Munţii Metaliferi - la pas printre vulcani

Toate imaginile care apar în acest articol îmi aparţin. Ele sunt proprietatea mea, însă nu una intelectuală, dictată de reglementările Google. Oricine le poate folosi fără probleme, însă ele vor rămâne mereu ale mele. Fotografiile din articol sunt mai mult decât o sumă de kiloocteţi, sunt parte a memoriei mele, a începutului călătoriilor mele. A începutului Marii Călătorii. Ele sunt proprietatea mea spirituală.

Am copilărit în Munţii Metaliferi şi asta mi-a ''programat'' o serie de valori fundamentale, cum ar fi respectul pentru natură şi pentru ceea ce ar trebui să fie o civilizaţie care stăpâneşte o planetă întreagă: simplitate, adevăr, toleranţă şi progres bazat pe munca tuturor. Faptul că în realitate lucrurile stau niţel altlfel, este o altă poveste.

În urmă cu milioane de ani, din adâncurile unei mări puţin adânci se ridicau zeci de vulcani, ale căror resturi sunt perfect vizibile şi astăzi. Geologia este extrem de spectaculoasă, însă rareori turiştii se îndepărtează de drumurile europene, pentru incursiuni în această lume aparte. Timpul însă nu a stat, iar din venerabilii vulcani nu au mai rămas decât resturi, însă uneori paşii se împleticesc peste pietre, care în realitate sunt bucăţi de lavă ce s-au consolidat în ape marine, amestecate cu gresii provenite din nisipurile aceleiaşi perioade şi cu calcare, mărturii ale unor corali care au murit acum douăzeci de milioane de ani.

Silueta aparte a Bulzului atrage privirile celor care se abat de la şoseaua intens circulată dintre Deva şi Brad, sfârşind în ''fundătura'' de la Hărţăgani. Mereu am fost fascinat de această protuberanţă ce reprezintă un spin dacitic, adică restul unui vulcan ce a explodat în urmă cu circa douăzeci de milioane de ani. Chiar dacă sunt puţini localnici care îi cunosc originea, locul a fost dintotdeauna un catalizator al miturilor şi credinţelor cu sâmbure păgân. Într-un alt articol, vă voi prezenta câteva dintre acestea, legende cu apariţii şi dispariţii, locuri rele şi vâlve. Din păcate, majoritatea acestora s-au pierdut în ultimii ani, cei care le cunoşteau au început o altă Călătorie, iar noua generaţie nu mai este interesată de ele.

Poate cea mai bună modalitea de a înţelege sursa bătrânelor legende, a superstiţiilor şi credinţelor unui loc, este să te opreşti şi să te întinzi în iarbă, la umbra unui tei solitar şi să asculţi. Să asculţi miile de insecte care mişună în jurul tău, foşnetul frunzelor de deasupra ta, larma păsăretului ce populează crângurile din apropiere, bătăile inimii proprii. Este posibil să auzi sunete care nu credeai că există până atunci, precum trosnetul gramineelor în pârg sau ţambalul vreunei ciocănitoare încăpăţânate.

Fii însă precaut, e periculos! Dacă eşti un exemplar perfect lucid al speciei umane, există riscul real de a auzi şoapta unui gând care recunoaşte că aceasta este Viaţa şi nu existenţa circadiană fetidă dintr-un cubicul de beton tapiţat cu ecrane mincinoase.

Munţii Metaliferi sunt împânziţi de mii de kilometri de drumuri şi poteci, majoritatea vechi de sute sau mii de ani. Cu secole înainte de sosirea în această regiune a legiunilor romane, triburile misterioase ale agatârşilor, dezvoltaseră o reţea semnificativă de rute de transport a aurului exploatat atât din nisipurile aurifere ale râurilor cât şi din mine. Răscrucile îndeosebi, sunt privite şi acum ca locuri în care se canalizează energii neştiute şi nu întotdeauna benigne, ce sunt disipate de numerosele cruci ce le marchează, unele vechi de câteva sute de ani, pe care cu greu mai pot fi citite inscripţii în alfabetul chirilic. În esenţă însă, exact ca în viaţă, majoritatea drumurilor conduc către alte drumuri.

Mai mult de două milenii, oamenii au cotrobăit prin măruntaiele Munţilor Metaliferi în căutare de aur. Numai sub culmea din această imagine sunt kilometri întregi de galerii, abandonate de sute de ani. Din motive diverse, minele din zona Brad au fost cu toate închise. Nu este însă miner care a lucrat în bezna din adâncurile stratovulcanului Barza, care să nu îţi repete următorul lucru: aur încă există, şi nu puţin... Să nu uităm că aurul din Munţii Metaliferi a permis Imperiului Roman să atingă apogeul extinderii şi măreţie sale.

Lavă solidificată pe fundul mării (Pillow lava)

În adâncurile clocotinde ale mării de acum douăzeci de milioane de ani, au fost plămădite tipuri variate de vulcani. Dacă am putea călători înapoi în timp către acea perioadă geologică, priveliştile ar fi copleşitoare. Zeci insule fumegând alene timp de mii de ani, cratere năruite, inele de bazalt înconjurate de recifuri protectoare, devastarea geologică brută a unui tsunami născut în minutele de zbuciumare tectonică ale unui con ce exploda. Viaţa care mişuna imperturbabilă de la o insulă la alta.

Conurile Cetraşului

Platouri vulcanice



De oriunde te-ai afla, cupola impunătoare a Muntelui Vulcan domină orizontul