Europa au determinat creşterea masivă a numărului de decese, malformaţii congenitale şi afecţiuni degenerative. Peste 4 000 victime au fost atribuite dezastrului de la Cernobâl, dar numărul celor afectaţi direct este de ordinul milioanelor. Peste 300 000 de locuitori au fost evacuaţi. În urma presiunilor atât externe, cât şi interne, centrala nucleară a fost complet închisă în anul 2000. Citiţi mai multe despre acest subiect pe wikipedia.org.

Foto: Elena Filatova Vladimirovna

Zona de Excludere (Зона відчуження Чорнобильської АЕС). În jurul Centralei Nucleare Cernobâl a fost desemnată o zonă de excludere de 30 km, în care accesul este interzis datorită nivelului ridicat al radiaţiilor. În total, peste 2 000 de localităţi au fost abandonate, atât în interiorul Zonei cât şi în afara acesteia.

Datorită absenţei omului, natura a revendicat înapoi teritoriul abandonat, în prezent Zona având cele mai mari populaţii de animale sălbatice (căprioare, mistreţi, lupi, râşi, ş.a.). Acest lucru atrage un număr mare de braconieri, alături de intruşi (stalkeri) în căutare de fier vechi şi alte lucruri de valoare abandonate în 1986, care ignoră pericolele radiaţiilor.

Oraşul Pripiat, avea în 1986 circa 50 000 locuitori. Aceştia au fost evacuaţi în grabă, lăsând în urmă majoritatea posesiunilor.
Pădurea Roşie, este o pădure de pini din apropierea centralei Cernobâl, ale căror frunze şi-au schimbat culoarea datorită radiaţiilor din orele ce au urmat accidentului nuclear.
Duga-3, este o antenă radar colosală ce avea scopul de a detecta lansarea unui eventual atac împotriva URSS, provenit dinspre spaţiul NATO. Datorită amplasării în proximitatea centralei de la Cernobâl, există o adevărată teorie a consipraţiei între prezenţa acesteia şi explozia reactorului 4.

Foto: Elena Filatova Vladimirovna

Intermediere. Pentru a vizita Pripiat şi Cernobâl, aveţi nevoie de un ghid. Există mai multe agenţii de turism acreditate de Ministerul Ukrainian pentru Situaţii de Urgenţă, care oferă tururi de una-două zile în Zona de Excludere. Preţurile încep de la circa 100 USD, în funcţie de numărul vizitatorilor şi includ transportul din Kiev, ghidul şi masa.

• http://tour2chernobyl.com/
• http://kiev-hostels.com/en/tours/chernobyl-tour235.html
• http://www.hamalia.ua/Incomming/

Mai multe informaţii: http://wikitravel.org/en/Chernobyl sau http://pripyat.com/en/

Pentru cazare în Kiev, se găsesc oferte foarte bune pe Internet sau apelaţi la aceeaşi agenţie la care aţi rezervat vizita la Cernobâl.

Vize. Nu sunt necesare. Pentru a intra în Ukraina, aveţi nevoie doar de paşaport.

Traseu Bucureşti - Kiev - Bucureşti

Tren Bucureşti N - Kiev Pass. Plecare 06.53, sosire 09. 29, a doua zi. Pentru întoarcere, Kiev Pass 15.55, Bucureşti N 19.21. Cost estimativ: 67 EU d.î., la care se adaugă suplimentul de vagon de dormit.
Autobuz. Din Suceava (Autogara Mare) sunt autobuze până la Cernăuţi, de unde se poate lua un tren până la Kiev.

De citit:

• Picnic la marginea drumului, de Arkadi şi Boris Strugaţki.
• elenafilatova.com
• Turism Nuclear - cu motocicletele la Cernobâl
• 20 years after, boredpanda.com

De vizionat:

• Stalker (Călăuza), 1979, un film de Andrei Tarkovski;
• Radiofobia, 2006. Download
• NGC: Seconds From Disaster - Tchernobyl.

De jucat:

• Seria de jocuri STALKER.

Important (iulie, 2011): Vizitele la centrala nucleară Cernobâl sunt momentan oprite, din motive de politică internă a Ucrainei.
Notă: informații neactualizate, însă vizitarea Cernobâlului este posibilă (2017).

Destinaţia Gulag

Prin cenuşa îngheţată a Imperiului Roşu: Moscova - Vorkuta - Urali - Siberia

Această propunere de călătorie nu este una obişnuită. Ea îl va purta pe călătorul îndrăzneţ dincolo de Cercul Polar, în inima tundrei îngheţate, prin oraşe-fantomă, lagăre de exterminare prin muncă forţată în care au pierit milioane de oameni, apoi de-a lungul Căii Ferate a Morţii, peste Munţii Urali Polari, până în Siberia, pe malul măreţului fluviu Obi.

Puţine lucruri s-au schimbat în tundra arctică, de la prăbuşirea URSS. Unele oraşe au fost părăsite, clădirile s-au umplut de crăpături şi au fost invadate de licheni, şinele au ruginit şi mestecenii au crescut peste terasamentele căilor ferate uitate, şi bufniţele polare şi-au făcut cuiburi în locomotivele cu aburi abandonate. Însă, la fel ca acum 70 de ani, fantoma lui Stalin, statuile lui Lenin şi sloganurile decolorate de viscolele iernilor cumplite, veghează paşii celor care se încumetă să calce pe urmele sutelor de mii de prizonieri în nordul extrem rus.
Care este regiunea despre care vorbim? Traseul descris se întinde între oraşul Vorkuta, din extremitatea nord-estică a Republicii Komi şi oraşul siberian Salehard, situat pe malul fluviului Obi. Între aceste oraşe se desfăşoară tundra nesfârşită şi culmile sălbatice ale Munţilor Urali Polari. O cale ferată leagă Vorkuta de Labitnanghi, de unde se trece cu bacul la Salehard. Puţine aşezări omeneşti se găsesc în această regiune aspră unde natura este stăpână absolută. După cel de-al doilea război mondial, Vorkuta a fost unul dintre centrele de concentrare cele mai aspre ale GULagului, cu o mulţime de sateliţi care împânzeau întreaga regiune, ruinele sale fiind perfect vizibile şi în prezent. În ultimii ani, minele arctice de cărbune din jurul oraşului au fost închise, contibuind şi mai mult la decăderea întregii regiuni.

De ce? Este o întrebare bună. Turistul obişnuit nu are ce căuta în această regiune. Obiectivele turistice clasice nu există sau nu sunt susţinute de o infrastructură adecvată. Nu trebuie uitat că regiunea a fost interzisă străinilor în timpul existenţei URSS. Motivele erau: existenţa lagărelor de muncă forţată, ''destinaţia de vacanţă'' a prizonierilor de război, apoi a dizidenţilor politici, apoi datorită existenţei a numeroase baze militare de pe ale căror aeroporturi, bombardiere strategice erau gata să decoleze în orice moment pentru a-i rade de pe suprafaţa planetei pe imperialiştii corupţi, îndeosebi pe cei americani.

O călătorie aici este o incursiune în istoria contemporană. O istorie întunecată şi rece, precum războiul pe care această parte a Rusiei l-a susţinut activ. Este mai mult decât o călătorie prin ruinele unui fost imperiu, cel sovietic, ci mai degrabă un salt într-un posibil şi nedorit viitor, otrăvit de neîncredere, intoleranţă, frică şi brutalitate. La aceste lecţii de istorie a URSS-ului, se adaugă cele mai sălbatice peisaje arctice de la marginea Europei şi o natură care îşi vindecă lent rănile lăsate de buldozerele sovietice.

Cu siguranţă, această călătorie nu este pentru domnişoare! Nu mă refer aici la reprezentantele sexului frumos ci la cei dependenţi de confort, restaurante şi aer condiţionat. Călătoria este lungă, aprovizionarea dificilă, distanţele uriaşe, iar natura covârşitoare.

GULag. Acest temut termen descrie titulatura Administraţiei Taberelor şi Coloniilor de Reabilitare prin Muncă, în limba rusă Главное управление исправительно-трудовых лагерей и колоний. Se cunoaşte că între 1930 şi 1960, peste 14 milioane de oameni au fost trimişi în câteva sute de lagăre şi colonii de muncă forţată situate în regiunile neospitaliere ale URSS, dintre care peste un milion au murit datorită condiţiilor inumane. Numeroase obiective industriale, oraşe, porturi şi căi ferate au fost construite cu aportul acestor deţinuţi. Citiţi mai multe, pe wikipedia.org şi gulag.memorial.de.

Vorkuta. Cu o populaţie de circa 85.000 locuitori, este cel mai mare oraş din nord-estul Republicii Komi. Oraşul a devenit faimos prin marele lagăr al GULag şi minele de cărbuni, în prezent aproape toate închise. În 1953, o revoltă a deţinuţilor a fost sângeros reprimată de NKVD. Este un oraş sovietic anost, tipic pentru această regiune. Două trenuri zilnice leagă Moscova de acest oraş, situat la nord de Cercul Polar. Un sumar ghid şi o cameră web.

Выходила на берег Катюша... Dacă nu cunoaşteţi, chiar elementar, limba rusă, nu plecaţi de acasă! Este foarte puţin probabil ca în această călătorie, mai mult ca în oricare alta aţi putea-o întreprinde în Rusia, să întâpniţi vorbitori ai unor limbi occidentale. Există însă numeroase manuale din care puteţi descifra ABC-ul acestei limbi, pe nedrept repudiate.

Spionită! Până nu demult, străinii nu puteau călători în această parte a Rusiei. Chiar şi în prezent, se pare că aveţi nevoie de o aprobare specială pentru a călători la nord de Salehard, către Peninsula Yamal, unde submarinele nucleare încă îi aşteaptă pe imperialişti. Deşertul Tătarilor....

Două Rusii. Prima este cea a oamenilor obişnuiţi, curioşi, incredibili de săritori şi ospitalieri, gata oricând să vă alimenteze cu istorii de pe timpul lui Hruşciov şi cu cantităţi incredibile de vodcă. A doua Rusie este cea a oficialităţilor obtuze şi birocratice şi a funcţionarilor acri şi inutili. Vă sună cunoscut?

Când? Vara. În timpul iernii, temperatura urcă rar peste minus 30. Vara, în general se menţine în jur de 5 - 20 Celsius. De asemenea, vara vă veţi putea bucura de lungimea zilelor polare.

În natură. Nordul Uralilor este mai sălbatic decât oricare alt colţ al Europei. Acolo unde se întâlnesc două continente, taigaua de nepătruns lasă loc tundrei bântuite vara de roiuri teribile de ţânţari (iunie-iulie). Ţânţarii nu sunt însă singurele vieţuitoare cu care este posibil să vă întâlniţi în timpul drumeţiilor. Urşii, lupii, renii şi numeroase mamifere cu blănuri preţioase (hermelina, zibelina) sunt locatarii de drept ai acestei regiuni splendide. Dacă adăugăm şi vremea capricioasă, lipsa drumurilor şi a oricărei infrastructuri, este lesne de înţeles de ce drumeţiile nu trebuie tratate aici cu lejeritate.


Nu de pe această planetă. În nordul Munţilor Urali se află şi incredibilele formaţiuni Manpupuner. Acestea sunt însă izolate, la peste 100 km de orice aşezare umană, accesul făcându-se pe cărări tainice către locul ce pare desprins din filmele science-fiction. De altfel, teoriile conspiraţiei nu ocolesc Manpupuner, fiind mulţi care susţin că în apropiere s-ar fi prăbuşit un OZN. Dacă doriţi să ajungeţi acolo, Internetul este o resursă bună pentru găsirea unui ghid costisitor.

Vize.

• Tranzit Ukraina: fără viză.
• Rusia: Viza se ia de la Ambasada Federaţiei Ruse în România. Cost 40-80 EU (în funcţie de timpul de eliberare). Este necesară o Scrisoare de Invitaţie (LOI), biletul de tren şi Asigurare. Real Russia sau alte agenţii de turism furnizează rapid şi eficient Scrisoarea de Invitaţie, contra cost (30-50 USD). Stantours este una dintre acestea, fiind recomandată de călători români.

Trenurile ruseşti. Vezi articolul Cu Transsiberianul...

Durata. Două - patru săptămâni.

Nu plecaţi fără... Cort, sac de dormit călduros, haine călduroase rezistente la ploaie şi vânt, primus şi butelii de schimb, briceag multifuncţional, cea mai bună cremă anti-insecte, medicamente de bază, hărţi şi notiţe cuprinzând documentarea temeinică făcută înainte de plecare ce va conţine mersul trenurilor şi al vapoarelor, adrese, schiţe orientative, etc. Ghidul de conversaţie în limba rusă este obligatoriu. Luaţi GPS portabil doar pe propria răspundere, este interzis în Rusia. Respectaţi şi nu depăşiţi viza şi trataţi cu respect autorităţile statului rus, indiferent cât de absurd s-ar comporta. Citiţi aici povestea unui român care a făcut închisoare în Rusia, dintr-un motiv extrem de stupid.

Traseu

1. Bucureşti - Moscova, 40 ore, peste 500 RON. Atenţie la rakeţi, hoţi de buzunare şi şoferi de taxi! Plecare Bucureşti N 06.53, sosire Moskva Kievskaia 22.36. Se pare că mai este un tren după-masă şi legături mai bune vara, pe trenurile dinspre litoralul bulgar. O alternativă pentru a sosi în Moscova mai devreme (recomandat) este trenul Chişinău - Moscova (plecare 11.45, sosire 16.23). Consultaţi siteul bahn.de pentru alte variante.

2. Moscova Yaroslavskaia - Vorkuta. Există două trenuri, cu plecare la 12. 30 şi 21.50 şi sosire după două zile la 13.20 şi 14.30. Cost aproximativ: 100 EU (kupe). De la gara Kievskaia la Yaroslavskaia, puteţi lua metroul sau faceţi-vă de acasă o schiţă ca să puteţi ajunge rapid pe jos.

Există un tren direct Moscova Yaroslavskaia - Labitnanghi, care se pare că pleacă o dată la două zile.

3. Vorkuta. Petreceţi câteva zile în Vorkuta şi în împrejurile sale. Un sumar ghid şi o cameră web.
4. Vorkuta - Labitnanghi. Există un tren direct pe această rută, cu plecare la 09.35 şi sosire circa 12 ore mai târziu. Atenţie! Se pare că nu există o legătură zilnică, ci o dată la două sau trei zile. Verificaţi la sosirea în Vorkuta. Preţ modic, trenul decrepit.

Calea Ferată şerpuieşte peste Munţii Urali, peisajele fiind deosebit de pitoreşti. Dacă legăturile permit, coborâţi undeva pe traseu şi petreceţi timpul până la sosirea trenului următor, făcând drumeţii în acest loc izolat, la graniţa dintre Europa şi Asia.

5. Labitnanghi - Salehard. Ajunşi aici, sunteţi în Siberia. De aici mai trebuie să luaţi doar bacul peste fluviul Obi pentru a ajunge la Salehard. Informaţii suplimentare.

Salehard, Monumentul Cercului Polar

Salehard este un oraş recent îmbogăţit datorită descoperirii în apropiere a unor zăcăminte de gaze naturale. Este singurul oraş din lume construit exact pe Cercul Polar de Nord.

Fluviul Obi, Munţii Urali în depărtare

6. Transpoliarnaia Magistrala aka Calea Ferată a Morţii. O incredibilă cale ferată a început să fie construită între 1949 - 1953, în scopuri strategice, între Latitnanghi şi Igarka. Zeci de mii de prizonieri de război şi alţi deţinuţi au muncit la ea, doar pentru a fi abandonată. Clima şi terenul imposibil au câştigat, însă mii de muncitori au murit.


Cei mai aventuroşi pot întreprinde o călătorie demnă de Zona Crepusculară, de-a lungul terasamentului căii ferate, pe porţiuni mai lungi sau mai scurte, pentru a întâlni locomotive cu aburi, staţii ruinate şi utiliaje părăsite în mijlocul pustietăţii. Unele poduri s-au prăbuşit de mult, iar peste altele trecerea este destul de hazardată. Recomandat, în funcţie de apetitul fiecăruia pentru necunoscut şi aventură. Citiţi (rus.) despre o incursiune pedestră de-a lungul acestei căi ferate fantomă.


7. Obi. Pentru întoarcere, puteţi opta pentru aceeaşi rută sau pentru o croazieră de 9 zile în amontele fluviului Obi, până la Omsk (recomandat), de unde sunt trenuri zilnice către Moscova Yaroslavskaia (inclusiv faimosul Transsiberian). Preţuri: începând cu EU. Informaţii despre legături şi mersul bacurilor Salehard - Omsk.

8. Omsk - Moscova - Bucureşti. Trenuri zilnice Omsk - Moscova Yaroslavskaya (circa 100 EU) şi Moscova - Bucureşti.


Notă: Călătoria prezentată este o propunere pentru o vacanţă activă. Din acest motiv, ea nu este prezentată în cele mai mici amănunte, rămânându-i călătorului plăcerea de a stabili detaiile în funcţie de propriile criterii. Recomandarea autorului este să evite detaliile amănunţite şi planificările la secundă, întrucât în Rusia lucrurile merg... ca în Rusia. Răbdarea, umorul şi vodca sunt esenţiale!

Notă (2017): Mersul trenurilor nu este actualizat.

De citit pe drum:

1. Deşertul Tătarilor, Dino Buzzati.
2. Arhipelagul Gulag, Alexandr Soljeniţîn.

Drum bun!
Mircea Trif