Galileo Bike Tour 2010 Capitolul 2 - Italia

Album Foto

In Pasul Brenner o masinarie infernala ma face KO. Este automatul de vandut bilete. Gara este fantomatica, cate un obscur angajat Trenitalia apare si se face imediat nevazut. Ploua si frigul este greu de suportat. Ma incapatanez sa merg spre Sud atat cat este necesar sa regasesc mult visata caldura a sfarsitului de iunie.
Automatul de vandut bilete imi ofera sansa unei revanse impuse de conditiile meteorologice. Masina se dovedeste a nu fi deloc infernala si imi scuipa extrem de usor un bilet pana la Bologna. Ha!
Adorm pe tren si ma trezesc la poalele Alpilor. Il treno ha un ritardo di venti minuti. Asta se adauga la frezele gelate si la fustele minuscule. Benvenuti in Italia!
In Bologna e nebunie. Adio serenitatea ordonata a oraselor austriece! Haosul latin ma inghite instantaneu. Stai putin, zic, am mai fost in Italia!
Harmalaia si traficul sufocant mi se par brusc normale si ma avant temerar catre ... ei bine, catre nicaieri intrucat harta cumparata in gara are nordul in partea stanga. Si cand te gandesti ca Amerigo Vespucci s-a nascut la doar 80 de km...
Niste carabinieri ma scot la liman si ies din oras o data cu o furtuna. Este insa cald si nu ma mai deranjeaza. Se face incetisor seara, insa ce conteaza cat timp ma pot intelege cu cei din jur. In mod cert e bine sa fii poliglot! Pedalez alene primii kilometri in Italia incercand sa inteleg cum a reusit Trenitalia sa imi strambe ghidonul bicicletei.

Campeggio Picolo Paradiso, primii romani si prima taxa aberanta de campare. Nimeni nu intelege de ce nu am rulota ca ceilalti turisti. Benvenuti in paese gettone! Dar despre gettone mai tarziu.
A doua zi, nicio surpriza, ploaie. Asta nu e normal, mormai in timp ce pedalez catre Apenini. Trafic crancen, insa fara camioane. Verific harta; da, este un drum secundar. Adio piste pentru
biciclisti!

Apare si primul tunel rutier. Aprind luminile si strabat cei 1500 de metri cu inima cat un purice, lipit de bordura din dreapta, asurzit de fiecare masina care ma depaseste si incercand din rasputeri sa evit un macel, intrucat milioane de soareci prosperau in acel kilometru si jumatate mentionat.

Am traversat Apeninii la orele 20.00, trecand prin Porreta Terme. Cerul acoperit, ploaie molcoma si nelipsitul frig. Insa miresme ametitoare de tei plutesc in aer. La cativa kilometri dupa ce am trecut peste paralela de 44 N, am campat discret intr-o livada de maslini. La 30 de minute dupa s-a dezlantuit potopul. Ziarele de a doua zi au clasificat fenomenul foarte plastic: bomba di pioggia!

In ziua ce a urmat, orientarea a fost simpla: furtuna in spate, furtuna in stanga, furtuna in dreapta. Am traversat o buna parte din frumoasa Toscana fugarit de nori amenintatori, trecand prin sate si orasele cochete.
Furtunile s-au apropiat profitand de pranzul servit intr-o benzinarie automata si m-au inhatat la doar 5 km de Marina di Pisa. Intentionat am amanat vizitarea Pisei pentru a doua zi, insa a fost in zadar.

Ceva nu este insa in regula, ploaia nu se ridica la nivelul efectelor speciale celeste. Hei, furtuna, doar atat poti? Cineva s-a suparat insa si drept urmare a sfidarii mele mi-a turnat in crestet jumatate din Atlantic.

Campeggio Internazzionale Marina di Pisa. Gettone, prin urmare. Nu, multumesc, deja am fost imbaiat. V-am zis ca urasc campingurile italiene?

Noaptea, ploua din nou. A venit musonul?

O noua zi, o noua vreme, noi romani angajati ai campingului. Lanturi groase, cercei si injuraturi. Or fi conationali in Commonwealth of Northern Mariana Islands?

Ceilalti turisti din camping pot admira colectia de lenjerie intima Trif expusa pe sfori in spatele cortului. Nu imi pasa, cata vreme Soarele straluceste sus pe cer. Niste frantuzoaice in rochii cu volanase ies dintr-un cort vecin. De ce s-ar mira lumea la vederea sforilor mele de rufe?

Pisa, pe Arno. Intr-o vreme o superputere navala. In prezent celebra pentru Piazza dei Miracoli.
Pacaleala de 1 mai intr-un ziar moscovit: Rusia a hotarat sa trimita trenuri cu muncitori din Caucaz si Crimeea pentru a construi un supercomplex comercial in jurul Pietei Miracolelor si a ajuta la indreptarea celebrului turn.

Il Torre Pendente. Cea mai celebra cladire din Toscana. Din anii 50 nu se mai trag cele 7 clopote de teama unui dezastru. Maxim 40 de turisti admisi la o vizita. Picioare tremurande, maini inclestate pe balustrade, fete livide. Incredibile cele 4 grade de inclinare.
Aglomeratie mare. Turisti de pe toate continentele. Eternii africani cu suveniruri. Dar, stai putin, ce se intampla? E ora pentru yoga colectiva? Vreun cult straniu a debarcat pe peluza din fata domului si turnului? Ma pufneste un ras nervozat de o noua ploaie. Nimic mistic la mijloc, doar un un cliseu adus de milioanele de turisti de peste ocean (e). Sute de oameni fac simultan celebra fotografie in care par a sustine turnul cu mainile. Rad singur, spre mirarea unor sud-asiatici. Nu fac insa poza-cliseu.
Ora de harf pe soseaua secundara spre Viareggio. Ma strecor cu bicicleta mai rapid decat masinile. Soseaua foarte proasta, vanzatoare de placeri pe margine. Litoralul incatusat de bagni. Apare o pista pe care o urmez tot restul zilei. Muntii din dreapta sunt cariati de exploatari milenare de marmura. Pedalez pe unica pista de biciclete din lume cu bordura din marmura de Carrara. Aceeasi marmura ca cea a trupului lui David al lui Michelangelo.

Doua gettone ma costa 6 EU in aceeasi seara in Marina di Carrara. Dusul a fost insa rece, exact cum avertiza un anglofon pe un perete. Administratia campingului afisase mandra in trei limbi: Civilized people leave toilets clean, insa un hatru adaugase cu markerul dedesubt civilized people have hot waters at showers!
Spalat rufe insa niste copii poznasi imi saboteaza munca si masinaria infernala imi spala hainele imbacsite de transpiratia a 500 de km cu apa rece fara aportul centrifugei. Ajunge!

Un gettone e o banala fisa metalica de marimea unei monede de 1 EU care iti asigura (teoretic) trei minute de apa calda la dus. In realitate insa, cele 180 de secunde de extaz acvatic se reduc la un simplu zero daca inaintea ta dusul nu a fost folosit de un alt nefericit, astfel incat apa calda sa circule pe tevi pana la cabina respectiva de dus. In plus, e destul de dificil de cureti un ciclist de murdaria a o suta de kilometri de drum toscan cu putini litri de apa. Toata afacerea campeggio de doua stele Marina di Carrara a costat 23 de EU, cu apa rece in crestet si rufele ude in coburi.

Asa cum ma avertizase un ciclist italian in Pisa, din La Spezia incepe greul. De fapt, el a inceput cu mult inainte, cu serpentinele spre splendida Ameglia, prima localitate-stup ligurica intalnita.
Urcusurile brutale de la zero la cateva sute de metri se succed, insa soseaua trece printre livezi magnifice de maslini si citrice si ofera privelisti unice catre Marea Ligurica.

La Spezia. Un portavion legat la cheu. Strazi la fel de desfundate ca acasa. Promenada marginita de palmieri. Aglomeratie sufocanta, insa soferii asteapta rabdatori ocazia de a ma depasi.

Serpentine criminale si un tunel de 2.5 km in urcus. Incredibil de greu. Murphy italian graieste intr-un gand pervers: daca inaintea unei sosele exista un varf si un pas, ea nu va trece prin pas.

Sunt in zona Cinque Terre. Peisajele sunt greu de descris.

Ajung extenuat si la lumina farului in Levante. Primesc un gettone. 180 de secunde de desfatare pentru 1 EU. No comment!

A doua zi nu merge deloc rotund. Pantele sunt greu de invins, caldura e sufocanta, iar pe un platou mult ravnit am facut pana. Viteza, groapa in asfalt, pana, nimic mai simplu. Deloc simpla insa situatia cauciucurilor. Cel de pe spate este atat de uzat incat au iesit atele. Dezastrul se ascunde in fiecare ciob, aschie sau pietricica. Repar pana si mut cauciucul spate pe roata din fata, mai putin solicitata. Pranz ingandurat la marginea soselei pustii. Arome mediteraneene si izoprenoide.

Dupa cativa kilometri se sparge o bila in butucul rotii din fata. Extrag ingandurat resturile si cobor in Sestre Levante. Un orasel superb si un camping mizerabil si galagios cu licurici si miresme violente de regina-noptii.

Ziua urmatoare iau trenul spre Ventimiglia, la frontiera cu Franta. De fapt, incerc acest lucru, intrucat haosul din gara Sestre Levante ma trimite indarat spre La Spezia. Cobor furios la prima oprire a trenului, fara sa raman cu bagajele in el si ma intorc spumegand la gara. Vorbesc mult si singur, am carat in spate bicicleta incarcata de doua ori prin pasajele din gara pentru ca trenurile si-au modificat subit liniile de sosire si au intarzieri consistente. Arunc bicicleta in primul tren spre Genova unde ma urc in primul spre Ventimiglia. Care se defecteaza inainte de a porni. Ma relaxez si expediez un sut in fund lui Signore Murphy.

La Ventimiglia, sute de turisti straini asteapta un tren sau o ocazie spre Franta. Campingul este in apropiere, insa este singurul din sase tari in care mi s-a cerut sa platesc pentru bicicleta.
Doi francezi se plimba prin camping cu o sticla de uiskyi, in cautarea unei surse de petrecere inexistente. Eu insa adorm linistit, am scapat de gettone. Le demain, c'est la France!

Un comentariu:

  1. superbe peiajele ...frumoasa aventura...felicitari pentru ca ne-ai impartasit experienta

    RăspundețiȘtergere