Regăsindu-l pe Dirk Pitt (Dirk Pitt found!)

Clive Cussler

În adolescenţă aveam o obsesie. Ei bine, nu, aveam o alta! Sa va povestesc cum a început totul...

Se întâmpla într-o iarnă, o iarnă cu adevărat geroasă, aşa cum erau iernile d'antan. Subsemnatul, un adolescent de vreo 16 ani, născut şi crescut într-un oarecare sat din oarecare munţi în care se mai păstra o oarecare brumă de obiceiuri tradiţionale de Crăciun, fusese la colindat prin sat cu baieţii de varsta lui. Reţin cu precizia stranie a copilăriei gerul cumplit care ne-a stâlcit toată noaptea replicile. Vremurile vechi erau pe ducă, cele noi se infiripau sub forma anormalei libertăţi de la începutul anilor '90, a egărilor turceşti, a sucurilor la dozator şi a exploziei buticurilor şi consignaţiilor.

Libertatea aceea a adus unora blugi mulaţi şi bijuterii mai mult sau mai puţin proaste de la Istanbul. Mie însă mi l-a adus pe căpitanul Picard, casetele audio piratate şi multe cărţi de care auzisem dintotdeauna sau autori în premieră pentru mine. Era epoca de aur a editurilor care nu plăteau drepturi de autor, a broşurilor şi cărţilor pe hârtie de ziar, cu copertele din carton ordinar de pe care imaginile vampelor goale se exfoliau dupa pagina zece. Era perioada Atlantykronului şi apogeul literaturii science-fiction, în care au fost tipărite capodobere precum: Rendez-vous cu Rama, Dune, Doando, Fundaţia, Fântânile Paradisului, ş.a.

Dar să ne întoarcem la acţiunea Crăciunul 1993, încheiată cu un succes răsunător cuantificat în cateva sute de lei de căciulă (miţoasă, din piele de miel). Evident majoritatea au intrat în sertarul tocit al bătrânului librar, mărunţişul fiind utilizat pentru achiziţionarea unui pachet de KIM mentolat, desigur, o afacere păguboasă de care s-a ales scrumul.

În acea perioadă - la fel ca şi acum - citeam preponderent SF, însă în cele câteva zile libere dintre Crăciun şi Anul Nou 1994, librăria din oraş, de altfel nu prea bine aprovizionată cu ultimele noutăţi, era destul de săracăcioasă în titluri interesante. Mi-a căzut însă sub ochi o corabie de pe coperta unei cărţi groase proaspăt scoase de Editura Olimp. Cunoşteam această editură, în prezent dispărută de multă vreme, mai ales prin romane precum Casa Tunetului (Koontz) şi Odiseea Spaţială (Clarke). Nu reţin cu precizie preţul romanului, ci doar faptul că atunci mi s-a părut foarte mare (dovadă fiind evident calitatea discutabilă a ţigărilor de care pomeneam).

Am învelit cu mare băgare de seamă cartea galbenă într-o pungă de plastic şi am pornit spre casă. Era o zi în care cele câteva grade peste zero transformaseră zăpada într-o pastă glacială murdară care tot găsea căi de a se înfiripa prin încălţămintea proastă. Deasupra, norii cenuşii mai scăpau câte o perdea de stropi îngheţaţi, de unde nevoia de a proteja Comoara. Da, aşa se numea romanul, Comoara. Din când în când, întrucât drumul spre casă avea mulţi kilometri, mă opream pe marginea şoselei desfundate, impracticabilă automobilelor, şi mă aşezam pe capătul câte unui trunchi mâzgav, pe jumătate ascuns în zăpada mocirloasă şi mai dezgropam câteva rânduri. În acea zi l-am cunoscut pe Clive Cussler, care a devenit instantaneu autorul meu favorit.

Cartea mi s-a părut fabuloasă! Traducerea, magnifică! Am rămas multă vreme tăcut după ce replica finală a lui Dirk Pitt s-a scurs sub ochii mei: ''- Pe mine în mod sigur nu m-ar deranja!''
Apoi m-a cuprins furia. Cum era posibil ca asemenea cărţi şi asemenea eroi să nu fie accesibili tuturor adolescenţilor? Clive Cussler avea deja nouă cărţi publicate în SUA. Nouă! Apoi l-am zărit la televizor pe Ion Iliescu şi furia mi s-a risipit. Am privit lung coperta de pe care galbenul începuse să se şteargă şi am deschis-o din nou. Apoi încă o dată.
''15 iulie 391, Într-o ţară necunoscută'' Am jurat atunci să scriu măcar o carte asemănătoare...

În acea perioadă aveam un prieten mai mare decât mine, dintr-un sat vecin, coleg de liceu şi cel mai critic cititor de science-fiction pe care care l-am întâlnit vreodată. M-am gândit mult dacă să-i împrumut sau nu Comoara, cunoscându-i dispreţul pentru autorii comerciali. În cele din urmă, am făcut-o. Peste două zile mi-a returnat-o arţăgos şi cu ochii umflaţi. Am aşteptat tirada fanului lui Philip K. Dick şi al fraţilor Strugaţski, însă am primit doar o replică şocantă: Asta e cea mai bună carte de aventuri scrisă vreodată!.

Clive Cussler şi eroul său Dirk Pitt nu aduc nimic filozofic cititorului. Amatorii de lirici savante, compoziţii care se întind pe niveluri abstracte şi complicate, să caute altceva. Bătrânelul născut în Illinois scrie pentru iubitorii şi visătorii ceilalţi. Romanele lui s-au tradus în zeci de limbi şi s-au vândut în peste o sută de milioane de exemplare, aducându-i o faima mondială de neegalat şi o avere pe măsura, pe care a investit-o în adevărata NUMA şi în colecţia de maşini de epocă.

NUMA a făcut zeci de descoperiri arheologice semnificative, în majoritate epave de secole ale unor corăbii legendare, fiind totodată singurul autor care a avut 17 romane consecutive declarate Best-Seller de către New-York Times. Serialul The Sea Hunters a avut şi el succes, nu pot spune însă acelaşi lucru despre cele două ecranizări, Ridicaţi Titanicul! şi Sahara.

Odată cu autorul au îmbătrânit însă şi eroii Dirk Pitt şi Al Giordino. Cu timpul, Clive Cussler a devenit un soi de tiparniţă mobilă care scotea uneori şi 3-4 romane pe an. Ca autor ştiu ca a scrie un roman de aventuri de calitate este un lucru la fel de greu ca redescoperirea unei comori pierdute de milenii. Prietenul meu din copilărie, probabil ar fi dezamăgit. Clive Cussler a devenit după anii '90 un soi de maşinărie infernală de replicat romane de succes. Şi-a pierdut o parte din credibilitate, premisele ştiinţifice şi istorice de la care pleacă sunt tot mai trase de păr, iar originalitatea lasă de dorit. Îndrăznesc să cred ca dacă autorul meu favorit ar fi un debutant, ar avea mari necazuri cu publicarea.

De faptul, Clive Cussler nici nu prea mai scrie, deşi scoate nenumărate romane anual. Fiul său - Dirk Cussler precum şi autori de gen precum Jack DeBrul, Justin Scott, Craig Dirgo şi Paul Kemprecos, ale căror nume apar pe coperte scrise cu litere mai mici decât ale mentorului, sunt vinovaţi pentru romanele din seriile Dosarele Oregon, Dosarele NUMA, Aventurile Soţilor Fargo sau Povestirile lui Isaac Bell. Dacă nu sunteţi fani, nu începeţi lectura lui Cussler cu acestea, s-ar putea să fiţi dezamăgiţi! Păstrând proporţiile unei neruşinate glume, iată rezumatul acestora: un magnat-corporaţie-bogătan nebun vrea să arunce lumea în aer, însă din fericire i se opun eroii seriilor se mai sus, care se întâmplă să fie experţi în toate armele inventate vreodată, conduc cu aceeaşi dezinvoltură un automobil, un avion, un submarin sau o căruţă cu şase cai, sunt experţi în informatică şi tehnologii cibernetice de ultimă generaţie, ghicesc fără să ridice capota alezajul cilindrilor tuturor automobilelor din anii treizeci, chiar dacă s-au fabricat în doar trei exemplare, şi desigur, sunt apărătorii credincioşi ai valorilor americane.

Gasesc romanele vechi din seria Dirk Pitt cu adevărat originale şi fascinante. Chiar şi pe cele mai recente. Nu pot să nu mi-l amintesc pe Dirk Pitt călărind măgăriţa în Med Caper, conducând o maşină de epocă pe o pârtie de schi în Comoara, conducând un vehicol eolian improvizat dintr-un avion vechi în Sahara sau apărând din adâncurile oceanului după ce navigase prin peşteri submarine în Inca Gold. Sau întâlnindu-l pe Clive Cussler în toate colţurile prăfuite ale lumii. Nu-i aşa că ar fi grozav ca maestrul să dea din nou lovitura cu o nouă comoară care să facă să viseze alţi adolescenţi dintr-o lume inodoră şi hiperautomatizată?

PS: Pachetul de KIM a fost ulterior răscumpărat de un coleg de clasă mai fumător decât eram eu, contravaloarea sa contribuind cu succes la cumpărarea altei cărţi. Mulţi ani după aceea am reuşit să cumpăr şi restul de cărţi din seria Dirk Pitt şi nu numai de la librăriile răspândite prin toată Europa: Treasure of Khan de la libraria de lângă Fontana di Trevi, Atlantis Found dintr-un mic port grecesc la Marea Ionică, Valhalla de la Iaşi, Polar Shift din Thessaloniki, şi mult mai multe le-am câştigat la diverse licitaţii pe Internet. Şi, da, le am şi în format electronic şi chiar de carte audio.
Nu am fumat niciodată cu adevărat ci am preferat întotdeauna să îmi folosesc banii pentru descoperirea lumii, atât din mii de cărţi cât şi prin nenumărate călătorii. Asemeni lui Clive Cussler (Dirk Pitt).


2 comentarii:

  1. Doar cei care au citit o carte macar de Clive Cussler pot intelege ceea ce scrii tu aici.Eu cel putin raman vrajit de fiecare carte a maestrului chiar daca tu spui ca unele au devenit comerciale sau actiunea pare cam trasa de par.Probabil ma fascineaza imaginatia nesfarsita a lui Clive,stiu formula si cu toate astea reuseste sa ma surprinda cu ceva nou de fiecare data.Si cred ca ceea ce imi pare interesant si nemaintilnit la nici un alt autor,e faptul ca se include si pe el in actiunea cartii,dind impresia de continuitate in realitate a romanului si invers.Chiar imaginea sa de batrinel simpatic,fara ifose si contrar a ceea ce spuneam mai sus,nelaudaros sau narcissist,ma duce cu gindul la un bunic care ne spune povesti la gura sobei.Multumesc si toata admiratia mea MAESTRE!

    RăspundețiȘtergere
  2. foarte fain ce ai scris; incerc si eu...

    RăspundețiȘtergere