Resacul Timpului

Resacul Timpului este o povestire eretică. Ce este Timpul? Care este relaţia sa cu Divinitatea? Dar a amândurora cu Sfârşitul? Dar dacă nu există un Sfârşit?
Dincolo de aceste întrebări, la care evident nu pretind că deţin răspunsuri, întregul proces imaginativ legat de Timpul Sfărâmat ale cărui cioburi cad asupra Italiei şi sudului Franţei, a fost un adevărat festin pentru autor.




Alice indrepta cele doua tevi ale uriasei arme de vanatoare catre un perete spart si apasa tragaciul, inainte ca teama s-o faca sa se razgandeasca. Reculul naprasnic ii impinse umarul o jumatate de metru in spate, facand-o sa cada peste cateva mese sfaramate. O gaura impresionanta sfasie tencuiala. Se ridica, asurzita de bubuitura cu muschii gatului pulsand dureros datorita socului. Daca voia sa supravietuiasca pentru o perioada mai lunga de cateva zile, trebuia sa stie cum se foloseste arma greoaie, si mai ales, sa gaseasca o masina rezistenta pentru a putea iesi din oras.

Undeva, in departare, rasuna un lant de explozii care facura sa cada ultimile cioburi ramase inca in ramele vitrinei magazinului pentru vanatori. La capatul strazii se auzira tipete, stinse insa repede, si doar zumzetul zgomotelor orasului muribund mai razbateau pana la ea.

Se sprijini cu spatele de un dulap metalic cu usa fortata si rasfoi cartea cu instructiunile de utilizare ale armei. Aceasta n-o ajuta prea mult pentru ca era scrisa in limba germana, dar desenele erau suficient de sugestive pentru a-si da seama cum se incarca, lucru pe care se si grabi sa-l faca.

Deja, se insera, dar nu considera magazinul prea sigur pentru a-si petrece noaptea acolo, asa ca, isi lua rucsacul si traversa strada precauta, ocolind carcasa unei cisterne arse, pentru a urca la etajul trei al unei cladiri de birouri.

Geamurile erau sparte si mobilierul devastat, dar ce parea mai important, nu era nimeni prin preajma, viu sau mort. Curata un colt pentru a-si intinde sacul de dormit, apoi manca o conserva, in timp ce se juca incercand sa prinda un post de radio la aparatul pe care-l avea de cand plecase de acasa. Acesta era insa mort, doar intr-un colt al scalei, printre paraziti, vorbea cineva intr-o limba din Est, pe care n-o putu identifica.

Ultimile stiri pe care le auzise la el nu fusesera prea incurajatoare. Un guvern de urgenta se instalase la Toulouse si orasul era relativ bine aparat, avea energie de la centrala nucleara proprie, aeroport functional si combustibil neprocesat in rafinarie pentru inca un an. In Nord, in schimb, aproape toata populatia disparuse, lasand orasele pustii in mainile pradatorilor. Rusii il primisera cu bucurie pe Stalin care reusise sa elibereze Moscova in mai putin de doua zile, de sub ocupatia lui Timur Lenk.

Un elicopter trecu in viteza deasupra cladirii si se pierdu in intuneric. Undeva, se trase asupra sa, dar tirurile spontane nu-l atinsera. Alice se intreba daca nu cumva se indrepta spre Toulouse.

Astfel de manifestari ale autoritatii statului erau tot mai rare. Fortele de politie si armata suferisera pierderi, iar caile de comunicatii lipseau pe sute de kilometri. Arunca o privire prin geamul spart. Focuri fusesera aprinse la colturile strazilor si umbre repezi se prelingeau printre ele.

Incendiile din zilele precedente nu se stinsesera inca si luminau cartiere intregi din sudul parcului Bergamo. Impuscaturile sporadice inca o faceau sa tresara si o tinura treaza pana tarziu in noapte.

A doua zi, strazile dadeau aparenta de calm. Gasi, in apropiere, o Toyota de teren, cu botul proptit in peretele unui restaurant distrus. Proprietarul acesteia atarna peste volan cu o sageata intrand intr-o ureche.

Parea ca motorul mersese pana i se terminase benzina si se chinui o ora sa-i faca plinul din rezervoarele masinilor abandonate in apropiere.

Tocmai arunca langa bancheta din spate cateva bidoane cu combustibil de rezerva cand aparura doi calareti. Caii pareau nepotcoviti, iar unul dintre ei schiopata. Alice se intinse dupa arma dar necunoscutii pareau a sti la ce foloseste, pentru ca se indepartara in galop.

Dincolo de teama, se simti usurata ca bandele ce bantuiau prin oras erau inapoiate tehnologic. Avea, astfel, un avantaj de care trebuia sa profite daca dorea sa ajunga la Toulouse.

Se urca la volan si porni motorul. Nu avea permis dar se indoia ca i-l va cere cineva in urmatorii 1500 de kilometri. Amintindu-si soarta fostului stapan al Toyotei, ridica geamurile si bloca portierele.

Strazile erau infernale, cu masini avariate sau distruse in totalitate, moloz, canalizare debordanta si baricade parasite. Intr-un loc, vazu un barbat asteptand la un semafor dupa culoare verde, desi nu mai functiona de mult. Claxona cand trecu prin dreptul lui dar acesta o ignora, cu ochii atintiti pe stalpul indoit, cu becurile sparte atarnand la capatul firelor smulse.

De cateva ori fu silita sa se intoarca pentru a ocoli strazi impracticabile. De la o fereastra, cineva trase o sageata care ricosa din parbriz si o facu sa treaca panicata peste resturile unei terase.

La iesirea din oras fu oprita de un baraj al armatei, format doar din cativa militari.

"Ceilalti au disparut noaptea trecuta, o lamuri unul dintre ei, oricum strazile sunt pustii."

"Cine sunt calaretii care m-au urmarit?"

"N-am fost niciodata bun la istorie, dar sunt destul de speriati si se tin departe."

"Cum sunt drumurile spre Nord?"

"Autostrada spre Torino lipseste, dar se poate merge de-a lungul coastei, spre San Remo care, se pare, nu mai e nici el. Daca as fi in locul tau, as ocoli Monte Carlo, neonazistii au instaurat acolo un soi de lege martiala."

Autostrada era in stare buna, singura problema fiind masinile abandonate, majoritatea avariate grav. Drumul era pustiu si tacut, toate benzinariile care le depasise fiind goale. Vru sa se opreasca sa caute mancare intr-una dintre ele, dar o felina care dadea tarcoale printre pompe o facu sa se razgandeasca.

Dupa inca vreo treizeci de kilometri, autostrada disparu lasand locul unei paduri rare de stejar de pluta. Alice se chinui tot restul zilei sa iasa din ea si reintalni autostrada abia seara. Extenuata, adormi in masina oprita deasupra unui pod. Fu trezita, noaptea, doar de urletul apropiat al animalelor salbatice.

Ajunse langa San Remo devreme, fara sa mai dea de intreruperi ale soselei. Ramase uimita sa constate ca nu numai orasul disparuse, ci si intregul uscat din regiune. Un petec de mare ii taia drumul si o sili sa ocoleasca peste dealuri cretoase. Urca si cobori cel putin o duzina de inaltimi, urmand indeaproape noul tarm, fara sa dea insa de autostrada. Apoi, la intrarea intr-un sat, Toyota se rasturna.

Ii lua cateva minute sa se elibereze din centura de siguranta si sa se extraga de sub masina, timp in care, o multime de curiosi se aduna in jurul ei. Se ridica ametita si incerca de cateva ori sa-i spuna unei femei ca are nevoie de ajutor, pana cand isi dadu seama ca ceva nu era in regula.

Casele erau, mai degraba, colibe acoperite cu paie, iar oamenii zdrenturosi si murdari. Arunca o privire in directia masinii, cautand arma de vanatoare, dar aceasta se rostogolise undeva in afara privirilor sale.

Majoritatea locuitorilor aveau topoare si alte arme mesterite manual, si o priveau precauti. Alice isi dadu seama ca le era tot una daca o vor omori, sau dimpotriva, o vor ajuta, asa ca, incepu sa le vorbeasca, aratandu-le masina si mimand repunerea ei pe roti. Vazand ca nimeni nu se clinteste, il apuca de mana pe cel mai apropiat barbat si il trase langa ea. Acesta incepu sa rada si veselia se transmise intregului sat. Oamenii isi aruncara topoarele si sabiile ruginite si se opintira, cu atata entuziasm incat Alice se temu sa nu se rostogoleasca din nou, peste cineva de data aceasta, dar masina cazu pe roti, troznind din toate incheieturile.

In afara plafonului ruginit, Toyota parea in regula, asa ca isi continua drumul, urmarita de strigatele copiilor desculti.

Mai intalni vreo cateva sate, la Nord de golful care fusese San Remo, dar il ocoli, preferand sa treaca prin tufisurile tepoase care sablau caroseria.

Asa cum se obisnuise, regasi autostrada la caderea intunericului. Mai continua o vreme la lumina farurilor, pana se gandi ca asta ar putea atrage atentia, asa ca se opri langa un camion ars si adormi, prea obosita ca sa mai manance.

Dimineata, o trezi un tropait greu, asemanator sunetului unor ciocane pneumatice. Deschise ochii, tresarind dureros din cauza pozitiei incomode in care se odihnise, tocmai la timp ca sa vada o turma de mamuti traversand incet autostrada.

Astepta, pana cand acestia se pierdura dupa dealuri si iesi din masina, sorbind aerul curat al diminetii. Pentru prima data de cand incepuse totul, se simti libera de orice regula si constrangere sociala. Nu mai trebuia sa faca nimic pentru umanitate si nu mai astepta nimic de la aceasta. Era doar ea, Toyota si autostrada intrerupta. O bucata din aripa fata era indoita si ameninta sa taie cauciucul din stanga, si isi petrecu urmatoarea ora indreptand-o, inainte de a-si continua drumul.

Ocoli, asa cum o sfatuisera militarii, Monte Carlo, dar intra pe niste drumuri desfundate si, intreaga zi rataci prin noroaie. Noaptea, dormi pe culmea unui deal priporos, urmarind cerul inrosit de explozii la Nord. Abia catre dimineata, ii trecu prin gand ca era vorba de eruptii vulcanice.

Ii venea sa sarute asfaltul, cand ajunse la autostrada, mai ales ca un grup de soldati in uniforme ridicole trasese asupra sa in mai multe locuri, cu flinte cu fitil. In aceasi seara, radioul ramase, ca si in celelalte, mut.

Marsilia parea stapanita de haos, cu nori grosi de fum ridicandu-se de peste tot, dar profita de excelentele sosele din jur, ca sa o ocoleasca. Intr-un loc, flacarile care cuprinsesera oleoductul ce se indrepta spre Lyon afumasera autostrada, dar pomparea combustibilului de la rafinariile portuare incetase si reusi sa treaca.

Un ziar vechi, mutat de vant langa Nisa, o avertiza ca in oras era epidemie de ciuma si i se para normal sa-l evite si pe acesta. In schimb, fu nevoita sa caute provizii in Cannes.

Statiunea era complet pustie si isi petrecu noaptea in cel mai luxos hotel pe care-l gasi, ametita de o sticla de sampanie pe care nu si-o putuse permite niciodata.

La vest de Cannes, autostrada fusese lovita de un cutremur, sau cel putin, astfel arata, asa ca, o buna bucata din zi, conduse pe plaja pustie, pana depasi partea impracticabila.

In aceasi zi, dupa amiaza, intalni un preot care construia o cruce din cioburi de parbrize si oglinzi retrovizoare, pe sensul opus celui in care se indrepta ea. Preotul o ignora, continuand sa-si insire cioburile pe asfalt si atunci cand se apropie de el.

"E inutil, n-o sa treaca nici un elicopter curand, pe aici", spuse ea tinand arma de vanatoare la indemana.

"Nu e pentru piloti, ci pentru cineva mai de sus."

"Crezi ca o sa vada sclipirile micutei tale cruci, de acolo?"

"Habar n-am, ridica preotul din umeri, dar nu stiu nici un alt obstacol de care s-ar mai fi putut lovi Timpul, ca sa se iste asemenea valuri."

"Poate Timpul s-a terminat, pur si simplu."

Preotul ridica un ciob pana in dreptul ochilor, o privi pe Alice, apoi ii dadu drumul. Bucata de sticla zornai pe asfalt.

"Ai vazut? N-ar fi cazut daca Timpul ar fi fost mort. Doar a ajuns la capat si acum se intoarce, ca valurile care lovesc tarmul."

"Dar totul se intampla prea repede", protesta ea.

"De ce credeai ca am facut o cruce atat de mare?" o intreba preotul, ridicand din nou ciobul si intinzandu-i-l. Alice ezita, apoi il puse in buzunar, atenta sa nu se taie.

"Te duc undeva, parinte?"

"Nu ai unde, bombani el, intorcandu-i spatele, ai grija de cruce si stai departe de Toulouse."

Vru sa-l intrebe de unde stia ca se indreapta intr-acolo, dar se gandi ca probabil trecusera si altii cu aceasi destinatie, si omul nu facuse decat o presupunere logica.

Ziua urmatoare avu impresia ca strabate un puzzle gresit completat. Autostrada alterna cu portiuni de padure, dealuri cu lande si golfuri pe care trebui sa le ocoleasca. Abia spre seara, Timpul paru ca se hotarase sa lase autostrada la locul ei si ajunse la intersectia cu soseaua ce ducea la Toulouse. Un avion trecu la joasa inaltime deasupra sa, facand-o sa urle de bucurie.

Baga mana in buzunar, in cautarea unui baton de ciocalata, dar o durere ascutita ii alunga entuziasmul. Frana masina si intoarse buzunarul pe dos, sugandu-si sangele dintr-un deget taiat. Ciobul de sticla se rostogoli pe bancheta. Se uita la el, apoi la degetul ranit si incepu sa rada.

Radea pentru ca isi daduse seama ca era absurd sa intre in oras. Nu Toulose era destinatia sa dar ii luase 1500 de kilometri ca sa-si dea seama de asta. Intoarse Toyota si continua spre Vest, spre Pirinei.

Era o atmosfera calda, aproape inabusitoare. Merse toata noaptea, fara sa-i pese ca ar vedea cineva farurile. Adormi, imediat ce opri motorul, fara sa stie in care parte a muntilor ajunsese. Zapuseala continua sa se reverse peste intuneric.

O trezira valurile si tipatul pescarusilor. Iesi din masina, frecandu-si ochii, obosita.

Toata regiunea pe care o strabatuse in ziua precedenta era acum ocean. Valurile molcome se rostogoleau la picioarele sale, acolo unde se afla Toulouse si autostrada sa. Pirineii erau acum insule in aceasta mare arhaica.

Se plimba toata ziua pe tarmul ei, pana vazu ambarcatiunea de croaziera dusa in deriva spre larg. Fu, de cateva ori, gata sa se inece, pana ajunse la ea si reusi sa urce la bord. Se lasa pe punte, extenuata, sub velele sfasiate, privind tarmul care se indeparta. Resacul o purta departe, catre Rasarit, acolo unde se nascuse si de unde isi incepuse calatoria. Ea, Alice, si Timpul.

Se intreba, daca atunci cand va lovi un nou tarm, poate cel de Origine, se va intoarce si se va scurge iarasi normal. Si, mai ales, de cate ori lucrul acesta se mai intamplase.

© Copyright Mircea Trif, 2006
Toate drepturile rezervate autorului.