Paris - Derriere le miroir

Pentru a scrie despre Paris, s-au tăiat păduri întregi. Numai în spaţiul blogurilor româneşti există zeci, dacă nu sute de ghiduri şi note de călătorie cu acelaşi subiect. Acesta nu este unul dintre ele. Este o simplă călătorie culturală, făcută iarna trecută împreună soţia, împlinindu-ne astfel dorinţa de a petrece Sărbătorile de Iarnă în Oraşul Luminilor. Întrucât există o maximă varietate de informaţii turistice şi o inflaţie a paginilor de Internet despre Paris şi voiaje pariziene, îmi rezerv dreptul de a fi laconic.

Am ajuns la Paris după o călătorie inconfortabilă de 40 de ore cu Atlassibul, prin Ungaria, Austria, Germania şi NE-ul Franţei. Majoritatea călătorilor, muncitori români, însă atmosfera de la bord a fost net diferită de a autocarelor de pe rutele spre/dinspre Italia. Tocmai pentru a accentua acest lucru, pe scaunul din faţa noastră, călătoreau clandestin către Oraşul Iubirii o mie de păduchi în capul unei tinere ţigănci .

Dimineaţa devreme, primul lucru frapant a fost decenţa iluminării oraşului. Dacă de acasă mă aşteptam la cacofonie de lumini - doar eram în Oraşul Luminilor, la ora 4 dimineaţa, în afara iluminatului public, totul era inchis. Pe toată perioada şederii în Paris, vremea a fost închisă, umedă şi surprinzător de rece.

Ca unul care fusese înainte la Muzeul Vaticanului, vizita la Versailles şi Louvre, nu m-a lăsat cu gura căscată. Exuberanţa opulenţei, a aurului şi mobilierului pe care se tolăniseră acum sute de ani nenumăraţi ludovici şi mazarini nu sunt capete de listă în agenda mea cu chestii de dat pe spate. Desigur, eu sunt un personaj atipic.

O deosebită excepţie o reprezintă Grădinile Versailles, însă în toiul iernii ai nevoie de imaginaţie pentru a le vedea în adevărata splendoare din timpul verii. Una peste alta, oricine ajunge la Paris, nu poate rata Versailles. Soarta multor popoare a fost discutată aici, inclusiv a noastră.

Sala Oglinzilor

Malul Senei, Ile de France

Delicatesă franţuzească

Probabil cel mai ciudat colţ al Parisului este cartierul La Defense, supranumit Manhattanul Franţei. Chiar dacă vii pregătit pentru întâlnirea cu zgârie-norii parizieni, e foarte probabil să vă impresioneze, ca pe mine, dimensiunile faimosului Arc, în fapt o clădire de birouri futuristă. Majoritatea companiilor bancare şi energetice ale Franţei îşi au sediile în La Defense.

Probabil al doilea loc în care se duc turiştii la Paris este Louvre (primul pe care îl bifează fiind evident Turnul Eifel). În opinia mea este un muzeu splendid, însă în privinţa obiectivelor spre care se duc cu toţii aţă, eu am alte gusturi.

Cu siguranţă recunoaşteţi această sală din filmul Codul lui Da Vinci. Aici se afla opere de valoare mondială aparţinând celor mai mari artişti din istorie: de la Da Vinci, la Delacroix şi Gericault.

Un lucru este sigur, am fost dezamăgit de obiectivul principal din această sală: Mona Lisa. Poate mă lămureşte şi pe mine cineva care e faza cu tabloul acesta. Nu, lăsaţi-l deoparte pe Dan Brown! Însă între dramatismul incredibil din Pluta Meduzei, aflată în sala vecină şi zâmbetul arogant al italiencei, eu nu o aleg pe aceasta. Şi nu ar fi singurul exemplu. Am mai spus, sunt un personaj atipic.


La sfârşitul unei zile în care am descoperit minunile Parisului, ultimul lucru la care m-am aşteptat să îl găsesc pe Champs Elisees. a fost noroiul. Un strat fin de pământ, amestecat cu zăpadă topită, frământat de picioarele a zeci de mii de trecători. Suficient cât să transforme plimbarea pe cel mai celebru bulevard din lume, într-un soi de escapadă rurală. Zeci de magazine pentru milionari de o parte şi de alta a trotuarelor mânjite cu noroi. Ce-o fi mâine.. am rânjit neştiutor. A doua zi totul era spălat impecabil, curăţat temeinic şi mirosind a detergent industrial. Singurele la fel erau ţigăncile românce cerşind şi preţurile fabuloase din vitrine.
Notre Dame e unul dintre puţinele obiective gratuite din Paris. Are chiar şi un cocoşat; m-a apostrofat că filmez în timpul slujbei. Nu m-am putut abţine, atmosfera corului care acompania o cântăreaţă de operă nu poate fi descrisă în cuvinte.

Partea mea favorită a Parisului este Montmartre. Sacre Coeur este cu siguranţă coroana de pe creştetul colinei. Pentru câţiva euro am făcut ascensiunea vieţii: o scară totodată gaură ascendentă de şarpe m-a condus în cupola catedralei. O experienţă interesantă pentru o persoană căreia îi este teamă de înălţimi.

Podul Alexandre şi Palais de Glace

Turnul Eifel

Musee d'Orsay

La Musee d'Orsay se află marea majoritatea a tablourilor ale căror reproduceri le vedeam la orele de istorie a artei din liceu. Pentru mine a fost un festin, mai ales colecţia Van Gogh şi Gaugain.


În concluzie, ce se găseşte în spatele oglinzii? Ce rămâne dacă dai jos poleiala? Eu nu am fost deloc suprins să descopăr că în spate se află chiar Parisul. Pentru că în Franţa lucrurile sunt chiar aşa cum se povesteşte că ar fi, iar Parisul este cea mai bună exemplificare. Spre deosebite de numeroase obiective ale lumii, aceasta este autentică, făurită timp de nenumărate secole, iar cine nu a fost niciodată la Paris, nu poate spune că a călătorit cu adevărat.