Destinaţia Gulag

Prin cenuşa îngheţată a Imperiului Roşu: Moscova - Vorkuta - Urali - Siberia

Această propunere de călătorie nu este una obişnuită. Ea îl va purta pe călătorul îndrăzneţ dincolo de Cercul Polar, în inima tundrei îngheţate, prin oraşe-fantomă, lagăre de exterminare prin muncă forţată în care au pierit milioane de oameni, apoi de-a lungul Căii Ferate a Morţii, peste Munţii Urali Polari, până în Siberia, pe malul măreţului fluviu Obi.

Puţine lucruri s-au schimbat în tundra arctică, de la prăbuşirea URSS. Unele oraşe au fost părăsite, clădirile s-au umplut de crăpături şi au fost invadate de licheni, şinele au ruginit şi mestecenii au crescut peste terasamentele căilor ferate uitate, şi bufniţele polare şi-au făcut cuiburi în locomotivele cu aburi abandonate. Însă, la fel ca acum 70 de ani, fantoma lui Stalin, statuile lui Lenin şi sloganurile decolorate de viscolele iernilor cumplite, veghează paşii celor care se încumetă să calce pe urmele sutelor de mii de prizonieri în nordul extrem rus.
Care este regiunea despre care vorbim? Traseul descris se întinde între oraşul Vorkuta, din extremitatea nord-estică a Republicii Komi şi oraşul siberian Salehard, situat pe malul fluviului Obi. Între aceste oraşe se desfăşoară tundra nesfârşită şi culmile sălbatice ale Munţilor Urali Polari. O cale ferată leagă Vorkuta de Labitnanghi, de unde se trece cu bacul la Salehard. Puţine aşezări omeneşti se găsesc în această regiune aspră unde natura este stăpână absolută. După cel de-al doilea război mondial, Vorkuta a fost unul dintre centrele de concentrare cele mai aspre ale GULagului, cu o mulţime de sateliţi care împânzeau întreaga regiune, ruinele sale fiind perfect vizibile şi în prezent. În ultimii ani, minele arctice de cărbune din jurul oraşului au fost închise, contibuind şi mai mult la decăderea întregii regiuni.

De ce? Este o întrebare bună. Turistul obişnuit nu are ce căuta în această regiune. Obiectivele turistice clasice nu există sau nu sunt susţinute de o infrastructură adecvată. Nu trebuie uitat că regiunea a fost interzisă străinilor în timpul existenţei URSS. Motivele erau: existenţa lagărelor de muncă forţată, ''destinaţia de vacanţă'' a prizonierilor de război, apoi a dizidenţilor politici, apoi datorită existenţei a numeroase baze militare de pe ale căror aeroporturi, bombardiere strategice erau gata să decoleze în orice moment pentru a-i rade de pe suprafaţa planetei pe imperialiştii corupţi, îndeosebi pe cei americani.

O călătorie aici este o incursiune în istoria contemporană. O istorie întunecată şi rece, precum războiul pe care această parte a Rusiei l-a susţinut activ. Este mai mult decât o călătorie prin ruinele unui fost imperiu, cel sovietic, ci mai degrabă un salt într-un posibil şi nedorit viitor, otrăvit de neîncredere, intoleranţă, frică şi brutalitate. La aceste lecţii de istorie a URSS-ului, se adaugă cele mai sălbatice peisaje arctice de la marginea Europei şi o natură care îşi vindecă lent rănile lăsate de buldozerele sovietice.

Cu siguranţă, această călătorie nu este pentru domnişoare! Nu mă refer aici la reprezentantele sexului frumos ci la cei dependenţi de confort, restaurante şi aer condiţionat. Călătoria este lungă, aprovizionarea dificilă, distanţele uriaşe, iar natura covârşitoare.

GULag. Acest temut termen descrie titulatura Administraţiei Taberelor şi Coloniilor de Reabilitare prin Muncă, în limba rusă Главное управление исправительно-трудовых лагерей и колоний. Se cunoaşte că între 1930 şi 1960, peste 14 milioane de oameni au fost trimişi în câteva sute de lagăre şi colonii de muncă forţată situate în regiunile neospitaliere ale URSS, dintre care peste un milion au murit datorită condiţiilor inumane. Numeroase obiective industriale, oraşe, porturi şi căi ferate au fost construite cu aportul acestor deţinuţi. Citiţi mai multe, pe wikipedia.org şi gulag.memorial.de.

Vorkuta. Cu o populaţie de circa 85.000 locuitori, este cel mai mare oraş din nord-estul Republicii Komi. Oraşul a devenit faimos prin marele lagăr al GULag şi minele de cărbuni, în prezent aproape toate închise. În 1953, o revoltă a deţinuţilor a fost sângeros reprimată de NKVD. Este un oraş sovietic anost, tipic pentru această regiune. Două trenuri zilnice leagă Moscova de acest oraş, situat la nord de Cercul Polar. Un sumar ghid şi o cameră web.

Выходила на берег Катюша... Dacă nu cunoaşteţi, chiar elementar, limba rusă, nu plecaţi de acasă! Este foarte puţin probabil ca în această călătorie, mai mult ca în oricare alta aţi putea-o întreprinde în Rusia, să întâpniţi vorbitori ai unor limbi occidentale. Există însă numeroase manuale din care puteţi descifra ABC-ul acestei limbi, pe nedrept repudiate.

Spionită! Până nu demult, străinii nu puteau călători în această parte a Rusiei. Chiar şi în prezent, se pare că aveţi nevoie de o aprobare specială pentru a călători la nord de Salehard, către Peninsula Yamal, unde submarinele nucleare încă îi aşteaptă pe imperialişti. Deşertul Tătarilor....

Două Rusii. Prima este cea a oamenilor obişnuiţi, curioşi, incredibili de săritori şi ospitalieri, gata oricând să vă alimenteze cu istorii de pe timpul lui Hruşciov şi cu cantităţi incredibile de vodcă. A doua Rusie este cea a oficialităţilor obtuze şi birocratice şi a funcţionarilor acri şi inutili. Vă sună cunoscut?

Când? Vara. În timpul iernii, temperatura urcă rar peste minus 30. Vara, în general se menţine în jur de 5 - 20 Celsius. De asemenea, vara vă veţi putea bucura de lungimea zilelor polare.

În natură. Nordul Uralilor este mai sălbatic decât oricare alt colţ al Europei. Acolo unde se întâlnesc două continente, taigaua de nepătruns lasă loc tundrei bântuite vara de roiuri teribile de ţânţari (iunie-iulie). Ţânţarii nu sunt însă singurele vieţuitoare cu care este posibil să vă întâlniţi în timpul drumeţiilor. Urşii, lupii, renii şi numeroase mamifere cu blănuri preţioase (hermelina, zibelina) sunt locatarii de drept ai acestei regiuni splendide. Dacă adăugăm şi vremea capricioasă, lipsa drumurilor şi a oricărei infrastructuri, este lesne de înţeles de ce drumeţiile nu trebuie tratate aici cu lejeritate.


Nu de pe această planetă. În nordul Munţilor Urali se află şi incredibilele formaţiuni Manpupuner. Acestea sunt însă izolate, la peste 100 km de orice aşezare umană, accesul făcându-se pe cărări tainice către locul ce pare desprins din filmele science-fiction. De altfel, teoriile conspiraţiei nu ocolesc Manpupuner, fiind mulţi care susţin că în apropiere s-ar fi prăbuşit un OZN. Dacă doriţi să ajungeţi acolo, Internetul este o resursă bună pentru găsirea unui ghid costisitor.

Vize.

• Tranzit Ukraina: fără viză.
• Rusia: Viza se ia de la Ambasada Federaţiei Ruse în România. Cost 40-80 EU (în funcţie de timpul de eliberare). Este necesară o Scrisoare de Invitaţie (LOI), biletul de tren şi Asigurare. Real Russia sau alte agenţii de turism furnizează rapid şi eficient Scrisoarea de Invitaţie, contra cost (30-50 USD). Stantours este una dintre acestea, fiind recomandată de călători români.

Trenurile ruseşti. Vezi articolul Cu Transsiberianul...

Durata. Două - patru săptămâni.

Nu plecaţi fără... Cort, sac de dormit călduros, haine călduroase rezistente la ploaie şi vânt, primus şi butelii de schimb, briceag multifuncţional, cea mai bună cremă anti-insecte, medicamente de bază, hărţi şi notiţe cuprinzând documentarea temeinică făcută înainte de plecare ce va conţine mersul trenurilor şi al vapoarelor, adrese, schiţe orientative, etc. Ghidul de conversaţie în limba rusă este obligatoriu. Luaţi GPS portabil doar pe propria răspundere, este interzis în Rusia. Respectaţi şi nu depăşiţi viza şi trataţi cu respect autorităţile statului rus, indiferent cât de absurd s-ar comporta. Citiţi aici povestea unui român care a făcut închisoare în Rusia, dintr-un motiv extrem de stupid.

Traseu

1. Bucureşti - Moscova, 40 ore, peste 500 RON. Atenţie la rakeţi, hoţi de buzunare şi şoferi de taxi! Plecare Bucureşti N 06.53, sosire Moskva Kievskaia 22.36. Se pare că mai este un tren după-masă şi legături mai bune vara, pe trenurile dinspre litoralul bulgar. O alternativă pentru a sosi în Moscova mai devreme (recomandat) este trenul Chişinău - Moscova (plecare 11.45, sosire 16.23). Consultaţi siteul bahn.de pentru alte variante.

2. Moscova Yaroslavskaia - Vorkuta. Există două trenuri, cu plecare la 12. 30 şi 21.50 şi sosire după două zile la 13.20 şi 14.30. Cost aproximativ: 100 EU (kupe). De la gara Kievskaia la Yaroslavskaia, puteţi lua metroul sau faceţi-vă de acasă o schiţă ca să puteţi ajunge rapid pe jos.

Există un tren direct Moscova Yaroslavskaia - Labitnanghi, care se pare că pleacă o dată la două zile.

3. Vorkuta. Petreceţi câteva zile în Vorkuta şi în împrejurile sale. Un sumar ghid şi o cameră web.
4. Vorkuta - Labitnanghi. Există un tren direct pe această rută, cu plecare la 09.35 şi sosire circa 12 ore mai târziu. Atenţie! Se pare că nu există o legătură zilnică, ci o dată la două sau trei zile. Verificaţi la sosirea în Vorkuta. Preţ modic, trenul decrepit.

Calea Ferată şerpuieşte peste Munţii Urali, peisajele fiind deosebit de pitoreşti. Dacă legăturile permit, coborâţi undeva pe traseu şi petreceţi timpul până la sosirea trenului următor, făcând drumeţii în acest loc izolat, la graniţa dintre Europa şi Asia.

5. Labitnanghi - Salehard. Ajunşi aici, sunteţi în Siberia. De aici mai trebuie să luaţi doar bacul peste fluviul Obi pentru a ajunge la Salehard. Informaţii suplimentare.

Salehard, Monumentul Cercului Polar

Salehard este un oraş recent îmbogăţit datorită descoperirii în apropiere a unor zăcăminte de gaze naturale. Este singurul oraş din lume construit exact pe Cercul Polar de Nord.

Fluviul Obi, Munţii Urali în depărtare

6. Transpoliarnaia Magistrala aka Calea Ferată a Morţii. O incredibilă cale ferată a început să fie construită între 1949 - 1953, în scopuri strategice, între Latitnanghi şi Igarka. Zeci de mii de prizonieri de război şi alţi deţinuţi au muncit la ea, doar pentru a fi abandonată. Clima şi terenul imposibil au câştigat, însă mii de muncitori au murit.


Cei mai aventuroşi pot întreprinde o călătorie demnă de Zona Crepusculară, de-a lungul terasamentului căii ferate, pe porţiuni mai lungi sau mai scurte, pentru a întâlni locomotive cu aburi, staţii ruinate şi utiliaje părăsite în mijlocul pustietăţii. Unele poduri s-au prăbuşit de mult, iar peste altele trecerea este destul de hazardată. Recomandat, în funcţie de apetitul fiecăruia pentru necunoscut şi aventură. Citiţi (rus.) despre o incursiune pedestră de-a lungul acestei căi ferate fantomă.


7. Obi. Pentru întoarcere, puteţi opta pentru aceeaşi rută sau pentru o croazieră de 9 zile în amontele fluviului Obi, până la Omsk (recomandat), de unde sunt trenuri zilnice către Moscova Yaroslavskaia (inclusiv faimosul Transsiberian). Preţuri: începând cu EU. Informaţii despre legături şi mersul bacurilor Salehard - Omsk.

8. Omsk - Moscova - Bucureşti. Trenuri zilnice Omsk - Moscova Yaroslavskaya (circa 100 EU) şi Moscova - Bucureşti.


Notă: Călătoria prezentată este o propunere pentru o vacanţă activă. Din acest motiv, ea nu este prezentată în cele mai mici amănunte, rămânându-i călătorului plăcerea de a stabili detaiile în funcţie de propriile criterii. Recomandarea autorului este să evite detaliile amănunţite şi planificările la secundă, întrucât în Rusia lucrurile merg... ca în Rusia. Răbdarea, umorul şi vodca sunt esenţiale!

Notă (2017): Mersul trenurilor nu este actualizat.

De citit pe drum:

1. Deşertul Tătarilor, Dino Buzzati.
2. Arhipelagul Gulag, Alexandr Soljeniţîn.

Drum bun!
Mircea Trif

Şcoală, pâine şi ospitalitate orientală

Nu am stat niciodată să contabilizez kilometrii pe care i-am parcurs de-a lungul călătoriilor mele. Unul dintre motive este că, indiferent de cifra finală, îi voi considera prea puţini. Celălalt este legat de faptul că această simplă operaţiune aritmetică va consfinţi un moment trist, probabil cel mai trist al vieţii, acela în care voi atârna bocancii în cui şi mă voi aşeza în fotoliu, părăsit de trup, călătorind doar cu mintea şi doar printre rafturile cu propriile amintiri.

Este surprinzător, câtă lume nu numai că nu poartă bocanci, ba chiar îşi face în fiecare zi surcele din acele rafturi, pentru a se încălzi la o efemeră flacără cotidiană din reclame, minciuni, orgolii, ingratitudine, risipă, putere şi ignoranţă, pe care numim Societate. Acele imagini pe care le văd zilnic, cu bătrâni privind către flacăra ce i-a lepădat, mă întristează de fiecare dată. După cum mă întristează tinerii din jurul meu, felul în care Societatea le spală creierele, pentru a deveni o masă omogenă, lesne de furajat cu reclame, religie şi televiziune. Îi văd treizeci de ani mai târziu, privind în gol, întrebându-se cine le-a furat viaţa, preşedintele, jidanii, directorul, masonii sau extratereştrii. Culmea cruzimii, nici măcar evidentul răspuns nu le este la îndemână, astfel că vor fi puţini cei care îşi vor da seama în amurgul vieţii, că de fapt, nu au avut vreuna.

Astăzi, la şcoală, unul dintre elevii mai mari privea distant prin fereastră, aruncând priviri îmbufnate către dansul marilor fulgi de zăpadă ce se roteau deasupra curţii colegiului. În acel moment, era tare departe de savanele africane şi alte subiecte ale lecţiei programate cu multe luni în urmă pe baza unei liste cu obiective şi conţinuturi elaborate de cineva care nu poate sau nu vrea să racordeze şcoala la adevărata lume contemporană. Observându-l, imagini în oglindă m-au luminat. Mă vedeam pe mine, în ultima bancă din clasă, încruntându-mă la norii gri şi fulgii de zăpadă care se încăpăţânau să nu-şi contenească cernutul la sfârşitul iernii, întârziind prea mult explozia de verde care mă alunga de la ultimele ore pe dealurile înflorite din jurul şcolii.

- Aş vrea să vină primăvara mai devreme, a zis.

- Şi eu, însă n-o vom grăbi zgâindu-ne pe geam, am răspuns.

- Când e cald, măcar putem fugi din oraş, urca pe munte, mi-a accentuat el deja-vu-ul. Abia aştept să vină vacanţa mare...

- Acum câteva momente, te mulţumeai cu primăvara, am replicat.

- Dumneavoastră ar trebui să ştiţi mai bine, a zâmbit el, în fiecare vacanţă plecaţi în câte-o călătorie. Priveşte titlul de pe tabla murdară şi continuă: în Africa, nu intenţionaţi să mergeţi?

Am privit harta murală colorată, linia albastră a Nilului, maroul Ethiopiei, galbenul saharian.

- Este pe lista mea scurtă, l-am asigurat.

- Eu unul abia aştept să vină vara, o să merg cu părinţii în Turcia, a exultat micul meu alter-ego.

Cu mulţi ani în urmă, în miezul unei zile fierbinţi de iulie, coboram din tren într-o haltă obscură de pe Valea Oltului. Rucsacul atârna greu în spate, iar Soarele pârjolea câmpul galben de orz care se întindea până în primul sat de la poalele zidului de netrecut al Munţilor Făgăraş, destinaţia mea nebună. Un singur drum, o dâră prăfuită de ţărână încinsă, perfect dreaptă şi lungă de vreo 4 km, ducea într-acolo. Umerii mă dureau, iar rucsacul greu făcea ca destinaţia să pară a se depărta dincolo de orizontul ce dansa în canicula amiezii, cu fiecare pas târât prin colbul încins.

Din spate, un punct s-a materializat într-o căruţă trasă de un splendid cal de munte, ce s-a oprit în dreptul meu. De pe capră, o bătrână îmi zice moale:
- Hai în căruţă, domnule, că îi tare cald astăzi.

Am aruncat bucuros rucsacul sus şi am săltat şi eu în fânul din căruţă. Îndemnat blând de bătrână, calul şi-a reluat pasul plictisit spre satul în care am ajuns puţin mai târziu.
- Dar un magazin, aveţi pe aici, am întrebat eu, scuturându-mi fânul de pe haine, gândindu-mă la cele cinci zile de drumeţie ce mă aşteptau dincolo de sat.
- Apăi, e unul, dar e închis, că-i duminică. Dar, hai că ţi-o dau pe a mea, mâine vine ficiorul şi îmi aduce alta.
Câteva zile mai târziu, când celelalte merinde mi se terminaseră, molfăiam câte un colţ din pâinea primită de la bătrâna din Sebeşul de Sus, privind turbioanele nebune de ceaţă care învăluiau cele mai înalte piscuri ale Carpaţilor. Primisem o lecţie pe care nicio şcoală nu mi-o putea preda.

Câţiva ani mai târziu, tot într-un iulie aprig, stăteam cuminte la coada dintr-un magazin minuscul care vindea de toate, în inima prăfuită a Turciei Europene. Tot o pâine doream, însă turcul mustăcios dinaintea mea le cumpărase pe ultimele. Am privit dezamăgit raftul gol, iar mustăciosul a înţeles imediat. S-a întors din uşa magazinului şi a depus o pâine pe raft, pentru a avea eu ce cumpăra. Vânzătorul a zâmbit, ca şi cum acest lucru i se părea absolut normal în acel loc de pe planetă, însă m-a prins de mână înainte de a ieşi şi mi-a făcut semn să aştept. După minute în care a scotocit în haosul din spatele tejghelei, mi-a întins - tot zâmbind - o hartă magnifică a Turciei, şi a socotit zâmbetul meu ca fiind unicul profit de care avea nevoie în acea zi.

La căderea nopţii, pâinea turcească moale şi conserva de fasole au susţinut un festin de invidiat, la marginea unui lan nemărginit de floarea soarelui, iluminat de milioane de licurici la întrecere cu Luna care se întrezărea prin cetina parfumată a câtorva pini piperniciţi, la marginea unui sat din Turcia în care oamenii erau Oameni.

În Munţii Strandja, în aceeaşi fascinantă Turcie, câţiva militari mi-au găsit într-o dimineaţă cortul lângă un mare gard de sârmă ghimpată care marchează frontiera minată a ţării. Nu m-au arestat, nu m-au bruscat, nu m-au umilit precum făcuse un poliţist de frontieră român din Vama Veche, ba chiar m-au lăsat să-mi iau micul dejun în acel loc în care accesul era interzis cu desăvârşire. La sfârşitul acelei zile, am oprit bicicleta în faţa unui atelier dintr-un mic orăşel turcesc, care aparent repara şi vindea orice, cu condiţia să fie ruginit. Am presupus că turcul de acolo avea ceea ce uitasem eu acasă: uleiul gresant pentru lanţul şi angrenajele bicicletei. Ei bine, am presupus greşit. Întâi, aceea că un singur turc avea grijă de loc. În curând, din asfalt au răsărit cel puţin zece. Apoi, am greşit întrucât ceea ce căutam, era probabil unicul lucru care nu se găsea acolo.

Am greşit şi pentru că venisem în Orient cu prejudecăţile de acasă şi cu o sumă incredibilă de tare ale Occidentului. Astfel că în minutele următoare, am urmărit cum un copil de pe stradă aleargă să cumpere respectivul lubrifiant ca şi cum soarta sa ar fi depins de asta, un scaun se materializează sub fundul meu, un covrig aburind într-o mână, iar un pahar de limonadă în cealaltă. Un oraş întreg se adună în faţa atelierului, bătrâni şi copii deopotrivă, pentru a-mi povesti despre Hagi, vreme, munţi, viaţa lor, sau orice altceva, din moment ce oricum nu contează, eu nu înţeleg o iotă. Feţele sunt luminoase, se zâmbeşte şi se strâng mâini. Bicicleta mea îşi recapătă funcţionalitatea, iar orăşelul Kirklareli îmi serveşte o nouă lecţie: reparaţia şi trataţia s-a făcut pe prietenie, zâmbetul meu a fost bacşişul.

Aceeaşi lecţia mi-a servit-o bătrânul în dreptul cârciumii căruia m-am oprit să mă odihnesc şi care a sărit de pe scaun ca să mi-l ofere, băiatul de pe marginea drumului de la care am cumpărat câteva roşii şi care a fugit după mine ca să-mi mai dăruiască încă o dată pe atâtea, paznicul fabricii care a alergat să-mi umple sticlele cu apă de la gheaţă în cea mai fierbinte zi de pe planetă, fără să-i cer nimic, poliţiştii care au oprit traficul ca să traversez o stradă cvasipustie, paznicul parcului istanbulez care mi-a zâmbit complice când am ridicat cortul pe digul Mării Marmara, iranianul care a venit cu mine jumătate din Istanbul doar pentru a mă ajuta să găsesc o autogară. Miile de mâini care m-au salutat fără ezitare şi fără gânduri ascunse, pe mine, un călător pe care-l zăriseră doar de câteva secunde.

Pâinile şi mâinile acelea, m-au ajutat să înţeleg. Acolo departe, în verile acelea fierbinţi, am înţeles ce trebuie să găsesc pe acest glob de ţărână ce orbitează în jurul Soarelui, dar mai ales ceea ce trebuie să ofer la rândul meu. Dacă îmi continuam goana orbească prin viaţă, ancorat zdravăn între braţele unui fotoliu la modă în faţa unui televizor, nu aş fi început niciodată să mă cunosc pe mine. Asta pentru că oamenii aceia simpli pe care i-am întâlnit uneori la mii de kilometri de casă, mi-au fost cei mai buni profesori, iar lumea întreagă, cel mai bun manual.

Din România în Elveţia

Notă: informațiile nu sunt actualizate. Cu toate că este posibil să ajungi în Elveția cu trenul, acest lucru nu este deloc ieftin. Pentru informații la zi, consultați bahn.de și siteurile companiilor feroviare naționale.

Elveţia este una dintre destinaţiile europene rafinate, aflată pe primul loc în agendele iubitorilor naturii, ai munţilor în special. Spre deosebire de ţările vecine, există mult mai puţine curse de autocar dinspre România către Elveţia. În acest articol, veţi afla că puteţi ajunge în inima Alpilor folosind trenul.

Jungfraubahn

foto: Aurel Perşoiu

Interail. Folosind un bilet Interail, cumpărat de la orice agenţie CFR, puteţi călători dus-întors, în Elveţia pentru 259 EU dacă aveţi peste 26 de ani sau 169 EU dacă aveţi sub 26 de ani. Ultima opţiune este cu mult mai ieftină decât oricare alta de pe piaţa transportatorilor auto. Desigur, veţi mai plăti biletul până la frontieră (redus 50%) şi suplimentul de cuşetă sau vagon de dormit, dacă doriţi maximul de confort. Biletul Interail menţionat este valabil 5 zile din 10, asta însemnând că puteţi ajunge oriunde în Elveţia cu acest tarif şi aveţi încă maxim 5 pentru activităţi turistice! Desigur, sunt posibile şi alte combinaţii Interail.

Am recomandat Interail pentru majoritatea destinaţiilor europene, întrucât este o cale extrem de ieftină (mai ales pentru cei sub 26 de ani) de a călători aproape oriunde pe Bătrânul Continent. Citiţi mai multe despre Interail, în articolul Europa de Vest cu Interail.

Traseu. Există două rute principale pentru a călători cu trenul din România în Elveţia:

1. Bucureşti - Belgrad - Zurich.

2. Bucureşti - Viena - Zurich.


ACTUALIZARE VARA 2013: În acest moment, circulaţia feroviară între Timişoara şi Beograd este ambiguă. Există un tren Timişoara Vrsec şi retur, iar de la Vrsec la Beograd altul, dar trenul direct de la Bucureşti spre Beograd nu mai apare în rutele internaţionale de nicăieri.

Opţiunea 1, prin Belgrad

Bucureşti - Belgrad - Zurich

1. Luaţi trenul Bucureşti-Belgrad cu plecare din Gara de Nord la ora 20.45 şi sosire în Belgrad dimineaţa la 08.51. Există posibilitatea să luaţi un bilet d/î Belgrad Special cu tariful de circa 50 EU. Informaţi-vă la agenţiile CFR, e posibil să fie cea mai ieftină opţiune. 70 EU din Bucureşti, inclusiv cuşeta; dacă aveţi bilet Interail, veţi plăti doar până la Stamora Moraviţa şi cuşeta (9.4 EU), dacă aţi optat pentru ea.

2. Luaţi trenul Belgrad-Zurich, cu plecare la ora 10.20, sosire la Zurich HB, 09.20, ziua următoare. Un loc costă 89 EU (5 EU supliment pentru deţinătorii Interail), încă 10 EU pentru o cuşetă (disponibilă doar din Zagreb, unde soseşte la 17.49).

Zurich - Belgrad (Budapesta) - Bucureşti

1. Luaţi trenul Zurich - Belgrad, plecare Zurich - 20.40, sosire Belgrad 17.05. Un loc costă 89 EU (5 EU supliment pentru deţinătorii Interail), încă 10 EU pentru o cuşetă (disponibilă până la Zagreb, unde soseşte la 10.35.

Atenţie! Trenul Belgrad - Bucureşti, pleacă din gara Belgrad la ora 15.50, înaintea sosirii trenului de la Zurich. Aveţi următoarele opţiuni:

1. Continuaţi prin Sofia.
Dacă mergeţi la Bucureşti, luaţi trenul Beograd (21.15) - Sofia (07.32), de unde luaţi primul tren spre Bucureşti (09.10, sosire 18.39). Verificaţi înainte de plecare situaţia acestui tren, care iniţial circula până la Salonic (vezi articolul Din România în Grecia).

2.Continuaţi prin Budapesta.
Schimbaţi trenul la Zagreb pentru Budapesta (16.20, sosire Budapest Keleti 22.19), de unde luaţi trenul spre Bucureşti, de la ora 23.30 (sosire Bucureşti N 16.00).

3. Petreceţi o noapte în Belgrad. Luaţi trenul spre Bucureşti a doua zi, ora 15.50, sosire 06.07.

Opţiunea 2, prin Viena

Bucureşti - Viena - Zurich

1. Luaţi trenul Bucureşti - Viena, cu plecare la 14.05 din gara Bucureşti N, sosire Wien WB 08.56. Preţ orientativ: 60 EU, inclusiv cuşeta. Cu Interail, cuşeta 16 EU, plus biletul redus până la Curtici.

2. Luaţi trenul Wien WB - Zurich HB la ora 09.14, sosire Zurich HB ora 17.20, sau cel cu plecare la ora 13.14, sosire 21.20, sau mai târziu, la ora 22.26, sosire 07.20. Preţ orientativ: 80 EU. Gratis cu Interail. Rezervarea (recomandată în perioada estivală): 12 EU.

Zurich - Viena - Bucureşti

1. Luaţi trenul Zurich HB - Wien WB, cu plecare la ora 08.40, sosire 16.44, sau cel de la ora 10.40, sosire 18.44. Preţ orientativ: 80 EU. Gratis cu Interail.

2. Luaţi trenul Wien WB - Bucureşti N, cu plecare la ora 19.54, sosire a doua zi la 16.00. Preţ orientativ: 60 EU, inclusiv cuşeta. Cu Interail, cuşeta 16 EU, plus biletul redus până de la Curtici la destinaţia din România.

În Elveţia. Pentru călătoria cu trenul către destinaţii elveţiene, consultaţi siteurile: bahn.de şi seat61.com.

Drum bun!

Din România în Franţa (Paris)

Notă: informațiile nu sunt actualizate. Cu toate că este posibil să ajungi în Franța cu trenul, acest lucru nu este deloc ieftin. Pentru informații la zi, consultați bahn.de și siteurile companiilor feroviare naționale.

Notă: Update Februarie 2012.

Călătoria pe ruta Bucureşti - Paris ţine de istoria romantică a trenurilor, de o perioadă nu demult apusă în care trenurile pe distanţe lungi străbăteau Europa, cu mult înainte ca liniile aeriene low-cost şi cursele de autocar să intre în banal. Acum aproape un secol, o călătorie din România în capitala Franţei era o aventură incredibilă pentru zilele noastre, putând dura chiar şi săptămâni întregi. Apoi, au venit căile ferate şi au schimbat totul.

Notre Dame

Foto: Mircea Trif

Orient Express. La începutul anilor 30, existau faimoasele trenuri Orient Express, opreau zilnic în gările româneşti. Până la începutul celui de-al doilea război mondial, Bucureştiul avea o legătură feroviară directă cu Paris şi Calais. Această legătură a contribuit şi ea la cunoscutele schimburile culturale româno-franceze, întrerupte brutal de instaurarea regimului comunist.

După cel de-al doilea război mondial, legătura directă Paris - Bucureşti, Bucureşti - Paris, a continuat să existe sub forma unor vagoane de dormit, cu circulaţie o dată la două zile, care la Budapesta erau ataşate Orient Expressului, ce evita traseul românesc, preferând mai liberala Yugoslavie. Din 1977, Orient Expressul a încetat să mai circule până la Athena şi Istanbul, ruta ce l-a făcut de altfel celebru. Vagoanele româneşti pentru Bucureşti aveau cel mai lung traseu, Orient Expressul propriu-zis circulând practic doar între Paris şi Budapesta.

În 1991, vagoanele Paris - Bucureşti au fost oprite, Orient Expressul fiind limitat oficial la Budapesta. În 1998, CFR introduce un splendid vagon pe ruta Bucureşti - Paris, care era ataşat Orient Expressului la Budapesta, de două ori pe săptămână.

Din păcate, din 2001, acest vagon dispare, iar Orient Expressul circulă acum pe ruta Paris - Viena, iar din 2007, pe ruta Strasbourg - Viena. În decembrie 2009, cel mai faimos tren al lumii, moare, ucis de liniile extinderea liniilor de mare viteză, companiile aeriene low-cost şi de cele de autocare.

În prezent, mai există un tren privat Venice - Simplon Orient Express, care circulă vara între Londra şi Veneţia. Acesta este un serviciu luxos (peste 1 500 EU), care nu are nimic de-a face cu adevăratul Orient Express.


Traseu. Majoritatea persoanelor celor care doresc să călătorească în Franţa folosind trenul, renunţă, pretextând că:

• Este prea complicat, implicând prea multe legături. Fals, este mai complicat de ajuns cu trenul de la Tulcea la Oradea!
• Durează mai mult cu trenul. Fals, durează la fel de mult sau chiar mai puţin! Autorului acestui articol i-au trebuit 40 de ore pentru a ajunge la Paris, folosind serviciile Atlassib.
• Este cu mult mai scump, decât la autocar. Altă prejudecată bazată pe ignoranţă. Folosind un bilet Interail, cumpărat de la orice agenţie CFR, puteţi călători dus-întors la Paris, pentru 259 EU dacă aveţi peste 26 de ani sau 169 EU dacă aveţi sub 26 de ani. Ultima opţiune este cu mult mai ieftină decât oricare alta de pe piaţa transportatorilor auto. Desigur, veţi mai plăti biletul până la frontieră (redus 50%) şi suplimentul de cuşetă sau vagon de dormit, dacă doriţi maximul de confort. Biletul Interail este valabil 5 zile din 10, asta însemnând că puteţi ajunge oriunde în Franţa cu acest tarif şi aveţi încă maxim 5 pentru activităţi turistice! Desigur, sunt posibile şi alte combinaţii Interail.

Nu utilizaţi aceste informaţii fără a le verifica înainte de a porni la drum!
Există două rute principale pentru a ajunge la Paris:

1. Bucureşti - Timişoara - Belgrad - Zurich - Paris;
2. Bucureşti - Arad - Budapesta - Viena - Munchen - Paris;

Opţiunea 1, prin Belgrad şi Zurich

Bucureşti - Paris, via Belgrad şi Zurich

ACTUALIZARE VARA 2013: În acest moment, circulaţia feroviară între Timişoara şi Beograd este ambiguă. Există un tren Timişoara Vrsec şi retur, iar de la Vrsec la Beograd altul, dar trenul direct de la Bucureşti spre Beograd nu mai apare în rutele internaţionale de nicăieri.

1. Luaţi trenul Bucureşti-Belgrad cu plecare din Gara de Nord la ora 20.45 şi sosire în Belgrad dimineaţa la 08.545. Există posibilitatea să luaţi un bilet d/î Belgrad Special cu tariful de circa 50 EU. Informaţi-vă la agenţiile CFR, e posibil să fie cea mai ieftină opţiune. 70 EU din Bucureşti, inclusiv cuşeta; dacă aveţi bilet Interail, veţi plăti doar până la Stamora Moraviţa şi cuşeta (9.4 EU), dacă aţi optat pentru ea.

2. Luaţi trenul Belgrad-Zurich, cu plecare la ora 10.28, sosire la Zurich HB, 09.20, ziua următoare. Un loc costă 89 EU (5 EU supliment pentru deţinătorii Interail), încă 10 EU pentru o cuşetă (disponibilă doar din Zagreb, unde soseşte la 17.49). Nu circulă 20 martie, 8,9 mai. Perioada: 23 februarie - 9 iunie 2012.
Puteţi (teoretic) rezerva din România, plăti prin card şi ridica biletul din gara Belgrad.
Info: Zeleznice Srbje.

3. Luaţi trenul TGV Zurich - Paris Gare de Lyon, cu plecare la ora 11.34. Durata călătoriei: 4.5 - 5 ore. Cost 120 EU, normal, doar 10 EU dacă aveţi Interail. Mai multe trenuri pe zi.

Paris - Bucureşti, via Zurich şi Belgrad

1. Luaţi TGV-ul Paris - Zurich din Gara Paris Lyon, ora 14.23, sosire Zurich, 18.35. Cost 120 EU, normal, doar 10 EU dacă aveţi Interail. Atenţie: locuri limitate pentru posesorii IR.

2. Luaţi trenul Zurich - Belgrad, plecare Zurich - 20.40, sosire Belgrad 17.19. Un loc costă 89 EU (5 EU supliment pentru deţinătorii Interail), încă 10 EU pentru o cuşetă (disponibilă până la Zagreb, unde soseşte la 10.35.


Atenţie! Trenul Belgrad - Bucureşti, pleacă din gara Belgrad la ora 15.55, înaintea sosirii trenului de la Zurich. Aveţi următoarele opţiuni:

1. Continuaţi prin Sofia.
Dacă mergeţi la Bucureşti, luaţi trenul Beograd (21.50) - Sofia (08.04), de unde luaţi primul tren spre Bucureşti (09.10, sosire 18.33). Da, este faimosul tren România, care iniţial circula până la Salonic (vezi articolul Din România în Grecia).

2. Petreceţi o noapte în Belgrad. Luaţi trenul spre Bucureşti a doua zi, ora 15.55, sosire 06.12.

Opţiunea 2, prin Budapesta şi Munchen

Bucureşti - Paris, prin Budapesta şi Munchen

1. Luaţi trenul Bucureşti GN - Budapest Kelleti (19.00, sosire 08.50). Cost: circa 90 EU, inclusiv cuşeta. Dacă aveţi Interail, veţi plăti doar până la Nădlac (reducere 50% pe acest traseu), plus cuşeta (9.4 EU). Dacă locuiţi în Vest, aveţi mult mai multe opţiuni. Verificaţi la agenţia CFR.

2. Luaţi trenul Budapest Kelleti - Munchen (plecare 11.10, sosire Munchen HB 18.33). Acesta este un tren rapid Railjet, iar preţul pentru o călătorie achiziţionat la ghişeu poate ajunge la 112 EU. Gratis cu Interail. Mai multe trenuri pe zi sau noaptea, în cazul în care intenţionaţi să vizitaţi oraşul, sau pierdeţi (varianta probabila) RJ de la ora 11.10. Următorul este la 13.10. Trenul de noapte este un EN care costa standard 95 EU, dar rezervând din timp puteţi găsi bilet şi la 29 EU.

Munchen HB
Foto: Aurel Perşoiu

3. Luaţi trenul Munchen HB - Paris Est (plecare 22.47, sosire 09.24, CNL). Cost la ghişeu: 130 EU, pentru un scaun. Cu Interail, în plus 9 EU sau 25 pentru o cuşetă. Rezervare obligatorie.

Puteţi cumpăra direct de pe Bahn.de, plăti cu cardul şi apoi printaţi biletul. Atenţie, doar trenuri operate de DB (Deutsche Bahn).

Paris - Bucureşti, prin Munchen şi Budapesta

1. Luaţi trenul Paris Est - Munchen (plecare 20.40, sosire 07.10). Cost la ghişeu: 130 EU, pentru un scaun. Cu Interail, în plus 9 EU sau 25 pentru o cuşetă. Rezervare obligatorie. Este şi un TGV de la aceeaşi gară, cu plecare la 15.25, sosire 21.36, dar veţi petrece noaptea în gară, asta în cazul în care nu vă lipiţi de o legătură cu schimbare. Există, verificaţi bahn.de!

2. Luaţi trenul Munchen - Budapesta (plecare 09.27, sosire 16.49). Acesta este un tren rapid Railjet, iar preţul pentru o călătorie achiziţionat la ghişeu poate ajunge la 105 EU. Gratis cu Interail. Nu vă îngrijoraţi, nu o să întârzie ca trenul Bucureşti - Budapesta!

3. Luaţi trenul Budapesta - Bucureşti (19.10, sosire 11.00, sau 22.30, sosire 14.05). Cost: circa 90 EU, inclusiv cuşeta. Dacă aveţi Interail, veţi plăti doar de la Nădlac (reducere 50% pe sectorul românesc), plus cuşeta (9.4 EU). Dacă nu mergeţi spre Bucureşti, sunteţi norocoşi, aveţi la 13.10 spre Arad

Direct de la Munchen? Legătura tradiţională cu Munchenul, sub forma unui vagon de dormit Munchen-Bucureşti, Bucureşti-Munchen, a devenit tot mai sporadică în ultimii ani. În 2010, acest vagon a circulat doar pe durata verii.

Scandinavia: Soarele de la miezul nopţii

Bucureşti-Budapesta-Varşovia-Vilnius-Riga-Helsinki-Vardso-Narvik-Stockholm-Oslo-Malmo-Copenhaga-Munchen-Bucureşti

Notă: informațiile nu sunt actualizate. Pentru informații la zi, consultați bahn.de, raidude.cc, seat61.com și siteurile companiilor feroviare naționale.

Să nu exagerăm, Europa de Nord reprezintă mai mult decât clişeul din titlul acestui articol. Acest colţ rece al Europei este căminul celor mai spectaculoase, chiar dacă nu cele mai înalte, peisaje montane ale continentului, a unei hidrografii teribil de sălbatice, a unor câmpii adânc crestate de cicatricile ultimei glaciaţiuni, a pădurilor de conifere, dar mai ales a unor oameni dârji care au supravieţuit aici de-a lungul secolelor doar datorită faptului că au înţeles şi respectat căile de multe ori misterioase ale Naturii. Nu este de mirare că religia creştină a pătruns în unele locuri extrem de târziu, iar reminiscenţe păgâne continuă să se manifeste şi în prezent, mai ales în ţările baltice. Este inutil să explic motivele, însă e suficient să străbaţi cărările pustii din jurul Lacului Inari, printre mesteceni contorsionaţi de viforniţele cumplitelor ierni polare, pentru a înţelege de ce nordicii cred în elfi şi alte creaturi fantastice.

Nynashamn, la sud de Stockholm
Foto: Aurel Perşoiu

Am prezentat, în această iarnă, un traseu nordic cu destinaţia principală capitala Laponiei, Rovaniemi, via ţările baltice. În acest articol vă propun să descoperiţi ţările baltice şi Scandinavia, călătorind prin 7 ţări din această regiune şi tranzitând alte 6. Traseul atinge principalele atracţii ale Nordului şi ajunge la Oceanul Arctic, dincolo de paralela de 70 de grade Nord. Pe de altă parte, am omis intenţionat să-mi expediez cititorii (şi poate şi câţiva călători pe care îi va inspira acest articol) în locuri care gem de turişti, în capcane turistice costisitoare şi kitschizate de-a lungul timpului prin invazia de turişti şi includerea în programele vândute de tour-operatori. Din acest motiv, nu veţi găsi prezent aici Capul Nord; ştiu, este cel mai nordic punct al Europei, însă singurii fiori pe care vi-i va da prezenţa la capătul continentului, vor fi preţurile, cozile la fotografiat oceanul oţeliu şi probabil ploaia rece.

Ştiu că mulţi visează la minunăţiile Nordului dar se lovesc de principala piedică în calea celor care se îndreaptă în această direcţie: Scandinavia este o destinaţie foarte scumpă, dacă nu chiar cea mai scumpă a Europei. Există însă câteva trucuri pentru a vedea această magnifică parte a bătrânului continent, fără a-ţi falimenta familia:

1. Însumate, preţurile la transport pot depăşi 1 500 EU/persoană pentru călătoria propusă. O legitimaţie Interail Flexible valabilă 10 zile din 22 costă 249 EU sau 369 EU, în funcţie de vârstă.
2. Autostopul, acolo unde nu există linii feroviare. Este gratis şi sigur, deşi în nordul extrem circulaţia este redusă.
3. O combinaţie de campare liberă (legală în ţările nordice), campinguri sau couchsurfing pentru cazare.
4. Autogospodărire în privinţa hranei. Mâncarea deshidratată, conservele şi primusul nu trebuie să lipsească din rucsacul nimănui.

Prin urmare, un călător entuziast, posesor al unei legitimaţii Interail, suficient de prevăzător încât să se aprovizioneze în Talinn, care alege să campeze liber şi foloseşte autostopul acolo unde nu sunt disponibile trenuri, poate călători pe bani puţini acolo unde toată lumea cheltuie cifre cu trei zerouri.

Despre Interail. Legitimaţiile de călătorie Interail au fost introduse începând cu anul 1972 cu scopul de a încuraja tinerii sub 21 de ani să descopere Europa. Succesul a fost imediat, astfel că în anii următori, vârsta maximă a călătorilor şi numărul de ţări incluse în proiect au crescut. De asemenea, au fost incluse câteva linii de ferryboat. La un moment dat, s-a încercat chiar suprimarea Interailului, dar din fericirea, tentativa de sabotare nu a avut succes.

Interail permite, în prezent, călătoria în 30 de ţări ale Europei şi este disponibil pentru trei categorii de călători:

• tineri sub 26 de ani, publicul ţintă original al Interail;
• adulţi între 26 şi 59 de ani;
• adulţi peste 59 de ani;

În teorie, cumperi legitimaţia de la o agenţie CFR sau de pe Internet, după ce planifici cu mare grijă traseul şi timpul necesar pentru a-l parcurge. Nu trebuie uitat că ea nu este valabilă pentru cetăţenii români pe teritoriul României.

Începând cu 1997 s-a renunţat la una dintre cele două tipuri de legitimaţii anterioare şi anume: cea pe Zone (de exemplu Europa de Nord, ş.a.), aceasta fiind înlocuită cu legitimaţia pentru O Singură Ţară. Se poate opta între Global Consecutive (15-30 zile) sau Global Flexible (5 din 10, 10 din 22). Interail nu este accesibil cetăţenilor extraeuropeni, aceştia având la dispoziţie Eurail, mai costisitor.

Unde? Toată Uniunea Europeană, exclusiv ţările baltice, Malta şi Cipru (nu există căi ferate), la care se adaugă ţări ce nu sunt membre: Macedonia, Serbia, Bosnia-Herţegovina, Croaţia şi Turcia. Legitimaţiile Interail sunt valabile pe căile ferate ale companiilor naţionale plus o mulţime de companii private (se acordă reduceri sau chiar gratuitate), pe câteva linii de ferryboat între Grecia şi Italia, între insulele greceşti, între Spania şi exclavele sale. De asemenea, se acordă reduceri sau gratuitate la unele linii de autobuze care fac legătura între capete de linii din Europa de Nord, sau la vizitarea unor obiective turistice.

Cât costă? În cazul nostru, vom opta pentru o legitimaţie Global. Există posibilitatea de a alege între una valabilă 15, 22 sau 30 zile consecutive sau una flexibilă, valabilă 5 zile din 10 sau 10 zile din 22. Recomandarea mea este Interail Flexible, întrucât ne permite zile de relaxare, vizitat sau pur şi simplu de odihnă. Desigur, cunoscând acestea, putem purcede la un obositor maraton european.

Aşa cum spuneam, vom alege Interail Flexible 10 zile din 22. Asta înseamnă că avem la dispoziţie 10 zile de călătorie pe care le putem bifa oricând în 22 de zile. Ne va costa 249 de EU dacă avem maxim 26 ani sau 369 de EU dacă avem peste 26. Tarifele sunt valabile pentru clasa a doua. Alte reduceri se acordă peste 59 de ani. La unele trenuri vom plăti anumite suplimente mai mult sau mai puţin modice, care vor fi menţionate.

Când? Vara este anotimpul favorabil pentru a face această călătorie. Pe timpul iernii, temperaturile pot fi extrem de scăzute, campingul imposibil iar autostopul nu mai este o opţiune. Ţânţarii sunt imposibili în luna iunie şi începutul lui iulie.
Recomand însă rezervări din timp la trenurile cele mai importante, întrucât acestea pot fi foarte aglomerate în lunile de vară.

Vize. Niciuna. Cartea de identitate este suficientă. Dincolo de Arad începe Spaţiul Schengen, însă vom avea nevoie de un act la unele rezervări sau la cazare. Atrag atenţia că CI încă nu este percepută ca un act veritabil de călătorie (deşi este) în foarte multe ţări, inclusiv în UE. Dacă vă veţi lovi de reticenţa vreunui birocrat european, rămâneţi fermi pe poziţie, păstraţi-vă zâmbetul şi locul la rândul de la ghişeul buclucaş. Nu uitaţi că birocratul eficient este la fel de răspândit ca vaca alpină mov.

Cardurile. În Scandinavia, banii lichizi sunt o specie pe cale de dispariţie. Există posibilitatea de a face plăţi cu cardul, virtual oriunde, în plus veţi avea nevoie de el pentru a face rezervări.

Cât costă? Teoretic, puteţi face această călătorie cu circa 400 EU. Pentru acest lucru, veţi folosi trenuri ieftine până la ieşirea din ţară, veţi campa liber atunci când nu veţi dormi pe trenuri, veţi folosi mult autostopul şi veţi mânca ce aţi adus de acasă. Dacă mai adăugaţi 200-300 de EU, vă veţi putea bucura de serviciile campingurilor, veţi putea lăsa bagajele în gări (circa 3 EU) şi veţi putea închiria biciclete pentru a vizita oraşe precum Copenhaga sau Stockholm, veţi putea călători şi cu autocarul uneori sau la cuşetă pe distanţe lungi, vă veţi bucura de delicatese nordice (zmeură) şi chiar vă va rămâne ceva mărunţiş pentru câteva suveniruri.

Călătoriţi responsabil. În Europa de Nord, protecţia mediului este luată foarte în serios. A călători responsabil înseamnă şi a minimaliza impactul fiecărui călător asupra mediului. Interacţiunea cu animalele sălbatice, abaterea de la potecile desemnate circulaţiei vizitatorilor în parcurile naţionale, focurile de tabără, grătarele, etc, sunt interzise.

Pericole şi neplăceri. Călătorul ajuns în nordul Scandinaviei nu trebuie să uite că vremea se poate schimba rapid iar temperaturile pot scădea către zero grade Celsius şi poate ninge chiar şi în luna iulie. În vestul oceanic al Scandinaviei, vremea frumoasă este o raritate, lucru demn de ţinut minte în timpul drumeţiilor montane.
În luna iunie şi începutul lunii iulie, ţânţarii sunt un factor mai mult decât iritant, făcând imposibile activităţile din aer liber în absenţa cremelor protectoare şi a plaselor anti-insecte.

Echipament. Nu plecaţi fără: cort, sac de dormit corespunzător, polar, haine de ploaie şi vânt, husă impermeabilă pentru rucsac, creme împotriva ţânţarilor, primus, busolă, briceag multifuncţional, lanternă, hărţi bune (găsiţi la destinaţie hărţi extrem de amănunţite), ghidurile Lonely Planet ale ţărilor nordice.

Traseu. Există câteva rute pentru a ajunge la Varşovia, ''rampa de lansare'' către ţările baltice, prima etapă a călătoriei noastre.

1. Bucureşti - Budapesta - Varşovia.
2. Bucureşti - Praga - Varşovia.
3. Bucureşti - Belgrad - Munchen - Varşovia.
4. Bucureşti - Kiev - Varşovia.

Alegerea rutei depinde de preferinţele călătorului. Prima variantă este cea mai rapidă şi implică schimbarea trenului la Budapesta, a doua la Praga, a treia la Belgrad şi Munchen şi a patra la Kiev (atenţie, Interail nu este valabil în Ucraina). În continuare, prezentarea traseului se va baza pe opţiunea rapidă cu schimbarea trenului la Budapesta, pentru a se economisi zile preţioase de călătorie în Scandinavia. Pentru celelalte, consultaţi siteul bahn.de.

Tren direct? În ultimii ani, au existat vagoane ce au circulat pe relaţia Cracovia - Burgas sau Varşovia - Burgas şi retur. Traseul românesc al acestora includea Bucureşti, Craiova, Simeria şi Arad. Oricât m-am străduit, prezenţa acestora pentru sezonul 2011, a rămas o enigmă pentru subsemnatul. Trenul la care acestea erau ataşate - Nesebar, circulă şi vara următoare, joia, vinerea şi sâmbăta, pe relaţia Praga Hl - Burgas şi retur având în plus vagoane de Bratislava la Burgas şi de la Budapesta la Bar.

1. Bucureşti - Budapesta. Luaţi trenul Bucureşti-Budapesta din Gara de Nord la ora 14.05 cu sosire la Budapest Keleti la 05.25. Puteţi opta pentru o legătură către trenul Târgu Mureş - Budapesta (plecare 05.30, în Simeria la 08.44, Arad 11.14, sosire 14.50) . Cost: circa 90 EU inclusiv cuşeta din Bucureşti, evident mult mai ieftin din vest.
Din Cluj Napoca şi Oradea este şi mai uşor. Puteţi opta pentru trenurile cu plecare la 02.18 sau 06.15, sosiri la 08.20 şi 12.20 în gara Keleti. Din Sibiu, tren direct 08.10, sosire Budapest Keleti 16.50.

Recomandare: dacă nu aţi mai vizitat Budapesta, nu irosiţi cele câteva ore până la următorul tren!

Posesorii Interail vor plăti biletul de tren redus până la frontieră plus suplimentul de cuşetă integral (9.4 EU), dacă au optat pentru aşa ceva.

2. Budapesta - Varşovia. Plecare Budapest Keleti: 19.58, sosire Warszawa Centralna 07.00, ziua următoare. Dacă optaţi pentru o cuşetă, veţi plăti în plus 9.4 EU.

Există şi o opţiunea unui tren de zi, plecare la 07.25, sosire 18.30, dar asta presupune petrecerea unei nopţi la hostel sau ... în gară.

3. Varşovia - Vilnius. Warsaw Centralna (07.35, deci fiţi în pole-position) către Seskotai, la frontiera cu Lituania (14.44). Seskotai este un sat de frontieră, însă nu veţi traversa no man's land pe jos (nici nu mai există, aşa ceva, ţările baltice sunt în Spaţiul Schengen), întrucât aici veţi găsi trenul de Vilnius (15.00) la peronul vecin. În cazul în care trenul de la Varşovia întârzie, nu-i bai, cel de Vilnius îl aşteaptă! Tarif: 0 EU pentru trenul polonez, pe baza Interail, 9 EU pentru cel lituanian (ţările baltice nu sunt incluse în circuitul Interail) sosire Vilnius: circa 18.00. Am intrat în spaţiul ex-sovietic, al ţărilor baltice.

4. Vilnius-Riga (Letonia), cu autocarul (de la 16 EU, 4-5 h), http://www.luxexpress.eu/lang/ Deşi este posibil să călătoreşti cu trenul pe această rută, acest lucru implică schimbare de trenuri şi o cazare. Info Căile Ferate Lituaniene şi Căile Ferate Letone.

5. Riga-Talinn (Estonia) cu autocarul http://www.luxexpress.eu/lang/ (dela 11 EU, 5 h) sau cu trenul. Cei care au folosit trenul pentru porţiunea Varşovia-Riga o să aibă un deja-vu, întrucât trebuie întâi să ia unul de la Riga la Valga (frontiera cu Estonia, circa 10 EU) http://www.edel.ee/home, iar de la Valga la Talinn un altul (circa 4 EU) http://www.litrail.lt/wps/portal

Recomandare: e posibil ca în mai puţin de o zi să ''radem'' toate cele trei ţări baltice şi să ajungem în Finlanda. Autorul vă recomandă să nu faceţi acest lucru, ci să petreceţi 2-3 zile sau mai mult în regiune. Nu uitaţi, unele bârfe zic că pe aici sunt cele mai frumoase femei din Europa!

6. Talinn-Helsinki (Finlanda) cu ferryboatul: http://www.tallinksilja.com/en/ Tarif: 30-44 EU.

8. Helsinki - Kemijarvi. Această călătorie vă va duce dincolo de Cercul Polar. Helsinki: 19.46, Kemijarvi: 09.45. Supliment de loc pentru posesorii Interail: 6 EU, un chilipir ţinând cont că un bilet normal pe această rută costă aproape cât jumătate din legitimaţia Interail.

La Kemijarvi, calea ferată se sfîrşeşte. Călătoria continuă spre nord, prin satele rare din inima Laponiei, cu autobuzul, autostopul sau maşinile Poştei Finlandeze (rezervări la oficiile poştale din fiecare aşezare).

Kemijarvi este un orăşel adormit, presărat cu numeroase sculpturi în lemn, situat aşa cum se cuvine unei aşezări finlandeze, adică pe malul unui mare lac. Există un camping şi locuri de unde se pot închiria biciclete şi canoe pentru explorarea sălbăticiei lapone. În luna iulie, ţânţarii sunt greu de suportat.


Din centrul oraşului, pleacă autobuze în toate direcţiile. Dacă alegeţi autostopul, următoarea destinaţie este satul Sodankyla.

10. Kemijarvi - Sodankyla. Cu autobuzul zilnic (puţin peste 20 EU) sau cu autostopul. În Sodankyla există un camping (destul de scump, dincolo de râu) şi nenumărate posibilităţi de a evada în natura sălbatică. Info Sodankyla. În apropiere, există şi o mină de ametiste deschisă turiştilor, pe drumul spre Rovaniemi.

Autostopul este o opţiune importantă pentru economisirea banilor. Trebuie ţinut cont că distanţele sunt mari iar circulaţia redusă. Pe de altă parte, chiar dacă aşteptarea poate fi lungă, este greu de crezut că într-un final nu veţi ajunge la destinaţia zilei. Un factor favorabil este şi durata zilei, practic, vara în nordul Scandinaviei, Soarele nu apune timp de 70 zile.

11. Sodankyla - Inari. Cu autobuzul care vine de la Rovaniemi (circa 40 EU) sau autostopul. La doi kilometri sud de acest sat există un camping. Vara, circulă vaporaşe turistice pe cel mai important lac din această parte a Scandinaviei. Inari este cel mai important centru cultural şi meşteşugăresc lapon. Biciclete şi canoe pot fi închiriate din camping. Informaţii la biroul turistic (nu-l veţi rata, Inari nu are decât 550 locuitori).
12. Inari - Utsjoki. Utsjoki este unul dintre cele trei puncte de frontieră cu Norvegia, la o aruncătură de băţ de Marea Barents. Puteţi ajunge aici cu autostopul. Există un birou turistic şi un mic camping.

13. Utsjoki - Vardso. Este alegerea călătorului dacă va merge chiar până în Vardso, întrucât acest lucru adaugă o mică buclă la traseu. Oricum, pe ţărmul fiordului Varanger, sensul călătoriei se inversează. Islanda şi cea mai mare parte din Alaska se află la latitudini mai joase! Pe malul fiordului se află mici comunităţi lapone lângă care puteţi campa şi explora tundra. Există legături rutiere zilnice către toate aşezările norvegiene din nord, inclusiv spre hulitul Cap Nord. Din Vardso, se poate lua zilnic vaporul către Trondheim, o călătorie incredibilă de aproape o săptămână prin fiorduri, însă la preţuri pe măsură. http://www.hurtigruten.com/Norway/

14. Vardso - Alta. Autostop sau autocar. Pentru mersul autobuzelor norvegiene, consultaţi siteul Veolia Norge. Ateptaţi-vă însă la preţuri extrem de mari.

15. Alta - Narvik. Este o călătorie niţel mai lungă, pe care o puteţi face în câteva etape de autostop sau cu autocarul, de-a lungul faimoaselor fiorduri norvegiene. Din Narvik, puteţi coborî de-a lungul coastei norvegiene, luând autobuzul spre Bodo şi de acolo trenul la Bergen şi mai departe spre Oslo, sau trenul direct spre Stockholm, prin Suedia.


16. Narvik - Stockholm. Cu trenul, peste Alpii Scandinaviei. Narvik: 14.48, Stockholm Central 10.02. Rezervare 6 EU.


Din capitala Suediei, există un autocar Atlassib spre Bucureşti (120 EU, plecare doar sâmbăta, 2 zile).

Recomandare: exploraţi oraşul şi luaţi un tren de noapte spre Oslo.

17. Stockholm - Oslo. Există mai multe trenuri zilnice. Rezervarea este obligatorie. trenul traversează o regiune extrem de pitorească.

18. Oslo - Copenhaga. Există mai multe trenuri pe această rută, însă niciunul direct. Schimb în Malmo sau Goteborg sau ambele.

Gara Malmo
Foto: Aurel Perşoiu

19. Copenhaga - Munchen. Din păcate, trenul direct de noapte Hans Christian a fost anulat, aşa că va trebui să schimbaţi la Hamburg. Copenhaga: 15.44, Hamburg 20.16, schimb la 21.26, Munchen 07.04. Desigur, există şi alte opţiuni, în funcţie de preferinţe şi validitatea Interail.

Recomandare: închiriaţi o bicicletă şi descoperiţi minunata capitală daneză, beneficiind de excelenta infrastructură pentru biciclişti.


20. Munchen - Viena - Budapesta sau Munchen - Belgrad (Munchen 08.26, Beograd 23.28) . Există mai multe trenuri de la Munchen la Budapesta, de unde luaţi trenul Budapesta - Bucureşti la 19.10 şi sosire la 11.47 sau 23.30, sosire la 16.00. Cost: circa 90 EU, inclusiv cuseta. Dacă locuiţi în Transilvania: 11.10 (Budapest-Sibiu, 16.33 în Arad, 19.00 în Deva, 22.02 în Sibiu), 13.30 (Budapest-Târgu Mureş, 18.32 în Arad, 20.51 în Deva, 0.16 în Tg. Mureş). Nu uitaţi că de la Curtici (sau Stamora Moraviţa, dacă veniţi prin Belgrad), Interail nu mai este valabil.

Notă. Acest articol nu este un ghid turistic propriu-zis, ci mai degrabă unul de călătorie. Descrierile autorului şi recomandările sunt minime. Pentru cazare şi obiective turistice, există Lonely Planet. Dacă intenţionaţi să călătoriţi în Europa de Nord, ştiţi deja la ce să vă aşteptaţi acolo.

Drum bun!

Din România în Muntenegru

Notă: informațiile nu sunt actualizate. Pentru informații la zi, consultați bahn.de și siteurile companiilor feroviare naționale.

Muntenegru a devenit, în ultimii ani, una dintre destinaţiile de vacanţă favorite, mai ales pentru cei din vestul ţării. Peisajele care îţi taie respiraţia, oferta generoasă şi variată de locuri de cazare, serviciile de calitate, dar şi preţurile oarecum mai ''normale'' decât în vecina Croaţie, fac din această ţară un adevărat magnet pentru turiştii din Europa Centrală şi nu numai.

Micul stat ex-yugoslav a devenit independent în anul 2006, fiind penultimul dintre episoadele fărâmiţării marelui stat federal visat şi făurit de Tito. Chiar dacă majoritatea românilor aleg să ajungă pe litoralul adriatic cu maşina proprie sau cu curse charter, există posibilitatea de a ajunge acolo cu trenul. Trenurile sârbe seamănă mult cu cele româneşti.

Destinaţia noastră este oraşul Bar de pe coasta muntenegreană, aproape de staţiunile Ulcinj, Budva, Sveti Stefan, ş.a. Taxiuri, maxitaxi şi autobuze sunt disponibile către acestea din apropierea gării. De asemenea, portul Bar este un punct de îmbarcare estival pe ferryboaturile spre Italia, Albania, Grecia şi Croaţia.

Pare surprinzător, dar Marea Adriatică este mai aproape decât crede îndeobşte lumea (cel puţin pentru cei din Vest), distanţa de la unele localităţi din SV-ul României la această mare fiind mai aproape decât până la clasica Mare Neagră.

Timişoara - Bar: 580 km.

Timisoara - Constanţa: 760 km.

Notă despre rezervări. Ce puţin teoretic, este posibil sa faceţi o rezervare online pe siteul serbianrailways.com, însă acest lucru nu vă va scuti de stat la coadă în Belgrad pentru a vă ridica biletele. Nu uitaţi că vă aflaţi în Balcani... Dacă vă deplasaţi în timpul vârfului de sezon, nu strică totuşi să rezervaţi din timp online, Muntenegrul este principala destinaţie estivală a sârbilor.
Traseu. Bucureşti (Timişoara) - Belgrad - Bar, Bar - Belgrad - Bucureşti (Timişoara).

• Bucureşti sau Timişoara - Belgrad.

Tren: D360: Bucureşti N 20.45, Timişoara N 05.29, Beograd 08.51.
Tarif: circa 70 EU, inclusiv supliment de cuşeta de 6 persoane. Există un tarif special dus-întors de 50 EU (fără supliment), recomandat pentru cei care pleacă din Bucureşti. Evident, mult mai ieftin din Timişoara
Durata: 13 ore (circa 3 ore Timişoara - Belgrad, inclusiv oprirea consistentă de la punctul de frontieră Stamora-Moraviţa).
Pe scurt: una dintre rutele lungi şi plicticoase, prin care se remarcă şi în prezent, CFR-ul.

• Belgrad - Bar.

Există două trenuri directe Belgrad - Bar: D431 Tara, tren de zi, recomandat pentru cei care vor să vadă peisajele spectaculoase prin care această cale ferată este renumită, şi D435 Lovcan, tren de noapte care include şi vagoane platformă pentru automobile (aviz amatorilor).

Trenuri:

1. D431 Tara, Beograd 10.10 (nu vă bazaţi pe faptul că trenul românesc va sosi fără întârziere sau că la casa de bilete nu va fi coadă, fiţi realişti, e puţin probabil că veţi pierde acest tren), Bar 20.02. Dacă doriţi neaparat să abordaţi acest tren, luaţi un autobuz sau microbuz de la Timişoara care ajunge dimineaţa devreme în Belgrad şi rezervaţi cazarea şi transferul de la gară. De fapt, dacă tot sunteţi în vacanţă, vă recomand să lăsaţi bagajul la biroul gării, să vizitaţi Belgradul şi să luaţi trenul de noapte. Pe trenul de zi sunt disponibile ambele clase şi un vagon restaurant.
2. D435 Lovcan, Beograd 22.10, Bar 08.00. Disponibile: clasa a doua, cuşetă şi vagon de dormit.

Tarif: Circa 40 EU dus. Suplimente: cuşetă 6 EU, vagon de dormit cu 2 paturi 20 EU. Alte configuraţii posibile.
Durata: 10 ore.
Pe scurt: una dintre cele mai frumoase căi ferate din Europa, în afară, condiţii cvasi-româneşti în vagoane.

Despre cazare. Dacă nu aveţi nimic rezervat din timp, încă din gară, dar mai ales în staţiuni, veţi fi asaltaţi de ofertele particularilor (sobe, în traducere, camere). Nu evitaţi, în general sunt condiţii ridicate, la preţuri extrem de avantajoase, mai ales pentru familii.

Bar - Belgrad. Trenul D434 Lovcan, tren de noapte, perechea lui 435, Bar 21.08, Beograd 06.26, vezi mai sus. Pe timpul zilei sunt două trenuri din Bar, la 06.00, sosire Beograd la 15.57 şi la 12.20, sosire Beograd la 21.43.

Belgrad - Timişoara sau Bucureşti. Beograd 15.50, Timişoara N 20.55, Bucureşti N 06.07. De asemenea, dacă mergeţi la Bucureşti, există posibilitatea unor legături prin Sofia, la preţuri asemănătoare. Consultati bahn.de pentru detalii.

Pentru a face această călătorie aveţi nevoie doar de cartea de identitate. Nu lăsaţi acasă umorul de care are nevoie orice călător balcanic. Îndrăzniţi să călătoriţi până în Muntenegru cu trenul, este una dintre cele mai frumoase ţări ale Europei şi se află la doar o aruncătură de băţ! Drum bun!

Italia, in su

Puţină lume poate înţelege euforia sosirii, pe mare, într-o ţară necunoscută. Sentimentele care mă invadează, de fiecare dată când debarc pe un ţărm nou, sunt primare. Simţurile sunt asaltate de stimuli noi, o limbă nouă, obiceiuri nemaiîntâlnite, arome subtile, arhitectura diferită, sunete cu care urechea nu este obişnuită. Există puţin din Columb sau din navigatorii polinezieni, la fiecare debarcare. Există un firav zâmbet victorios la fiecare prim pas pe un nou pământ.

La aceste lucruri mă gândeam, întins pe izolirul aşternut pe podeaua de oţel a ferryboatului al cărui provă taia valurile ce reflectau aidoma cerul înstelat. Cu excepţia mea, a unei găşti zgomotoase de tineri britanici şi a două fete din Balcani, clasa Deck era pustie. La scurt timp după îmbarcarea din portul, insular şi el, Kerkyra, toată lumea îşi întinsese salteluţa pe jos şi moţăia în sacul de dormit. Chiar dacă existau suficiente fotolii, o minte perversă montase cotiere fixe la fiecare, ca să împiedice pasagerii să se lungească pe ele.

Urcasem la bordul uriaşei nave în tricouri şi pantaloni scurţi, doar pentru a ne veni de hac aerul condiţionat. Lăsasem în Corfu cele treizeci de grade, pentru a plonja în cele optsprezece din cabină. Asta nu a făcut decât să ne grăbească retragerea prudentă în sacii de dormit.

A doua zi dimineaţă, uriaşul vapor filează coasta colbuită a Italiei. Zecile de aşezări imaculate dau impresia unor zone în care a nisns, în ciuda celor patruzeci de grade din aer. Ferryboatul face câteva rondouri şi acostează în Bari, cu o frumoasă întârziere greco-latină. Alesesem această cursă pentru legătura feroviară directă cu Roma. Siteul Trenitalia, consultat într-un Internet Caffe din portul Gouvia, îmi confirmase existenţa unui Eurostar pentru aceeaşi după-masă. Planul era să strabat întreaga Italie, de la Sud la Nord, cu escale de o zi în Bari, cinci în Roma şi trei în Torino.

Debarcarea este palpitantă, exact cum se cuvine unei debarcări. Toată lumea porneşte în direcţia porţii de îmbarcare/debarcare de la prova, adică în direcţia opusă, întrucât căpitanul hotărâse să acosteze cu pupa. Mulţimea se strecoară, bombănind în nenumărate limbi, prin cala unde aşteaptă să debarce zeci de automobile, camioane şi autocare. Un TIR înmatriculat la Bucureşti ambalează inutil motorul, transformând o porţiune aglomerată a calei într-un soi de Auschwitz, apoi se năpusteşte către ieşire, într-un potop de blesteme multilingve.

La primul pas pe rampa de debarcare, o căldură năucitoare mă loveşte în moalele capului. Blestem şi eu aerul condiţionat grec şi îmi pun pălăria şi ochelarii de Soare. De o parte şi de alta a rampei, stau poliţişti de frontieră italieni, întovărăşiţi de câţiva câini care gâfâie cu limbile scoase, privind circumspecţi masa de oameni care coboară. Din când în când, poliţiştii de frontieră fac un pas în faţă, iar bagajele unui pasager nefericit sunt răscolite şi amuşinate de echipa umano-canină. Evident, familia de ruşi nu scapă nici la debarcare. La fel de evident, nimeni nu se leagă de mine.

Zona ferry a portului Bari este acum dominată de nava cu pavilion cipriot care m-a adus pe mine. Pe lângă ea, câteva ferryboaturi albaneze decrepite par nişte pigmei. Nu am idee încotro mă îndrept. Ştiu doar că trebuie, într-un final, să ajung la gară. Din moment ce portul este în estul oraşului, pare logic a o lua în direcţia opusă.

Regula numărul unu atunci când eşti împresurat de rechini, şoferi de taxi şi alte persoane dubioase, este să afişezi îndredere şi să dai impresia că ştii precis unde te afli şi ce ai de făcut. Dacă pari debusolat şi copleşit de locul în care abia ai păşit, eşti o victimă sigură. Astfel că am ales la întâmplare o străduţă şi am trecut printre numeroşii şoferi de taxi şi vânzători de nuştiuşinuvreausăştiuce din port, cu morga unuia care trece zilnic pe acolo. Norocul ţine cu cei temerari, întrucât la capătul străduţei mă opresc în faţa unui birou turistic de unde primesc o splendidă hartă gratuită a oraşului.

Eram pentru întâia oară în Italia, iar Bari este un clişeu italian. Italia se dovedeşte a fi exact aşa cum mă aşteptam să fie. Scutere sparg liniştea dimineţii pe străduţele înguste străjuite de clădiri seculare. Un bătrân spală caldarâmul deja încins în faţa unei catedrale. Un castel cu ziduri groase păzeşte încă ţărmul. Cicade sâcâitoare ţârâie din palmieri stufoşi. Două vecine sporovăiesc de la balcoane deasupra capetelor trecătorilor. Un stol de porumbei îşi ostoiesc setea la capătul unui furtun din care se scurge o apă călduţă la rădăcinile palmierilor. Mă simt din nou copleşit de lirismul mediteranean. Un gând straniu nu-mi dă pace: de ce oare mă simt mereu acasă, în preajma Mediteranei?


Aştept Eurostarul pentru Roma, în compania unei familii americane. Vin alţi câţiva americani: Great news, there's a McDonald's nearby, and has air conditioned! Zâmbesc, dar tot ce îmi cumpăr din acest oraş atât de fierbinte, vor fi doar câteva cărţi poştale, ce vor fi adăugate colecţiei personale.

Soseşte Eurostarul. O imagine desprinsă din cărţile SF ale copilăriei. Înăuntru, mult mai puţin romantic. Spaţiul este minimal, iar aglomeraţia surprinzătoare. Plecăm, pardon, decolăm. Toaletele High-tech refluează după o oră. Viteza este incredibilă pentru un obişnuit al CFR-ului. O bună parte a Italiei se scurge prin faţa ochilor măriţi. Lângă mine, un pensionar italian ce seamănă fragrant cu Al Bano, desenează ceva de neînţeles într-un carneţel.

Ocolim Vezuviul, trecem pe sub apeducte vechi de mii de ani, prin sate şi orăşele umbrite de thuja ce seamănă cu nişte lumânări uriaşe verzi. Eurostarul soseşte în gara Roma Termini cu o întârziere nebăgată în seamă de o jumătate de oră. Voi rămâne în Roma până la sfârşitul săptămânii, fiind găzduit, îndrumat şi hrănit de un amic.

Roma este un melanj de istorie, haos latin şi vizitatori. Spre suprinderea tuturor, nu mă îndrept direct către Columna lui Traian, ci către Vatican. Ora şapte, dimineaţa, la intrarea Muzeului Vaticanului este o coadă imensă. Sunt liniştit de ungurii din faţa mea, coada la care m-am aşezat atât de devreme este cu adevărat nesemnificativă. Sunt îndemnat să revin la ora zece, dacă vreau să văd adevărata sa proporţie, lucru pe care îl declin elegant. Câţiva ceylonezi vând diverse suveniruri care înăuntru sunt de cinci ori mai scumpe. Un nigerian vinde umbrele. Privesc spre cer, dar nu zăresc niciun colţ de nor.

Coada se lungeşte cu fiecare minut, îndărătul meu, şi în curând, uşile se deschid. Coada se despică, grupurile oragnizate sau pseudo-organizate, separându-se de vizitatorii individuali. Ajung incredibil de rapid la intrare. Refuz să ader la vreun grup şi sunt expediat înapoi la coada mea, de unde intru la fel de uşor ca acestea. Bagajul îmi este scanat, iar una dintre gărzi îmi confiscă trepiedul camerei foto. Adio imagini de calitate!


Sunt impresionat de numărul vizitatorilor şi mai ales de faptul că nicăieri nu se formează blocaje. Totul funcţionază impecabil, ... elveţian. Refuz din nou orice fel de ghid şi pentru următoarele opt ore mă înfund în ungherele celui mai mic stat din lume. Muzeul Vaticanului este greu de descris în cuvinte. Poate verbul acordare, ar putea defini cel mai bine acest spaţiu. Ca vizitator, eşti acordat la o sursă incredibilă de cultură, bogăţie, putere şi spiritualitate. Este singurul loc din lume în care le găseşti pe toate în cantitate maximă, în raport invers cu suprafaţa Statului Papal.


Într-o grădină interioară, mă odihnesc înainte de a intra în Capela Sixtină. Locul mă dezamăgeşte. Surprinzător de îngust, de mic şi de aglomerat, fără posibilitatea de a te opri pentru a admira picturile lui Rafael. De asemenea, este singurul loc din Vatican, unde este interzisă fotografierea.

La subsol, un restaurant-autoservire şi o cofetărie sunt spaţiile cele mai vânate de turiştii obosiţi. Când părăsesc muzeul, este demult trecut de prânz. La intrarea în bazilica San Pietro, un fascicul divin de lumină îmi călăuzeşte paşii către mormântul Sf. Petru. În piaţa San Pietro, sute de turişti zac la umbra coloanelor, copleşiţi de căldură şi oboseală. Hotărăsc să-mi recuperez trepiedul şi îmi aduc aminte de avertismentul ungurilor. Din fericire, doar câţiva vizitatori întârziaţi, la poartă, muzeul se închide în curând. Toţi îşi fac umbră cu umbrelele nigerianului.

Ghidat de credinciosul Lonely Planet, paşii mă poartă către Tibru, Castel Santangelo şi mai departe. Picioarele sunt într-o stare de amorţeală comandată de frenezia descoperirii. Iată că ajung la Foro Traiani şi la Columna lui Traian, apoi mai departe, la Coloseum. Întins pe iarba ce se hrăneşte dintr-un pământ pe care au păşit sute de împăraţi, milioane de sclavi şi armate fără număr, mă hrănesc şi eu cu fericirea momentului.

Înserarea parcă atrage şi mai multă lume pe străzi. Descopăr, ajutat de amicul meu, care mi se alătură la sfârşitul zilei de muncă, fântânile cu apă rece adusă de-a lungul apeductelor romane, mă bucur de aglomeraţia paşnică în timp ce ascult un necunoscut cântând la chitară pe treptele din Piazza din Spagna, înghit pe nerăsuflate o pizza lângă atelierul faimosului Bartolucci, caut o explicaţie pentru gaura nelalocul său din creştetul cupolei Panteonului, plonjez în aglomeraţia kitsch din jurul Fontana di Trevi, adică fac îndeobşte ceea ce trebuie făcut în Roma: devin un pic roman.


O zi întreagă a fost consumată printr-o plimbăre de-a lungul Via Appia, continuată cu o nouă incursiune în zonele mai turistice din centrul Romei. Pe Via Appia timpul stă de două milenii. Interzicerea construcţiilor moderne de orice fel a dus la păstrarea unui colţ din vechea zonă suburbană a Romei. La intrarea în catacombele de la San Calisto, ghidul ne întreabă de unde suntem, apoi exclamă, referindu-se la originea noastră comună: lo stesso! În adâncul Pământului, aerul este răcoros şi miroase a vechi, a piatră prăfuită şi a întuneric. Osemintele au fost mutate de mult, iar ghidul ne asigură că în ciuda legendelor, catacombele romane nu comunică între ele, nu străbat adâncurile oraşului, şi în general nu au nimic de-a face cu filmele şi cărţile de aventuri.

Din Circo Massimo nu a mai rămas decât o adâncitură, în schimb Termele lui Caracalla continuă să fie impresionante şi după două mii de ani. Dacă treptele din Piazza di Spagna ar putea vorbi, mă gândesc, odihnindu-mi picioarele obosite, sub lumina difuză a înserării. Râsete, muzică şi claxoane se scurg prin mine, în timp ce mă relaxez pe piatra călduţă pe care au lenevit ca mine sute de poeţi şi scriitori europeni.


Luând trenul suburban spre Marea Tireniană, constat că e plin de români. La fel ca şi staţiunile de la vărsarea Tibrului. Îmi primesc o înjurătură în cea mai dulce limbă română de la o tânără însoţită de doi bărbaţi, probabil tot români. Singura vină a a mamei mele era faptul că fiul său coexista în acel moment, cu respectiva individă, sub un Soare torid de iulie, pe un trotuar incins, de-a lungul celui mai insipid litoral posibil. Îmi aduc aminte de ţigăncile care cerşeau în faţa Vaticanului şi hotărăsc subit să revin printre celelalte naţii de turişti din Roma, cât mai departe de inflaţia de conaţionali.

Îmi petrec seara în Piaţa Trevi, mai precis într-o minunată librărie din apropiere, de unde mă aprovizionez cu literatură şi cărţi poştale. De data asta nu mă mai pot amuza nici grupurile de turişti japonezi, împovăraţi cu teleobiective prin care privesc lumea şi încolonaţi ca în armata imperială în spatele ghidului. Mâine plec din Roma.

Plecarea mea din capitala italiană a coincis cu o grevă generală. În gara Roma Termini se formaseră cozi mai lungi decât cea de la Vatican. După o oră şi jumătate de aşteptat, am reuşit să cumpăr un bilet spre Torino, la singurul tren al zilei.

Trenul a gonit spre nord o bună parte din zi, lăsându-mă să savurez splendidele peisaje ligure. În gara Torino Porta Nova, îmi cumpăr o hartă şi aştept un autobuz ce nu soseşte, către partea de est, unde se afla singurul camping din oraş, ascuns între parcurile şi reşedinţele ce acoperă dealurile dincolo de Po. Un bătrân mă atenţionează să nu-mi las nesupravegheat rucsacul: ci sono rubattori rumeni!


În cele din urmă, hotărăsc să ajung pe jos la Vila del Rey, pe domeniul căreia se afla campingul unde urma să petrec două nopţi. La capătul zilei, sosesc extenuat, cu spatele torturat de greutatea zecilor de cărţi pe care le cumpărasem din Grecia, Italia şi Vatican. Peste noapte, s-a lăsat un frig neobişnuit pentru cineva care nu mai îmbrăcase de două săptămâni altceva în afara tricourilor şi pantalonilor scurţi.

Torino s-a dovedit a fi un oraş suprinzător, diferit de cele din centrul şi mai ales sudul Italiei. Am remarcat, de asemenea, că şi oamenii sunt niţel altfel, probabil puţin mai distanţi şi mai ordonaţi decât cei din sud. Mie însă gândul îmi zbura din Piemont, căci a doua zi trebuia să ple spre ţară. Cobor ingandurat spre Po. Ştiu că mă aştepta un drum de rahat cu Atlassibul. Toate drumurile îndărăt sunt de rahat. Ştiu însă că voi reveni curând in Italia. Şi am făcut-o în fiecare an de atunci încoace.