Trekking în Turcia

Turcia este abordată preponderent ca o destinaţie estivală de vacanţă, beneficiind de o infrastructură relativ recentă, modernă şi eficientă, inteligent dispusă de-a lungul celor peste 8 000 km de coastă, la mările Neagră, Marmara, Egee şi Mediterană. Centre turistice precum Antalya, Bodrum, Ceşme, Marmaris, Side, ş.a. nu mai au nevoie de nicio prezentare, ele atrăgând în fiecare vară, în mod justificat, mii de turişti români. În ziua de azi, practic nu mai există agenţie de turism care să nu vândă sejururi într-una dintre aceste staţiuni. Condiţiile bune, ospitalitatea şi mai ales preţurile abordabile, au făcut redirecţionat o bună parte din fluxurile turistice europene, care odinioară ţinteau invariabil Coasta de Azur, Liguria sau Costa Blanca şi Costa Dorada, către însorita Turcie.

Cea mai mare parte a Turciei ocupă Peninsula Asia Mică, a cărei geografie este dominată de platourile aride ale Anatoliei, străjuite de lanţurile impunătoare ale Munţilor Taurus şi Antitaurus şi de cele ale Munţilor Pontici. Nici geologia nu a fost zgârcită cu Anatolia, linii puternice de falii o brăzdează, fiind premise pentru cutremure puternice (7.4 Richter, în 1999, cel mai recent) şi vulcanism, unii dintre vulcani, cu erupţii în secolele trecute, fiind consideraţi adormiţi. Toate acestea pun în evidenţă peisaje spectaculoase, relativ puţin antropizate, mult căutate de amatorii de aventură şi eco-turism.

La geografia frământată se adaugă o cultură unică, născută la frontiera dintre lumea islamică şi cea occidentală, în decursul unei istorii marcate de nelinişti şi încleştări hidoase între cei care au populat de milenii această răscruce de civilizaţii. Citiţi mai multe despre Turcia, pe wikipedia.org.

Aceste lucruri, fac din Turcia Anatoliană, un teren ideal pentru ascensiuni montane pe măsura fiecăruia. Alpiniştii, drumeţii începători, cei care doresc să evadeze din lumea modernă, căutătorii de minerale, iubitorii vulcanilor, pasionaţii de arheologie şi mistere străvechi, vor îndrăgi acest colţ de lume, atât de aproape de România.Trekking, nu alpinism. Această serie de articole se adresează pasionaţilor de drumeţii montane, activitate cunoscută sub numele generic de trekking (eng.), mai puţin celor care abordează sportiv muntele, pentru alpinism. Alpinismul presupune posedarea de echipament şi cunoştinţe speciale care se dobândesc în timp.

Avantajele trekkingului sunt: nevoia doar a unui echipament lejer şi necostisitor, care nu incomodează, nu sunt necesare antrenamente specializate, oricine are o minimă condiţie fizică poate face drumeţii montane, iar în general obiectivele sunt situate relativ aproape de căile de comunicaţii şi aşezările omeneşti.Echipament şi abilităţi necesare. Pentru a face ascensiuni montane şi drumeţii în munţii Turciei, este nevoie de un echipament minim, acelaşi pe care probabil îl folosiţi şi în munţii noştri:

• cort solid, recomandabil pentru 3 anotimpuri, dublu, uşor, cu o bună ancorare la sol, bine aerisit şi cu o plasă anti-insecte eficientă;
• sac de dormit pentru 3 anotimpuri, întrucât clima se poate dovedi capricioasă la înălţimi de peste 3 000 m;
• îmbrăcăminte cu protecţie împotriva vântului, ploii şi frigului, de tip Gore-Tex şi Wind-Stopper;
• încălţăminte solidă, bocanci pentru drumeţii, recomandabili cu Gore-Tex;
• primus şi suficiente mini-butelii cu gaz pentru întreaga excursie;
• pălărie sau şapcă pentru protecţie solară;
• creme sau loţiuni pentru protecţie împotriva Soarelui şi a insectelor;
• recipiente pentru transportul apei (PET-uri de 2 L sunt ok);
• mâncare deshidratată, supe, etc; nu căraţi multe conserve, sunt grele, iar mâncarea turcească este foarte bună;
• busolă, hărţi şi cunoştinţe pentru a le folosi;
• trusă de prim-ajutor;
• Lonely Planet - Turkey

Hărţi şi surse de documentare. Spre deosebire de ţările europene, în Turcia drumeţiile montane nu sunt populare, cu câteva excepţii, astfel că există destul de puţine surse de hărţi. Cel mai probabil însă, veţi pleca de acasă cu câteva schiţe şi hărţi printate după linkurile menţionate.
Cele mai bune resurse sunt cărţile:

• Lonely Planet Trekking in Turkey;
• Karl Smith - The mountains of Turkey;

Pe amândouă le puteţi cumpăra pe pe amazon.com.Pericole şi neplăceri. Există riscuri în tot ceea ce întreprindem, cu atât mai mult în activităţile montane. Dacă vă este teamă, nu ieşiţi din casă (însă astfel probabil veţi muri datorită obezităţii!).

Iată câteva dintre aspectele care trebuie luate în considerare înainte de a întreprinde o ascensiune în munţii Turciei:

• izolarea; în multe regiuni montane veţi fi departe de aşezări, fără semnal telefonic, singuri în mijlocul unui mediu uneori ostil. Chiar dacă asta este ideea unei astfel de escapade, precauţia nu trebuie ignorată niciun moment.
• răul de munte; pentru altitudini mai mari de 4 000 m, este recomandabilă aclimatizarea, însă poate apărea şi la altitudini mai mici dacă ritmul ascensiunii nu este adecvat;
• insolaţia; este un real pericol, mai ales în regiunile din Anatolia Centrală şi Sudică;
• PKK; etichetat drept entitate teroristă, Partidul Muncitorilor din Kurdistan, este o organizaţie care militează pentru drepturile minorităţii kurde şi independenţa unui stat Kurd în estul Turciei. Atentate şi atacuri au loc sporadic împotriva autorităţilor guvernamentale, însă turiştii nu sunt ţinte predilecte ale acestora;
• subiecte delicate; turcilor le place la nebunie să discute cu străinii, însă aceştia trebuie să evite subiecte delicate legate de politică şi nu numai;

Discreţie. Mustafa Kemal Ataturk, făuritorul Turciei moderne clădite din cenuşa Imperiului Otoman muribund, armata şi însemnele statului turc, sunt sfinte pentru toţi turcii. Turcia nu recunoaşte genocidul împotriva armenilor din 1915, iar situaţia kurzilor este un alt subiect tabu. Nu trebuie uitat nici faptul că Turcia este o ţară musulmană, Islamul şi legile sale fiind strict respectate în zonele montane rurale sărace.În Estul Turciei sunt frecvente punctele de control, iar prezenţa militară este semnificativă. Atitudinea militarilor faţă de străini este însă pozitivă (vezi articolul Şcoală, pâine şi ospitalitate orientală).
Transport. Putem ajunge în Turcia cu autocarul sau cu trenul. Firma Toros are autocare spre Istanbul, de la Bucureşti (Gara de Nord şi Filaret), în fiecare zi, după masa, sosirea făcându-se dimineaţa. Trenul e niţel mai lent, dar mai confortabil şi civilizat. Citiţi aici cum puteţi ajunge de la Bucureşti la Istanbul cu trenul.

Recomandarea mea este să achiziţionaţi de la o agenţie importantă CFR, un bilet Balkan Flexipass, care va scădea drastic costurile de transport. Ca şi comparaţie, un bilet de tren pe ruta Bucureşti-Istanbul costă cam 52 EU, însă cu un EU mai puţin, puteţi călători până în inima Anatoliei şi înapoi, dacă aveţi până în 25 de ani.. Acesta este valabil în România, Serbia, Bulgaria, Grecia, Muntenegru, Macedonia şi evident Turcia. El permite călătorii nelimitate de 5 şi 10 zile în decursul unei luni şi costă în funcţie de vârstă:

• 5 zile într-o lună: 51 EU (sub 26 ani), 86 EU ( peste 26 ani);
• 10 zile într-o lună: 86 EU (sub 26 ani), 152 EU (peste 26 ani);

Notă: informație neactualizată.

La tarifele de mai sus se adaugă suplimentele de cuşetă sau vagon de dormit, care în Turcia sunt modice. În România se adaugă suplimentele pentru tipurile de tren cu care se călătoreşte, însă tot rămâne incredibil de ieftin. Recomandarea mea este să luaţi un bilet valabil 10 zile, care vă va permite să călătoriţi intensiv cu trenul către şi în Turcia.Cazare. În principalele oraşe şi centre turistice, căutaţi cazare la numeroasele hosteluri de aici. Site-ul hostelworld.com este indispensabil pentru documentare. Tarife: 5-10 EU.

1. Kaçkar Dağı

Situare. Munţii Pontici, nord-estul Turciei.
Altitudine. 3932 m.Origine. Munţi de încreţire, aparţinând lanţului alpino-carpato-himalayan.Pe scurt. Lanţul Munţilor Pontici se întinde în nordul Turciei, paralel cu Marea Neagră şi aproape de aceasta.
În general, constă în masive alpine bine împădurite datorită vicinităţii Mării Negre ce produce precipitaţii abundente. Regiunea este renumită şi prin mănăstiri creştine străvechi, culturi de ceai şi etnografie.
Regiunea estică este mai înaltă si mai sălbatică, cu altitudini de aproape 4 000 m, în Munţii Kackar. Zona este declarată Parc Naţional (uneori se încasează o taxă modică de intrare). Partea somitală este alpină, cu mici gheţari, grohotişuri şi custuri spectaculoase.

Vf. Kackar

Foto: emin kanbur

Perioada favorabilă şi clima. Vara este sezonul ascensiunilor către Kackar, deşi este posibil ca în august să fie destul de aglomerat. Clima este suprinzător de ploioasă şi capricioasă, prin urmare pregătiţi haine de ploaie serioase. În timpul iernii, cantităţile uriaşe de zăpadă interzic orice ascensiune.
Trekking. Ascensiunile dinspre nord urmăresc văile glaciare largi şi înverzite, străbătute de râuleţe care uşurează alimentarea cu apă. La obârşiile lor, în circurile glaciare, rezidă câteva lacuri glaciare spectaculoase: Deniz Gölü (3412 m altitudine), Karagöl, Davar Gölü, etc.
Ascensiunea finală pe Vf. Kackar este tehnică deşi există câteva rute alternative, însă toate necesită noţiuni elementare de căţărare pe gheaţă (plus colţari şi piolet) sau pe stâncă. Nimic însă nu-l obligă pe turist să abordeze această ultimă etapă, simpla drumeţie până la Deniz Gölü fiind suficientă pentru a admira peisajele sălbatice ale acestor munţi. Camparea este liberă şi facilă. Ghizi disponibili în Ayder şi chiar în satele de mai sus.

Deniz Gölüfoto: Efkan Sinan

Acces. Luaţi trenul (din staşia Haidarpaşa, de pe malul asiatic al Bosforului) până la Erzurum şi de acolo autocarul spre Trabzon, apoi un altul spre Pazar şi apoi un microbuz (dolmuş) spre staţiunea Ayder. Puteţi urca pe jos spre satele Ayder Yayla şi Yukari Kavron (capătul drumului) sau puteţi lua un alt microbuz. Din Pazar, ultimul microbuz pleacă în jurul orei 18.00.
Este posibil să luaţi un autocar direct de la Istanbul la Pazar sau Rize, în apropiere, însă călătoria este foarte lungă şi obositoare.
Evitaţi ''ofertele'' şoferilor de taxi care vă vor spune că nu există autobuze sau microbuze către Ayder.Resurse.
Harta rutieră a regiunii, via turkeyodyssey.com;
Schiţe de acces şi trasee, via hkvysehrad.cz/mapy;
Harta satelitară, via kackar.org;
Trasee, imagini, meteo, trasee alternative in Munţii Kackar, via kackar.org; în limba turcă, utilizaţi un instrument de traducere on-line;
Prezentare generală, via summitpost.org;
Album foto, via deian.eu;

2. Erciyes Dağı

Situare. Munţii Taurus, Anatolia Centrală.
Altitudine. 3916 m.Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: 6880 Î.Hr). În ultimii 2 000 de ani nu s-au manifestat fenomene vulcanice, iar muntele este semnificativ erodat.
Pe scurt. Ercies Dagi este cel mai important munte din Anatolia Centrală. Este posibil să fi erupt în anul 253 Î.Hr., după cum atestă unele monede romane ale vremii. Formarea sa a început în urmă cu 900 000 ani, mai multe fenomene vulcanice violente fiind atestate geologic. Numeroase conuri secundare apar în apropierea conului principal erodat. Un mic gheţar se află pe flancul nordic al său.

Ercyes, văzut din Kayseri
sursa: www.sehirler.net

Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna. O importantă staţiune de ski (Kayak Evi) este situată pe acest munte, al cărui creştet este acoperit cu zăpadă tot timpul anului. În timpul verii, vremea este în general frumoasă, dar nopţile la altitudine mare sunt reci.
Trekking. Ascensiunea vulcanului Ercyes este relativ facilă şi nu necesită un echipament special, cu excepţia încălţărilor solide. Urcuşul este susţinut şi necesită o tabără intermediară în caldera vulcanică. Este necesară aprovizionarea cu apă la staţiunea de ski. Priveliştile sunt senzaţionale.

Acces. Foarte usor. De la Istanbul la Kayseri luaţi trenul sau un autocar. Recomandabil este un tren de noapte din gara asiatică Haydarpaşa. Din Kayseri, luaţi un microbuz (staţia este pe Bulevardul Talas) spre staţiunea Kayak Evi (26 km). Ghizi disponibili aici.
Resurse.
Harta, via skimountaineer.com;
Ruta de acces, via skimountaineer.com;
Jurnal de călătorie, via carpati.org;

3. Hassan Dağı

Situare. Munţii Taurus, Anatolia Centrală, în apropiere de vulcanul Erciyes.
Altitudine. 3253 m.
Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: circa 7500 Î.Hr).
Pe scurt. Hassan este un edificiu vulcanic uriaş, format din două domuri masive şi mai mult de 25 de conuri de cenuşă recente (în termeni geologici). În neolitic a fost o sursă importantă de obsidian. Erupţiile muntelui Hassan au contribuit la depunerile de cenuşă din regiunea Capadoccia. Deşi vechimea ultimelor erupţii este controversată, picturi rupestre atestă cel puţin o ultimă erupţie semnificativă în ultimii 10 000 ani. Se pare că ultima activitate vulcanică semnificativă a avut loc în 620 Î.Hr. Fumarole sunt prezente în zona somitală.
Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna. În timpul verii, vremea este în general frumoasă şi foarte uscată, dar nopţile la altitudine mare sunt reci.
Trekking. Ascensiunea vulcanului Hassan este uşoară şi nu necesită un echipament special, cu excepţia încălţărilor solide. Conul vestic este cel mai înalt. Ascensiunea începe chiar de la ultima staţie din Helvadere şi durează cam 6 ore. Aprovizionarea cu apă recomandată, întrucât zona este foarte aridă.
Acces. Cu trenul până la Kayseri sau Nigde apoi autobuz până la Aksaray, apoi dolmuş până în satul Helvadere (1720 m), de unde începe urcuşul. Hassan se află în regiunea Capadoccia, deci nu este nicio problemă în a ajunge acolo. Autocarele din Istanbul fac 11 ore până în Aksaray. Alte variante sunt posibile.Resurse.
Harta, via skimountaineer.com;
Ruta de acces, via skimountaineer.com

4. Süphan Dağı

Situare. Süphan Dagi este un edificiu vulcanic masiv, situat în estul Turciei, în Podişul Armeniei, la nord de Lacul Van.

Altitudine. 4158 m.Origine. Stratovulcan, considerat adormit (ultima erupţie: circa 8050 Î.Hr).Pe scurt. Süphan Dag este al doilea munte din Turcia, ca înălţime, după Ararat. Constă dintr-un con presărat cu numeroase conuri şi cratere secundare. Lava s-a scurs pe flancurile vulcanului până la zeci de kilometri depărtare în decursul diferitelor etape eruptive. Câţiva gheţari mici se întâlnesc în partea somitală.
Perioada favorabilă şi clima. Vara este sezonul ascensiunilor către Süphan Dagi. Iulie şi august sunt lunile cele mai potrivite trekkingului. În timpul iernii, zăpezile depăşesc 2-4 m înălţime, făcând aproape imposibilă ascensiunea.Trekking. Ascensiunea vulcanului este relativ uşoară, deşi trebuie ţinut cont de altitudinea sa mare. Sursele de apă sunt puţine, cu excepţia părţii somitale, unde există suficientă apă în apropierea micilor gheţari. Priveliştile către Lacul Van sunt magnifice! Este necesară înregistrarea la jandarmeria locală din Adilcevaz înainte de a începe ascensiunea.
Acces. Din Istanbul Haydarpaşa, cu trenul până la Tatvan (2 zile, lunea şi vinerea). De aici, un autobuz local până la Adilcevaz, apoi un dolmuş (microbuz) către Harmantepe.Resurse.Prezentare generală, via summitpost.org;
Harta, via skimountaineer.com;
Harta topografică (în limba rusă), via turcja.suder.cc
Album foto, via deian.eu

5. Nemrut Dağı

Situare. La vest de Lacul Van. A nu se confunda cu Muntele Nemrut, din SE-ul Turciei, Provincia Adyaman, remarcabil pentru statuile uriaşe răspândite pe locul unui fost mormânt antic.Altitudine. 3050 m.Origine. Stratovulcan, activ (ultima erupţie în anul 1692).
Pe scurt. Nemrut Dagi este un vulcan spectaculos, chiar dacă nu foarte înalt. Conuri de cenuşă şi scurgeri de obsidian, împreună cu fumarolele din nord-vest, bazinele termale şi marele lac de crater, oferă peisaje extrem de spectaculoase.Perioada favorabilă şi clima. Vara, deşi ascensiunile sunt posibile şi iarna.Trekking. Ascensiunile sunt uşoare, căile de acces fiind foarte apropiate.

Acces. Din Istanbul Haydarpaşa, cu trenul până la Tatvan. Din Tatvan, se poate porni pe jos, sau se poate lua un dolmuş către Yumurtatepe sau Sentepe.Resurse.
Prezentare generală, via summitpost.org;
Harta, via skimountaineer.com;

Am omis a include în această selecţie Muntele Ararat dar şi regiunea alpină Cilo Dagi. Consider însă că primul nu este un obiectiv pentru drumeţul de zi cu zi, necesitând echipament specializat şi o condiţie fizică foarte bună, întrucât se urcă la altitudini de peste 5 000 m. De asemenea, pentru ascensiunea pe Ararat, este nevoie de un permis special şi de un ghid. Dacă intenţionaţi să întreprindeţi această ascensiune pe cont propriu, solicitaţi Ambasadei Turciei la Bucureşti, o viză sportivă specială (50 EU). De acelaşi permis aveţi nevoie şi pentru ascensiuni în Munţii Cilo Sat, de la graniţa cu Iran şi Irak. Regiunea are cel mai frământat relief glaciar din Turcia şi abundă în superbe lacuri glaciare, însă poziţia delicată împiedică turiştii să zburde după voie pe păşunile alpine smălţuite cu flori delicate.

Cei 5 munţi prezentaţi în acest articol reprezintă doar o mică parte din adevărata zestre montană a Turciei, ei fiind doar cei mai vizaţi de ascensiuni relativ uşoare ce recompensează turistul prin privelişti splendide. În concluzie, munţii Turciei sunt o alternativă mult mai ieftină şi mai variată, din toate punctele de vedere, la ascensiunile din Munţii Alpi, ''banalizate'' de masele de turişti şi de infrastructura impecabilă.

Hărți și ghiduri recomandate aici. 

De citit pe drum: Ionel Coman, Spre înălţimile înzăpezite ale Orientului, 1975.